Blog

Părul pe când îmi albise,

Răscolit de un profund fior,

Iată-mă cu versuri scrise,

Mă cred şi eu un scriitor

Uitat sub vraf de manuscrise;

Las cartea asta tuturor.

Volumul de rondeluri este,

O formă fixă-n poezie,

La toate-apare o poveste,

Uneori e cam târzi

dimineața îmi place să alerg singur

uneori îmi iau și câinele

un suflet curat și candid

care nu se opune niciodată

o face din toată inima

cu dragoste

așa cum noi oamenii nu izbutim

nici măcar dimineața când alergăm

când trebuie să ajungem la serviciu

la super

Hrănesc lupii îndoielii.

Nu-mi este dat să trec

de ochii sfincşilor,

îngăduită să-le fie acceptarea

a ceea ce sunt.

Oare sufletul

se lasă pradă pulberii,

totală părăsire...

sau înaintând în nemişcarea

definitivei clipe,

ochi nevăzut,

 o să-şi vegheze visele,

                *

       Frigul cel acut,

       Negura de afară…

       Bieții asmatici…

Ioan Friciu

Pe-o etajeră ponosită ți-am lăsat 

Un măr, fără ideea de discordie,

Și sper ca gestu-mi să nu fie deplasat,

Iubirea-mi o pun pe raft ca rapsodie.                    

Nu m-am gândit la tine, în mod special,

Căci știu, văd cum frumusețea ta inundă.

Am vrut

(postarea precedentă)

Jocuri de cuvinte – ursul

Moto: „Între doi urşi de curbură

- Colega, tulburi Penteleul

Cu traseismul tău alpin,

În zori urcai cu P. N. L.-ul

Iar seara, mormăiai în P. I. N.!”

epigramă de Constantin Deneş din săptămânalul "Amprenta" d

LICEUL TEORETIC "NICOLAE IORGA" BRAILA

21.11.2018

un dac se miră
la columna lui Traian,
chiar Badea Cârţan.

zboară, cucule,
în țara poveștilor,
pe-un munte de jad!

pe-un colț de munte
mi-am exilat sufletul,
ca un Prometeu.

când cade bruma,
iarna este aproape
în sărbătoare.

în gura mare,
țipăt de ciocâ

Țara mea, limba în care scriu, vorbesc,

Meleag de poezie și dor, în care trăiesc.

De la străbuni am primit sfânta moștenire,

Ce ar fi acest pământ fără iubire?

Aici pe munte cântă frumos ciocârlia,

Cu arma strămoșii viteji i-au apărat glia.

S-au răcorit d

Nu mor caii când vor câinii!...
zice-o vorbă din bătrâni.
Îmbucând din miezul pâinii
ținem lacrimile-n mâini
căci strămoșii ne lăsară
câmp întins, mare-nspumată,
vârf de munte, vânturi, fiară
și cântare fermecată.
Noi ne pierdem demnitatea
și lăsăm capul plec

Știu că acolo

ești foarte singură

nu ți-ai luat șevaletul și vopselele în ulei

pensulele

cineva mi-a spus că le-ai aruncat pe fereastră

ai aruncat și tablourile vechi

în care ți-ai pus toată inimă

pe cele mai noi le-ai sfâșiat cu voluptate

ca Van Gogh

n-a scă

"Cum aș putea să pătrund în sufletul tău?"

Întâi fandezi, fentezi, driblezi, doar vântul ce strada o inundă

apoi, faci mersul piticului și te-ascunzi după o umbră,

ușor, șpagatul pe două frunze ruginii

și traversezi discret în pas-săltat, pe langă puful

Pe cer stele clipocesc molatec,

Un cântec stă ascuns sub clape,

Îl ajut cu drag, vreau să scape,

Frunzele țes covoare de jăratec.

Iarna este acum atât de aproape,

Toamna târzie plină de farmec,

Îmi dăruiește un frumos cântec,

Cerul iar  aruncă multe reci a

*

 Funigei în vânt,

 Îmi fură privirile

 Semnele toamnei…

*

Ioan Friciu

Ştiu c-ai avut un accident dar nu ştiu exact când
îmi amintesc vag perioada în care ţi s-a-ntâmplat
această nedumerire pentru mine şi nepăsare pentru tine
ce-mi ascute gândurile şi-mi săgetează prin suflet ori prin carne
dar nu contează că oricum nepă

În pletele încărunțite ale trandafirului resemnat,

silabele cerșesc destinului îndurare.

Neputința

și

deziluziile

se amestecă prin prospețimea tăcerii.

E NOAPTEA CUVINTELOR!

Silabele plâng

alunecând pe o fărâmă

din

sentimentul luminii diluate.

În obscuritate

dec