Blog

prins stelele. Salbă le-am cusut

cu sânge

în jurul sufletului meu. Doar el

să-şi întoarcă

noaptea-n

albastrul zilei

pictată cu macii suferinzi

de frumos,

de lumină.     

12.06.2014, ora 09,36’

cotitura de drum aşezat în ţăruşul ce-ţi scruta  

orizontul. Palmele le pui în capul lui, al ţăruşului  

să nu fii singur,

să-ţi separe trupul în două:

suflet şi minte. Apoi să le dai culoare şi aripi

şi zbori o vreme

înlăuntrul tău. Îţi trăieşti iluzia

am închis-o în mine şi am picat cu ceară

pe mâna-uşă, ca un sigiliu, când

mă rugam

(la tata).

Mi-am lăsat afară doar vieţuirea

printre oameni

să vadă

că mă mişc prin verde. Bucata mea

de albastru

pătată

cu roşu, era sub lacăt. Doar ochii vorbeau cu ea...      

paşi, trei trepte, trei clipe mai am

până ajung sufletul din urmă. Îşi va

întoarce oare privirea

să-mi îmbrătişeze

gândul

stropit de soarele ce-i alina capul

şi

picuri de sudoare se adunau la picioare

sau

doar

aşteaptă să ajung şi apoi spate-n spate

să pornim

vă sprijiniţi de cuvintele mele. Nu sunt

digul de pe care să priviţi zarea. Veţi

aluneca şi nu va fi nimeni

să-ntindă o mână. Eu sunt fericit  

în nefericirea mea când scriu un cuvânt  

şi albastrul se umple de stele. Sunt

ale sufletului (stelele).

Lumine

rău, veţi spune. Am scris doar pentru suflet.

Sufletul meu. Doar el ştie să mă citească

printre cuvinte,

deşi,

uneori,

mai alunecă printre rânduri

s-alerg să-l prind, să-şi simtă ziua că e

primul

şi

ultimul

şi

singurul  

şi îl iubesc. Sunt sincer.     

12.06.2

Mă doare

Mă doare cuvântul ce taci și nu-l spui 
și ploaia și vântul ce-l închid în cuvinte 
e furtul nedrept agățat într-un cui 
un gând rădăcini, cu lăstarul dorințe.

Mă dor chiar și pașii ce-mi sunt rari și stingheri 
și clipa de vis într-un cuget păcat

Ademenire

Ademenit de vise las gândul meu să zboare
când stoarsă mi-e privirea de patimi care încă
supina liliacul și crinii albi din floare
povara de iubire-n neliniștea de stâncă.

Bat visele-n vârtejuri, sperând că ai să vii
din leagănul lumin

Amurgul îşi deschide obloanele încinse

sorbind miezul luminii

se aprind făclii pe arcada veşniciei

pentru sfinţirea gândului neprihănit

prefăcându-l în rugă

ritualul rămâne mereu acelaşi

taină nedescifrată încă

purifică vibraţiile interioare

ascunse în cuv

Sub raze de lumină, timpul e de ceară,
Strop de rou-aşterne ce e durerea lumii,
Frânturile de vânt în zbuciumul lor zbiară,
Visele rebele rămân în poala lunii.

Când bezna nopții țese umbrele fugare,
El, cerul, iar rămâne al lumii temnicer,
Ca, el să dea pu

ASCUNDERE...

M-ascund în ziduri, oameni,după
în vise mă ascund, sau umbre
cu ochii pironiți o cupă,
sub gânduri falnice sau sumbre.
M-ascund, cu Ana mea zidire
și ctitor mă ascund cuvinte
adânc izvor, izvor pornire,
sub virgule nepotrivite.
M-ascund cu

triajul de la spital, azi, nu m-a dat

laoparte. Doar o bucată de piele

cu lama

(de ras)

au tăiat

şi vaccin  

şi antibiotice mi-au dat să fiu imun

la veninul picat în albastru

să stau

indiferent cât (mă) doare.   

11.06.2014, ora 22,12’

cer să-mi iert durerea ce-mi umple

golul dintre două bătăi de inimă,

să uit de mine

când (mă) zboară gândul

din liniştea unui cânt

în balastul de clape apăsate haotic

de timp fără timp.

Se apropie.

Tic-tac, tic-tac

şi

sufletul...   

10.06.2014, ora 20,14’

În amonte de tine ,de mine-n aval,
Pe-ntindere de dragoste-albastră ,
Dorul hoinar sprinteaza din val în alt val ,
Cu pescărușii vorbind de dragostea noastră .

Le spune că eu plâng la un capăt de lume ,
La celălalt capăt de lume tu plângi ,
Și

Mi-e dor să alerg pe câmp desculță, să simt pământul sub tălpile goale. 
Să scutur macii în jocul meu , să le văd petalele răspândindu-se în vântul cald al verii. 
Mi-e dor să dorm în iarba moale, să-i simt mirosul crud când o strivesc sub trupul meu

cerul şi desenul pe albastru al celor două

puncte din zare jucăuşe pe covorul norilor

albi de soare

şi roşul viu

al amintirii din visul îmbrăţişat de braţe  

plimbate strâns în jurul gâtului

pe bancă,

în parc,

la malul apei

şi  

doi pescăruşi.     

09.06.20

AVEM


Avem un cer pe care-l rătăcim
sau îi acoperim doar adevărul
sub crengi din toamnă,vreascuri,mai iubim
îmi mângâie,iubito,fața...părul!

Mai am în palmă frunza ta deschisă
și floarea care-ai înflorit-o în doi
își numără nervurile distinsă
m