Blog

Şi spune urmei

desculţă de tine-

-spune-i că mi-e tainic

în sărbătoarea asta !

Îmi aduci setea la tâmplă,

să-mi usuce anii sclipind a departe.

Am adormit,bătrân, la fereastră.

 În seara asta nu-ți spun că te iubesc,

 Te las pierdută-n gândurile mele,

 În marea viselor din nou plutesc,

 Cu capul printre nori și printre stele.

 Deși te văd, îmi imaginez a fi

 O prințesă din eternele povești, 

 Crăiasă a magicelor nopți târzii

 Ce

Din pricepere deghizată
afişată pe faţa ciupită de vărsat,
se scutură a lehamite.

Are inima noduroasă de prefăcută vanitate
ce-i străbate prin sinapse nervii,
adaugă ipocriziei statut de sinceritate
şi o perorează mereu.

Nefericit de plictis
singura lu

nostalgii

au înflorit cireşii ca-n abecedar,

pe cer au apărut trei stele-ndoliate,

a răsărit un plaur peste ape

şi din fântâni se-adapă blândă luna,

tot mai străină trena ta suavă

sub cerul nopţii-mi pare ca un doliu

şi-mi vine-aşa în cochilii de vis

să bla

Cerul palmelor tale, înveleşte trupul

rănilor mele din timpul fără tine.

Iubirea,

scrijelită cu sânge,

pe cruce.

Doar eu mă mor cu patimile mele

din clipa ce a fost zugrăvită

în ceasul fără de ceas al nemuririi.

Alerg amintirea din poartă, nespuse cuvint

Nici bine uşa n-am deschis
singurătatea m-a izbit în faţă
şi-abia scăpat de paradis
pe fugă am trecut prin viaţă

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Atât de multe aş vrea să-ţi spun

Cuvintele îmi sunt prea slabe

Să poarte tot ce-n mine adun

La capătul nopţilor albe

Te port ascuns într-o chemare

Când primăvara-şi acordează

Viorile albastre-n zare

Şi-n ram culorile vibrează

În braţe o clipă de m-ai ţin

 Cu roua ierbii dese mă spăl acum pe față,

 Când ziua se cunună cu noaptea-ntunecată,

 Iar soarele cu raze calde mă răsfață,

 E-o primenire-a vieții-n natura-nviorată.  

 Din muguri de copaci îmi iau azi prospețimea

 Iar din frunzișul vesel vigoarea, ti

În nopţi cu lună plină,

coamele cailor

au umbre ciudate.

Caii mei,

galopând în delir.

Foşnetul ierbii şi murmurul pădurii

amuţesc

în muzica ielelor.

Când toată făptura se preface în apă şi foc,

braţele mele încă te mai pot cuprinde

şi taine-mi stau a desluşire

Iubito când la tine mă gândesc

În mine doruri infinite cresc

Ahh, te visez  în fiecare noapte,

Că te iubesc şi -ţi vorbesc prin şoapte

Sufletul tău îmi-e cămin divin

Cu pioşenie în fiecare clipă vin

Să te sărut pe ochii tăi senini

Intrebători, tu viaţa mi-

Dincolo de povestea din ochii (s)curşi pe hârtie,

în cuvinte, n-am învăţat să mă cunosc în afara oglinzii –

o faţă era cerul, o alta era pământul.  

Şopteşte-mă în ciripitul de păsări  

apropiate şi apoi apropriate din plimbarea  

agale prin pădurea d

     Pasind usor cu talpile reci pe scari, Mina o purta din ce in ce mai greu pe Izabel in brate. Nu era de vina greutatea aproape inexistenta a acesteia ci scarile care aproape nu se mai terminau.

    Dorea sa ajunga cat mai repede unde vroia. Cu o m

 Stau troienit de vise privind în depărtare,

 Pierdut în al iubirii destin neîmplinit

 Și-o plapumă de stele de dincolo de zare

 Mi-acoperă azi trupul de gânduri ostenit.

 Și cad într-o visare a unor vremi apuse,

 Țesând din amintiri povestea de-nceput,

Ţintirimul era plin de lumini ce îşi şopteau arderea

în mijloc de zi şi oamenii roiau la deal, printre suflete.

De pe banca noastră tată,

priveam somnul cum îmi prinde pleoapele

în hora bucuriei de verde, a ierbii.

Zâmbeam cu bătăile de inimă la gură.

Lăsaţi-mă cu dânsa, serafică Regină,
Un început suav ce,-n inimă se-nfiripă;
Ciudat, de n-ar fi fost Ea, n-aş fi durat o clipă!
Iubită, Domnul ştie, îmi e, şi e divină!
Ah, scumpă-nrâurire benfică şi sfântă,
Nu-i altă dulce esenţă pe lume ce persistă

bucuria primăverii

au înflorit, au înflorit cireşii…

prin luna plină ciobanii se plimbă pe cer,

cad cu amurgul mieii-n genunchi,

luceafărul uitat se zbate-n delir,

cântecele naturii au alte sunete,

bucuria se urcă prin crengile copacilor,

roşii şi murgi ca

Închide ochii!

În noianul de gânduri

nu-i loc pentru doi.

Doamnelor şi domnilor nu vă supăraţi Sunt
cobaiul de serviciu al comediei umane Am
mâinile legate de instinctul supravieţuirii în
doi Zâmbiţi nu servesc mai multe femei nici
la pachet Ard de unul singur şi-n doi Cu toa
te că fumul rugurilor vecine

Noaptea muzeelor
fantome bătute-n cuie pe pereţi,
ochii îmi fug atraşi de umbrele artei
încât se amestecă percepţiile-n minte,
nervii se topesc în lava curiozităţii
de tot cei omenesc,
îmi scapă printre degete, se vântură ca nisipu-n deşert
fără nici

Urare de Paşti

Oamenii mă fac dator

Urându-mi „Paște Fericit!”

Dac-aş fi doar erbivor,

La păscut m-aş fi grăbit!...

10.04.2015