Blog

Este un apus mai rece, lipsit de culoare, 

pe cerul întunecat un nor supărat apare,

Tremură toamna printre ramurile triste,

îmi plac ale vântului zgomotoase soliste.

Gonește sălbaticul vânt toate frunzele, 

îmi adun acum in sufletul meu visele,

Toamna cân

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală

cățărat pe vântul năpustit din munți,

te așezi pe scaun, cu motanu-n poală,

stând la gura sobei, torsul i-l asculți.

Și privești tăcută flacăra urcată  

printre lemne arse peste vechi tăciuni,

iar în hornul sobei parcă-

Liniștea sufletului meu călătorește, 

toamna la geamuri acum povestește, 

Sub ramurile goale anii mei pleacă, 

privesc, vantul printre ramuri se joacă.

Frunzele sunt toate pline de brume, 

strâng mai multe amintiri în albume,

Și vara veștejită rău mult se

Te-am așteptat,
Nu ai venit,
La mine, nu te-ai gândit,
Să mă privești măcar odată,
Să îmi faci inima bogată.

Oare, eu te-am supărat?
De nu ai venit!
Întâlnirea dintre noi,
Va fi răspuns pentru amândoi.

De ce oare nu ai venit ?
La întâlnirea noastră?
M-ai pus pe

În vraja frunzei ruginii

E cantonată-a mea toamnă.

Zăresc mugurii luminii

Ce-mbracă clipa solemnă

Și gândul fără opinii

Ce-mi face trupul de doamnă.

În vraja frunzei ruginii

E cantonată-a mea toamnă

Și eu? Cu puncte sau linii,

Poate acolade, demnă,

Storc il

Ah, cum se-adună anii peste noi,

venind cu amintiri necenzurate! –

privesc prin ceața vremii înapoi,

să-alung departe clipele ratate.

Adesea mă întreb: de ce-am ratat? –

poate ajung să înțeleg mai bine...

Mureau în toamnă zilele senine,

plecai târziu cu-n t

Am în sufletul meu o rază de Soare, 

toamna mă așteaptă pe altă cărare,

Mă uit la cer, cineva mă veghează,

închid ochii dar sunt mereu trează.

Fereastra vieții este deseori deschisă, 

candela credinței este mereu aprinsă,

În suflet iubirea curată este aca

Curgea apusu-n zarea clară,

o clipă-a stat în vârf de fag

ca un arcuș peste vioară

cu ultimele corzi drept prag.

Dar îl trăgea-napoi îndată

o mână de vrăjit scripcar

de tremura pădurea toată

sub geana cerului de jar.

Mai sus în deal, la cetățuie,

trei raze d

Eu cer de la Tatăl meu
Să mă păzească de rău,
Să asculte Ruga mea,
Să-mi Fie alăturea.

Din iubire, sunt făcut,
Și de Tine, sunt crescut,
Tu mă ajuți să gândesc bine,
Să nu fac rău la nimeni,
Să fac doar bine.

Să iubesc ce e frumos,
Frați, familie și

Stau și mă gândesc la tine
Așteptându-te să vii,
Să fim din nou împreună,
Să privim la cer și lună.

Dar ce folos?
Acum sunt singur,
M-am săturat să tot aștept,
Lacrimile să le tot șterg.

Crede-mă, te rog, îți spun,
La pieptul meu, aș vrea să te strâng,
Mereu,

Am cunoscut în lumea asta
O fată, ce-mi va da speranță...
Una mândră-n toată lumea,
Ce inima-mi va vindeca.

O iubesc pân-am să mor
Chiar de e în depărtare... ????
Îi dau o rază de soare,
S-o acopere de ploaie.

Iubesc, să fiu iubit.
Te iubesc numai pe tine,
Sun

Astăzi, toamna se întoarce,
Soarele ne lasă-n pace,
De azi, ploaia se întoarce!
E semnul unei toamne drage.

Frunza galben-aurie,
Pe toate străzile se așează,
Pomii plâng sub cer cu lună.
Parcurgem o toamnă împreună .

Reci
O atmosferă rece, iar învie.
În fieca

E prea târziu să te întorci!
E prea târziu să vii din nou!
Ca să mă rogi,
La mine să te întorci .

Din clipa când eu te-am zărit,
De tine m-am îndrăgostit!
Drept răsplată am primit,
Inima tu mi-ai zdrobit.

E prea tarziu, acuma spun
Să mă întorc din drum,
Pe tin

Ce am fost cândva?
Și ce sunt acuma?
Eram și eu ca orice om!
Cu putere și speranță,
Însă astăzi sunt
O frunză clătinată-n vânt.

M-am desprins din pom uscat,
Pe pământul umed cad,
Înapoi, nu mă pot întoarce.
Chiar de mie încă îmi place.

Îmi place să fiu bătut

Ascult tăcerea nopții fără stele

din umbra neuitărilor târzii

ce-mi bântuie speranțele rebele

tot așteptând din depărtări să vii.

Pe liniștea întinsă ca o pată 

se prind în horă clipe de regret

venite-n pragul serii deodată

cu amintiri ținute în secret.

Se

Gândul mai repede s-a desfrunzit, 

frigul toamnei în casă m-a gonit,

Frunzele pe drumuri lungi se duc,

vântul este al toamnei un haiduc.

Afară toamna cântă și încet plânge, 

multe frunze în jurul casei strânge,

Se legănă bine vântul într-un dans,

este tare

Ușoare urme din ființa mea,

Blocate în imperfectul – zâmbeam,

Au remodelat un el și o ea

Lângă mușcatele triste din geam.

Lumini și umbre fără de belea

Se-mbracă cu-amintirea ce-o aveam.

Ușoare urme din ființa mea

Blocate în imperfectul – zâmbeam

Ar creio

Aduceţi mai aproape pădurea de foioase,  

când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri  

de jurăminte false, pe la răscruci rămase  

la margini de legendă, venind de nicăieri.

Atunci voi înţelege că undeva anume,  

pe-o margine de doruri, fără a şti precis

Orașele se pregătesc de... beznă?!

Trișori, neaveniți se-ncurcă-n idei

Ornate cu minciuni până la greznă.

Acum, pe colțul umbros al agendei,

Mărșăluiește clipa în schimbare

Neputincioasă sau puțin fragilă.

Ăst veac cultivă rugină se pare

Într-u

Ascult foșnetul mai trist al frunzelor, 

atinsă numai de amintirile toamnelor,

Deschid geamul, respir aerul autumnal,

îmi așez pe umeri amintiri dintr-un șal.

Mă învăluie o rază caldă care dispare, 

gasesc pe masă o carte, o mică floare, 

Deșir liniștită