Blog

ambiguitate

mi-e dragă aiureala ta

fluturii tăi neodihniți

care-ți zboară prin minte

cuvintele simultane

delfi al tău babelul tău

silabele ce-ți ies din gură

când spui noapte

la tine înseamnă jos

când spui sunt

la tine bate vântul

în al tău babilon

ce ambigu

                             Stau şi citesc aceste  rânduri

                             Pe care le-am urzit de mult,

                             Le simt că picură din suflet

                             Şi nu sunt gânduri de-mprumut.

Nu-mi fac promisiuni;
noaptea-i de plumb cu ferestre înalte,
greutatea-mi cade de pe pervaz pe picioare
şi n-o să trec pe lângă arborii de sticlă.
Întunericul se lasă peste ape,
ciclurile nopţii mă vor acoperi,
vestigiile trupului se rup din durere.

în dor de tine

pădurea cu pianele profunde,

izvoarele cu apa vie-n unde,

cerul cu- albastre crinoline,

toate mi se răsfrâng în dor de tine,

cu nuferii de vise în ciorchine,

ce-mi cresc petalele în dor de tine,

în paradisul meu pierdut,

te cat, iubito, ca –

Plânge într-o încăpere a inimii
el nevăzătorul închis în sine,
omul cu gândurile dispuse pe verticală
într-o coloană prin care urcă visele.

Pune flori sub tălpile femeii
şi o sărută mai sus de glezne,
cuvintele nu se mai spun, se ating
ochii lor prind

Vine ploaia!

-         Vine ploaia!

-         Las’ că-i bună,

că n-a mai plouat de-o lună.

E urâtă,

vai, ce tună,

norii negri se-ncunună!

Cântă-n geamuri

ca pe strună,

apa plânge-n văgăună.

Puii cloştii

se adună,

semn că va porni furtună.

Plouă-ntruna,

gheaţa

În cosiţe – flori de tei

şi privirea de cicoare,

la urechi cu dulci cercei,

vara vine cu mult soare.

Apa-i bună să te scalzi,

râd în lanuri spice pline,

vântu-adie printre brazi,

mângâind vara ce vine...

Sar copiii bucuroşi,

aşteptând cu nerăbdare,

plini d

Alergând ,

aduna

picături de ploaie

pe limbă

cu greu să-i scape

vorbele

clătinate din cap...

Îşi aminti

panica întipărită pe chip

refuzând să accepte realitatea...

după un moment de linişte stânjenitoare,

întunericul...

                      de culoare

fu cuprins de un vechi sentiment de satisfacţie

                                         a î

meditație la masa de scris

Lumina a căzut pe masa mea de scris

Cu raze jucăușe prin creanga de cais

Din  visele trecute și din argint de lună

Ne-a logodit destinul ca să fim împreună

Învii desăvârșirea cea fără de pereche

Din amintiri trecute și nopțile

Legănându-se cu gândul,

planta sămânţa îndoielii

lăsând emoţiile

să-i întunece mintea.

Vinovat ca păcatul,

trebuia să vadă

dincolo de ce se afla în faţa sa.

Cu o expresie încruntată,

nu ştia ce să simtă,

îşi alegea cuvintele...

Cu mâinile

sprijinite pe umeri

şi ochii

adânciţi în fundul capului,

părea cuprins

de o nemişcare stranie.

Cuvintele

se întorceau asemenea

ecoului într-o peşteră...

sa nu mai fie loc pentru sufletul meu?

stelele stau atît de înghesuite încît

din cînd în cand

cîte una cade

răpusă de nesomn,

nici pe luna nu îl pot lăsa,

trec oarbe cîrtițe și zmeie de otel ,

craterele au  gust de nevăzut,

nu rămîne decît

să-ți fur visul iub

Cu o umbră

de suferinţă

întipărită pe faţă,

uşurarea

izvora dinlăuntru

ca un glob străveziu,

simţea cum îşi aude

pulsul în urechi...

Cuvântul Lumină-rază de la răsărit și cei doisprezece sâmburii de rază 
poezie [ ]
Poem spiritual-religios 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2013-06-06  |     | 

Inspirând aerul

într-un sunet de sufocare,

a rupt tăcerea...

Nu putea să scape

de propriile gânduri,

stătea în aerul rece

perfect conştient

de inevitabil.

Era

o tăcere

ameninţătoare,

părea

că umple golurile

unui izvor

de îndoială.

Murea

cu fiece

secundă

care trecea...

poemul pădurii

a adormit pădurea mea în noaptea asta siracuză

și aiurează printre frunze în somnul ei odihnitor

plângeam și eu în visul ei sub raza lunii orbitoare

nu mai era de mine-aproape  se îngropase în trecut

vremea amuțise toată în tril de privigh

Există un miez fierbinte în cuvânt, un cuptor 

în care tăcerea

se coace ca cireaşa,

de unde putem

să o extragem, reinventăm, reînvăţăm,

cum reînvăţăm înotul,

mersul,

văzul, auzul, tactilul, gustul, mirosul

Căci

Dacă uităm  să mergem, la ce bun drumul, drum