Blog

Cu şoapte, cu dor, cu gânduri în vise, plouă

cu sete pământul uscat de lacrimi, strigă

cerul şi toamna

se miră de unde cânt

printre ramuri dezgolite de nori

şi

frunze îmbracă drumul ticăit

prin noapte, lumină

şi ecou din culori

(răz)bat la porţi deschis

Mi-am învelit trupul în suflet să simt şi eu

ce-mi spunea el: „Şi Sufletul are suflet.”

Acum nu mai am teamă să privesc în josul meu.

Oricât de înalt mi-aş cocoţa gâtul, doar albastru şi alb.

Sunt culorile îngerilor şi ei nu sunt doar în cer.

Sunt pri

Am adunat un geamantan uriaş  de vise

pentru  îngerul ce-n suflet  mi-a intrat;

luceafăr pe cerul vieţii mele înmiresmat

cu tandre îmbrăţişări şi sărutări promise

Prin a lui dulce iubire virtuală

din serile ornate cu un dor nestins

când inima-mi bate-n pi

Cu urma de vară rămasă-n zi, am aşteptat noaptea

să vânture gândurile, pădurea şi frunzele pe buze

căzute sărutând luna în zborul lor. E toamnă acum.  

Sunt dezgolite

ramurile,

crengile,

braţele mele cuprind jocul unui pâlc de stele

călăuze de drumuri

Să-mi spui 


Să-mi spui de ştii de zborul meu în larg, 
de stavila de nouri din cuvinte, 
de umbra care-mi ţine de catarg, 
de zilele de dor, ce-mi sunt menite! 

Să-mi spui de vorba din tranşee, de vocale, 
de sfânta viaţă care e grăbită, 
de adâncul cerului

Atât de bolnav era timpul fărădelegii
încât înebuniseră salcâmii de mirare
pe marginea unui drum de pământ desfundat
care nu ducea niciunde,
ca să nu se supere nimeni care o apuca aiurea
şi se trezea în câmp.

Cineva pusese un indicator jerpelit
care a

Crezi că ar putea

Crezi că ar putea pe rânduri răvășite
să plouă cu mine frunza toamnei
ca să scurtez distanța dintre doruri
și să admir,uitatele tăceri?

Crezi că ar putea să plouă șoapte,
sau bulgări de lumină, în veselia păsărilor
ca eu să mă scutur de ru

în orașul meu băiatul cu gunoiul 
citește Gazeta de Sud la intersecții 
din mașini snobii aruncă scrum de țigări efeminat
pătura care citește aspiră naturalețea unei cărți 
în Parcul Romanescu

banca de amintiri

lângă apele cu valsurile

Dunării albastre

fecioarele şi-au sădit visele,

rătăcite prin pulberi de timp,

aşteptând cavalerii de ieri;

a tăcut vântul şi vulturii

au căzut peste toamnă,

ard tapiserii pe coline,

licori de lumină se zbat

 spasmod

te-am iubit

ca pe o floare rară,

albă sau poate altfel,

şi-ngenuncheam lângă răsărit

să pot oferi surâsul

mai dezmierdător decât al dimineţii,

aş vrea să ştii că te iubesc,

ascunzându-mi disperarea

că vei pleca în vreo noapte

fără să-mi spui...

frâng mâinil

Mă plouă Toamnă, toamna ta şi nici

nu simt stropii de-s reci sau calzi.

Mi-am învelit privirea în florile frunzelor tale

şi tot aici, sub cer, în anii ăştia, m-ai aflat.

Eu nu mai plec din tine.

Rămân chiar dacă te prefaci

când nori-ţi scuturi iarăşi,

Țiganii Ilenei Roman


Ca să te apuci să scrii, ceva despre Ileana Roman, s-o ”critici”, trebuie să ”stai serios la umbra unei sticle cu tărie, ori Crâmpoșie de Drăgășani”, dar și să ai norocul, ca atunci când îi citești ce ai ”bârfit-o”-n pagini, s-

Ziua în care voi învăța să tac
(Fragment)

Toamnă... cu fior de renunțare sărutând frunze. Lacrimi de cer pe aripi de cocori... e timpul plecărilor.

O zare tristă mă învăluie în privirea ei laptoasă, aleea e acoperită de frunze iar pașii mei le stri

între cerul oval
și linia frântă a muntelui
greierii miros a tămâie
pe altarul lui Dumnezeu călugării
înțeleptesc mângânindu-și barba

la vecernie pâlpâie lumina în vechiul schit
singur cu Dumnezeu părintele murmură rugăciunea
care sparge tăcerea inimilor
c

între vară şi toamnă

e ceva între vară şi toamnă,

vin nopţi cu febră peste noi,

cu vise dulci din lumi uitate,

cu frig şi tragicele ploi,

ce-s pline de singurătate.

mai vine-o toamnă cu mult dor,

delir fecund de minotaur,

cad frunze galbene-n pridvor,

polei