Blog

Leanța trăia într-o lume minusculă, lumea ei interioară, populată de orgolii duse până la absurd, de inflamații care sfidau discernământul, de o iubire oarbă față de nepoata ei și de uri la fel de oarbe, cu accese violente până la limita crimei față

Zilele altei ierni se cam grăbesc,

Ploaie, frig și multe haine groase.

Seara alunecă încet peste case,

Adesea cu ploaia eu mai vorbesc.

Stropii reci pe caldarâm strălucesc,

În casă a mere coapte miroase,

Zilele altei ierni se cam grăbesc,

Ploaie, frig și m

Odată ajunsă, Desire a deschis porțile automate, a intrat cu mașina în garajul mare, unde era loc pentru cel puțin trei mașini, a parcat și apoi urmată de Anca s-au îndreptat către intrarea principală a casei pe o alee pavată cu gresie în tonuri de m

Lucrurile merg din ce în ce mai rău. Lumea a luat-o la vale, adică la deal, la cimitir, repede de tot. 

Ambulanţele au devenit ceva obişnuit în cartier. Nimeni nu se mai miră.

Între timp, domnişoara profesoară Gina i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată. D

EVANTAI DIN CUVINTE
( Rondel)



Te infiripi din picurii de ploaie
Și te trăiesc pe țărmul unui vis,
Emoția fâlfâie aripile de adonis,
Iar gându' se-ncheagă pe foaie.

Cuvintele curg și dorul înmoaie,
Sentiment cu efect de catharsis,
Te infiripi din

există zile în viața mea când mă cutremur

pe o scară Richter de la unu la zece

(cel mai adesea spre opt!)

atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine

și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții

printre mormane de moloz și

Mă simt un punct

Intrus în marea fierbere,

Iluziile mi le ascund

În fructele ce devin pulbere.

Astfel, punctul subţiat

În labirintul vieţii

Obosit, s-a culcat

Pe amintirile tinereţii.

Cu timpul, glasul

Plin de unduire

Va amuţi ca ceasul

Scârbit de-a timpului

A deveni

altfel spus a te ridica în picioare  în același genom

în aceeași sămânță eternă

între cei 46 de cromozomi

așezând  o primă cărămidă a vieții

(care nu se numără!)

apoi încă una

și încă una

până când ajungi la ultima

cea a Meșterului Manole

și-a Anei

(ca

Rețeta de urgență

25% strontium fosfat
18% calcium carbonat
3 părți pământ din țara sfântă
aer tare de Ierusalim
doi nori pufoși cu forma mamei
un stop de sare din mare
nisip de joacă, pentru copii - 8%
o bilă de sticlă din copilărie
lumina unui fulger peste

s-o las pe puţina
să îşi facă mendrele
în jurul ochilor mei -
să-mi arunce
umbră de desime
atât cât să mai respir.

numai
ceva ce pare absurd
în jocul copilăresc
pe care nu ştiu
cum să-l înţeleg.

nu sunt
perspective umane
în constrângerea
idealului suprem -
do

Atâtea măști căzute

zădărnicesc chemări

și mușc atunci din noaptea

încremenită-n mine

și sufocarea crește…

Am să deschid fereastra,

să îmi culeagă toamna

căințele uscate.

Nu vezi cum se agață

cu atâta încleștare

și iadul îndoielii cum face și desface

în dimens

zboară ochii
pe aripi de dor
cutreierând lumea
până la distanţa
spre care praştia
îşi tensionează lumina

simţ ciudat
strigăt
de piatră grăitoare
doar atât
cât să nu înfrângă
gravitaţia însămânţării

numai
clipa ieşirii din casă
se pare
că a începu

călători
pe inițiatice drumuri…
hârșâitul vibraţiei pizmei
deschide-n inimile rapace
palmele galbene
de ruscuțe.

martorii desculți
ai tăcerilor
surzi îs la chemarea adâncului;
prin sandalele lor,
prinse de crengi,
filtrată-i lumina.

așteptând
z

apoi a plecat

pe nebăgate de seamă

în vârful degetelor

ca un spectator care iese dintr-o sală de cinematograf

cu umerii aplecați

bâjbâind prin întunericul dintre rânduri

fără să spună nimic

simțise că vorbele ei ricoșau de pereții liniștii mele

și-i reveneau

Stropii rebeli, azi, sărută asfaltul,

Iarba se ascunde sub frunzele reci,

Pași-mi, sub umbrelă, învață saltul.

Ai grijă, te rog, și tu, pe unde treci…

În parcul umezit, singurătatea

Numără stropii nervoși, zburdalnici, seci.

Se-ntinde toamna dură în ceta

Visele fac ca viața noastră să devină reală!

de DANDU BRIEL. ( Autobiografic )

    Niciun om nu ar trebui să-și  trăiască viața fără vise de la naștere și până la plecare. Visele sunt cele care ne definesc, ne personalizează , ne împlinesc și nicio slu

VINUL TINEREȚII 

Un singur dar, dar câte glasuri ale zorilor... sfărâmau  munții...

PRIETENIE

Fiorul dragostei ce rodește inimi înrădăcinate în palme vibrânde

CREDINȚĂ

Aripa visului crescută din puterea dragostei răstignite

VIAȚĂ

Darul pe care Dumnezeu ni l

Ce vezi ?
Sunt eu.
Te uiți la mine 
și mă privești 
cu uimire.
Sunt mai altfel
mai gătită
cu podoabe noi
cu părul adunat 
în coadă
și mici riduri 
pe la ochi
cu trupul aplecat,
pași mici
puțin gînditoare,
dar nu bătrână
căci sufletul meu
e ca florile câmpului,
iarba v

Se scurg clipele printre labirinturi,

Rătăcite printre crengi desfrunzite,

Atinse de vânturile neîmblînzite,

Merg agale printre triste uscături.

Cad peste noi multe frunze ruginite,

Înviate de ale păianjenului țesături,

Simt deseori ale ploii reci picătur