Blog

    Cu mișcări nerăbdătoare și iuți, îndepărtam frunzele portocalii ale nucului, care formase peste noapte un covor natural, țesut de mâinile pricepute ale Toamnei, cu firele fermecate ale Ariadnei și pe care le vopsise în culorile pasiunii. Nu reușe

Unii, mai norocoşi, şi-au găsit de lucru mai spre centru, unde oraşul colcăie de lume şi prosperă, acolo unde construcţii de tot felul cresc precum iarba în spaţii ce păreau imposibile altădată. Acolo se fac bani mulţi care ajung în unele buzunare. R

Resemnare

Printre frunzele uscate,

Doi pași mici și un baston

Ascund zâmbete casate

Dintr-al vieții foileton.

Sentimentele-s purtate

Cu grijă într-un palton.

Printre frunzele uscate,

Doi pași mici și un baston

Merg încet, căci din păcate

Sănătatea de carton

În sătucul ardelean

Am sorbit lumina lumii,

M-am hrănit la pieptul mumii

Până a trecut un an.

Am zburat în sus ca șoimii,

La origini sunt țăran,

Din sătucul ardelean

Am sorbit lumina lumii,

Dar la împlinirea vremii

M-am trezit că-s orășean,

Ce în freamătul

În cuvintele mele literele cântă
simfonia înălţătoare a sufletului,
dragostea din încreţirea frunţii
cu bucuria dusă-n surâs
învăluie inima.

Câte o umbră în calea luminii
îi întregeşte binefacerea,
să nu fie decât odihnă
trupului într-o refacere
vit

doar cuvântul să-ţi las
în timp vorbitor
de învăţătură

să simţi cum se nasc
munţii şi câmpiile
şi-n limba lor
cântecul

să le spun pe nume
în adieri de vânt
pe un sărut de frunze
femei

să le aşez pe creştet
cununile de lauri
ale luminii

şi abia în târziul n

În somn se ridică visele în picioare

de pe un rest de realitate apus

într-un azimut de minte ascuns

care arată alte drumuri

dorite sau nebănuite.

După aceea fac plecăciune în faţa

măritului somn ce relaxează fizicul

în timp ce sufletul azvârle-n toate direc

Împletite-n  țesături  lipicioase,

Fibrele nu sunt nicidecum fragile;

Conspirate, încât să pară futile,

Iau până și zâmbetul de  pe oase.

Arhitecturate cu mișcări agile,

Potrivite-n poziții ingenioase,

Împletite-n țesături lipicioase,

Fibrele nu sunt nic

Pe geamuri înfloresc flori de gheață,

Cerul trist coboară încet spre asfințit.

S-a lăsat peste toate o groasă ceață,

În jurul nostru toate crengile au amorțit.

Fulgii supărați încep altă mare bătălie,

Vântul lovește tare în ale mele obloane.

Privesc pe gea

La peronul fiecărui suflet,

Un singur tren face stație

Pentru care ia,-n alb, un bilet,

Neștiind următoarea destinație.

În nouri aburind sau discret,

Indiferent de situație,

La peronul fiecărui suflet,

Un singur tren face stație.

În al roților zgomotos bal

de vrei să-ţi caut iar frunza cea de zgură

pe care am pierduto pe înserat,

vino cu mine sub un clar de lună

să ne spălăm cu rouă de păcat,

şi când va da iar luna după un nor

tu, să te laşi uşor pe braţul meu,

apoi să ne culcăm lângă izvor

şi să-l vedem în

Lacrima ploii ce-a lovit

Plouă cu lacrimi

peste orașul înțepenit în mușamalizarea

minciunii.

Plouă cu noroi,

fără croi,

în convoi.

Plouă cu vânt,

spre pământ

până când

acoperișurile unei calități ucise

mor

într-o zi de toamnă.

Plouă cu tunete,

în spectacolul

      Era început de an școlar, un septembrie fierbinte, venisem de la școală, lecții aproape că n-aveam, eram singur acasă și mă plictiseam.

      - Ia să mă duc eu la vară-mea, Iulica, că tanti Lena e la muncă, la găinărie! Că poate și ea se pliciti

Atunci,

s-a deschis ochiul ceţii,

tăcerea de spaimă şi durere,

neputinţa mea

de a vedea,

de a înţelege,

de a crede.

Sclipirea senină din mâinile,

din zâmbetul tău

cobora în încolţirea altei ierbi.

Nu se mai ţeseau anotimpuri,

dimineţi şi apusuri,

era doar star

gândurile prinse ca

într-un cortegiu tragic

mustesc rana sub paşii

umezesc ţărână cu fiecare minciună

pe care mi-o spui

în absenţa ta

rămân cu o închipuire de aripi

mă tem să nu ghiceşti

ceea ce este dincolo de zâmbet

să nu-mi tulburi amăgirea

în care mă ascu

Nu mai mi-e teamă de costume negre

croite pentru noaptea asta, special,

nici de schelete scârţâind funebru

în timpul unui dans la acest bal,

Ba chiar zâmbesc când feţe înnegrite

cu ochi holbaţi şi gura într-o parte

se sperie şi râd apoi cu lacrimi.   

Uite

Cartierul a îmbătrânit urât.

Cei tineri şi în putere şi-au luat lumea-n cap. Casele sunt aproape pustii. Au rămas numai bătrânii să aibă grijă de ele şi de cei câţiva copii de şcoală care mai înveselesc uliţele în zilele nu prea reci şi fără ploaie.

Ma