Blog

Copacii mei toți au mai îmbătrânit, 

ploaia are mereu multe de povestit,

Este o zi mai întunecată și mai rece,

toamna printre ramuri goale petrece.

Și frunzele sunt toate atât de ruginii, 

aleagă în zori, sunt încă atât de vii,

S-a pornit tare așa deodată

La marginea uitării începe să apară

o umbră nevăzută venită din trecut

cu dorurile toate lăsate într-o gară

în seara fără miză de care m-am temut.

Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită

adusă într-o noapte, pe un peron rebel,

cu trenul neuitării, de-o vajni

Călătoresc iar prin toamna copilăriei, 

anotimpul și-a schimbat altă pălărie,

Mă rătăcesc lângă frunzele uscate,

am multe gânduri de ploaie furate.

Pe drumul plouat o frunză se plimbă, 

și în copaci toate ramurile se schimbă,

Printre bolțile mari a

O frunză mai tristă mi-a căzut pe mână, 

pe cerul întunecat al nopții norii se adună, 

Cad multe frunze colorate pe mici poteci,

toată viața printre multe anotimpuri treci.

Toamna acum într-un calendar s-a oprit,

am în carte mea câteva pagini de citit,

O

Adună, iubito, tăciunii pe vatră

și pune cu râvnă butuci peste jar...!

Auzi oare vântul în horn?- parcă latră,

mi-e teamă de viscol, sărută-mă iar!

Și spune-mi aceeași poveste uitată,

din cartea închisă demult în sertar,

vorbește-mi de zâna în lume plecat

O altă toamnă bate la fereastră

cu frunze ruginii și dantelate,

se ofilesc garoafele în glastră,

de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, pe cuget să se-așternă,  

când vara-și plânge umbrele opace,

iar Carul Mare peste noi răstoarnă

lungi neuitări veni

Pe la geamuri călătorește iar ploaia, 

un fulger mare luminează bine odaia,

Focul frunzelor colorează toată zarea,

toamna își schimbă repede culoarea.

Umbrele de foc peste grădină coborau, 

frunzele printre picurii ploii alergau, 

Este o noapte rece, mai 

Dimineața este acoperită de multă ceață, 

de ramurile foarte triste și goale se agață,

Și în frunzele toamnei flăcările se aprind,

altele de copaci mai greu se desprind. 

Lumina galbenă printre ramuri triste, 

toamna strânge gutui și nuci în traiste, 

În

Ascult, meditez și încerc să-nțeleg

tăcerea din gândul ce stă să pornească,

dar încă rămas priponit în talveg

pe-o albie sură din bolta cerească.

Mai caut răspunsuri în anii pierduți

prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,

în care mai plâng copii nenăscuț

Frunza ruginită încet de pe ram cade, 

ascult ale toamnei frumoase balade, 

Sub harfa ramurilor vântul aleagă, 

vrea toate urmele verii să le șteargă.

Iubesc mult toamnă cu ele ei culori, 

chiar dacă lipsesc de grădină flori,

Pășesc liniștită pe covorul d

Nu știu niciodată când este mai târziu, 

în cartea sufletului multe gânduri scriu,

Privirile călătoresc liniștite acum în zare,

totul este trist și lipsit de orice culoare.

Nu știu niciodată când este mai devreme, 

gutuile în curte încep toate să mă chem

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,

lângă poarta sorții, mă recheamă iar,

să privesc prin vreme trupul Afroditei,

ridicat din valuri de un zvon bizar…

Se întinde zvonul dincolo de zare

peste amintirea unui vis pierdut,

iar în crucea nopții chipul tău ap

Toamna s-a oprit la geamul meu, 

îmi colorează toate privirile mereu,

Vântul zburdă, în grădină iar  cântă,

cu frunzele colorate mă înveșmântă.

Ne colorează atingerea unei adieri,

călătorește în suflet toamna de ieri,

Culegem ultimele petale de lumină, 

la

Crizantemele triste mă veghează, 

toamna în grădină mereu pictează,

Stelele nopții au umplut tot cerul

frunzele vesele își iau toate zborul.

Crizantemele triste mă veghează, 

deseori citesc noaptea, sunt trează,

Ascult al toamnei frumoase simfonii

aleile d

Din umbrele serii lăsate domol,

pe geana apusului scurs peste deal,

venea rătăcind, nevăzut, un bemol

pe aripi de vis, prin decorul astral.

Trecea peste văi, căutând un diez,

zgornit de un fa, devenit arțăgos,

pe-o știmă uitată de dans irlandez,

cu volta o

Stelele cerului dispar, sunt toate stinse, 

în sufletul meu trăiesc, sunt iar aprinse,

Privesc cerul toamnei târziu în noapte,

un gând călătorește liniștit mai departe.

Altă toamnă cu frunze mă înconjoară, 

este mai frig, nu pot să mai stau afară,

Călător

E toamnă în privirile și gândurile mele, 

vara și-a pierdut pe drum toate urmele,

Călătoresc liniștită pe drumul timpului,

ascund în sufletul meu amintirea visului.

E toamnă în toate umbrele și visele nopții,

se agită iar mai tare vântul în fața porții,

G

Zăream în rama de oglindă

cum clipele ajung dansând

cu amintiri să mă cuprindă

când orele se scurg pe rând.

Bătea şi ceasul de pe masă

un ritm perfect, ameţitor,

pe gândurile stând să ţeasă

poveşti nespuse de amor.

Dar vraja clipelor senine

deodată se rupea