Blog

La cumpăna dintre secunde

aud ielele

cum leagănă coșciugul lumii

în brațele cerului

cu pântecul plin de seva cuvintelor

crește trupul eternității

în locul tău în locul meu

nimeni cu nimeni

joacă Bowling

cu timpul făcut ghem

până când  moartea

mătură cenușa

din

Pământul vroia să plece... Sul se cramponă de altar:

− Deci, așa se termină toate: în nimic!

Așteptă să moară, dar zguduirea încetă. De jur împrejur se auzeau strigăte de ajutor, gemete. Marele Preot se scutură de moloz și se repezi în ajutor.

Capitala

Copile

Ai dreptul
să nu
taci

Frumoasă întrebare, unde se duce Timpul? Eu mi-am imaginat că Timpul nu pleacă nicăieri, pentru că altfel nu s-ar mai întoarce. Îl prindem în noi, în toate ființele vii, și-l ducem în Pământ, de unde iese din nou ca să se bucure și alții care vin dup

Mulţimi de frunze colorează vântul
şi clatină crengile copacilor,
în fiece an face pe savantul
trăgând după el şiragul norilor.

Iritându-se pe a lor culoare,
se mai răzbună norii din când în când
pe capriciosul vânt ce nu îl doare
de flori, de frumuseţe

nu-ți voi lua

decât

 o fărâmă din sarea singurătății…

 gust să dau

 acestor clipe încețoșate de octombrie.

 nu-ți voi lua

 decât

 o picătură din blândețea privirii…

 binețe să dau

 dimineții.

 nu-ți voi lua

 decât

 un strop din credința 

 sufletului încercat…

Pădurile în agonie

Ascultă tril de păsări încă,

Dar omul trebuie să ştie:

Urgia cade ca o stâncă,

Rupând copacii şi vlastarii,

Ienuperii pe multe arii.

Ucise sunt cu lăcomie,

Cu ură şi cu nepăsare,

Izbite cu  securea mare,

Se tem că n-au să mai învie,

Etern

.

Mă gândesc la clipa întâlnirii

am adunat fericirea

din acea secundă

simţeam că nu pot

să ascund

speranţa mea, cea mare...

și câte bucurii am trăit atunci

niciun regret nu-mi apare-n suflet

o altă nedumerire

mi-a învăluit chipul

mai sunt cuvinte neînțelese

din

În parcul obosit de-atâta toamnă,

Doar felinarul ne privește static,

Ploaia se-ncurcă-n frunze ca o doamnă.

E umezeală-n peisajul rustic

Și frunzele dansează neîncetat,

Noi, sub umbrelă, șușotim frenetic.

Tabloul galben în grabă-i editat

De ceața ce pășeș

Nu mai aveam o lacrimă să plâng

mi-erau ochii uscați precum  nisipul din deșertul Atacama

în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând

simțind cum mă pândește de pe margini teama

Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,

spre cimitirul co

Ai fost parte din mine şi tu m-ai iubit,
Suflet paşnic tu mereu m-ai ocrotit.
Iubirea, o adiere în sufletele noastre,
Pleacă şi timpul spre zările albastre.
Nici rubine, doar scânteile unei iubiri,
Ne vom regăsi cândva în multe amintiri.

Aş vrea să mă

Poeta Ana Podaru îmi era deja cunoscută, de peste doi ani, din spaţiul virtual, atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară la Deva. Întâmplarea a făcut ca drumurile noastre să se intersecteze, pentru scurt timp, în luna august, cu ocazia popasului

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare     

ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,

în care numai cercul preferă curba neascultătoare

și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct

Doamne, câtă mizerie există și-n geometr

Am lăsat în urmă orașul cu tensiunile și contrastele lui și m-am refugiat din nou pe plaja pustie, care păstrează încă urmele verii. Menghina care-mi strânge tâmplele de azi dimineață cedează învinsă de briza mării și imensitatea orizontului, lăsând

O rază și-nc-o rază se-ancorează

În tabloul blocat în portocaliu.

Toamna, în tăcere, doar arbitrează

Și strugurii, și frunzele din raliu.

Copacul obosit se-ntinde spre

Cerul enigmatic ce-i în travaliu,

Iar eu m-ascund în iarba rece dinspre

Umbra pregătită

de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,

în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor  junghiuri,

(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)

cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.

dacă durerea este țipătul organului bolnav

Revistă sibiană de cultură

A fost şi este azi şi-n viitor,

Poeţi şi prozatori sunt în măsură

S-aducă perle pentru cititor;

O lume-ntreagă vrea s-o răsfoiască,

Din scoaţă-n scoarţă toţi să o citească;

Ieşită de sub presă-i aşteptată

Azi la cenaclu, când e p

Primăvara cântă din vioară
și trezește lumea fremătând.
Vântul suflă, păsările zboară,
eu mă zbat ninsoarea lepădând.
Vara a trecut pe nesimțite,
a adus lumină și culori,
a-mbrăcat pădurile-nverzite
cu lumină, cântece și flori.
Toamna ruginie, mai șireată, 
î