Blog

SEPTEMBRIE

Sunt prea sărac, fără simbrie
Am scris dintotdeauna poezie;
Am încercat s-o-mbrac în frac,
Să fie tuturor pe plac.
*
E luna de-nceput sfârșitului de vară,
Când cântecul se stinge, trist, în fapt de seară,
Când rândunelele se strâng, pe sâr

Drumul

Drumul îmi pare, în culori indecise,
pe linii punctate, ca o sârmă ... păşesc,
visând în secvenţe străine, încinse,
alte puncte, iubito, sunt la porţi ... ne opresc.

Visez cu o gară, cu trenuri ... dureri,
vâscoase adâncuri, ce genunchii-i

toamna

ceremonie de galben

eşarfă la glezna codrului

deasupra abisului,

culoarea zăvoaielor,

frunze-amurgind

în linţolii de platină

peste plopii trişti

 ai toamnei,

arpegii de greieri

sub bolţile albastre

 ale cerului cântând

pe scripeţii de fulger

ai lunii;

iarb

Privesc in noapte stelele pe cer

una şireată feciorelnic imi zâmbeşte

e Steaua polară, mândra mea

care mi-a furat de mult inima

Îmi fac din nou aripi din vise,

să zbor cuprins de dor năvalnic

pe bolta cerului luminată,

paradisul neîntinat al aştrilor etern

Ard timpul ca pe o ţigară la cafea în dimineaţa clipei

aburită de un televizor cu gropi, găuri prea mici,

prea mari să mă încap între graniţele purtate

de interesele de dincolo de percepţia gândurilor

împreunate,

în braţe,

copii migraţi prin ţări

cu şin

Suntem


Suntem, iubito, iarăși, o toamnă la răscruce,
lumini amăgitoare din lumea efemeră,
dar te aștept mereu când veșnicia duce,
iubirea și-o așează, ca taină pasageră.

Suntem un vis, o apă, o arzătoare punte
și temători și falnici, la țărm

Voi ști eu oare-n viață ce-i iubirea?
Voi fi atins de raza ei măiastră?
Voi ști a scrie cu pana mea albastră
Cântându-i iar, în versuri, nemurirea ?

Chiar dacă e durere și tristețe
Eu caut tot mereu cu-nversunare
Senina și sublima ei ardoare,
V

Doină

Frunză verde dor de dor
Iar mă doare un picior,
Iar visez cai verzi pe cer
Care-apar şi care pier,
Aşa ca nălucile,
Rupându-mi ulucile.

Frunză verde trântitură,
Aş mai face câte-o tură,
Prin a viaţă,
Haoţă şi petrecăreaţă...
Iar m-aş face, Doa

Te îmbracă

Te îmbracă orizontul, furtună... înserare,
un întuneric care, iubito, poate-mi scapă,
lumina mi-e învelișul, lăsat în lunecare,
lăsat în taina vieții, că râuri mari de apă.

Ai devenit lumină, în zi de sărbătoare,
o rouă ce trudește

...Duminicile lui ... Vasile Morar...

Ce greu îmi este, Dommne, să-l ”iau la scărmănat” pe unul dintre cei mai buni prieteni al mei, pe moroșanul Vasile al lui Morar din Chelința Ulmeniului de Maramureș!
Din ”noianul” de cărți pe care le am de la domni

Se plimba așa, fără rost, prin casă, dintr-o cameră-ntr-alta. Își trecea mâinile prin părul dezordonat, își ștergea lacrimile care curgeau pe obraji fără încetare. Fredona un cântec drag ei, un cântec de dragoste și de despărțire. Își amintea că și-a

ʺDa tu nu te cînți după tatăʼto?ʺ, lʼo întrebat mama pă tata cînd o murit Tinu. ʺDapi di ce să mă cînt, că cîntatuʼmʼam bugăt după mine și dumnealui numa o rîs!ʺ ...

No ... descîlciți voi tîlcul ... Tinu zîcé să nu să cînte nime după el, numa vîntul

  ,,- Sunt nebun de legat!" se căia Carlos, amarnic. Cum mi-am imaginat că voi suporta plecarea Leei atât de departe, pentru un timp nedeterminat şi mai ales într-o lume care o va înlănţui imediat şi iremediabil!?" Dar nu mai putea da înapoi. Nici nu

-“Sărutul tău l-aș vrea acum iubite
Pierdut printre petalele de flori,
Ce-n patu-nmiresmat sunt risipite,
O plapumă de-arome și culori.

Să fiu cuprinsă de-ale tale brațe,
Înlănțuită-n veci de-al tău amor
Și poartă-mă în alte zări măiastre
Să

Visez

Visez răpusul țărm de vină,
visez adâncul meu să-mi fii,
iar eu să-ți fiu o rădăcină,
și tu de poți ...măcar o zi .

Să-ți fiu o toamnă la hotare,
un vis cuprins într-o nedeie,
sub pâlpâiri de felinare,
uitată dragoste-n scânteie.

Să f

Se-nchină crucea
(La înmormântarea nașului)

Ne grăbim să ne-nvelim cu noaptea crudă.
Seară de seară și-n ierni și-n primăveri,
ne batem joc și umilim o viață nudă,
spunem prea ușor; Pa! Zilei de ieri.

Dorim să fim uciși ca să fim liberi.
Trăiți de

Trăim în stilul cel mai lud

Pe care Universul îl proclamă

Chiar mintea de pe urmă-i nud

Uitat e şi cuvântul mamă.

Simbolul bărbăţiei se destramă

Ea viaţa se amână deodată

Trăim o mult prea relaxată dramă

Uitat e şi cuvântul tată.

Nimic absurd, nimic nu pare