Blog

O, cum se duce gândul pe căile astrale

şi în infimul clipei, ajuns la infinit,

destramă karma sorții, din mitice pocale,

pe brâul neuitării, la margini de zenit.

.

Nu poate nici lumina vreodată să ajungă

acolo unde gândul a fost deja ajuns,

dar nici trăirea

Dacă inima mea ar putea sa cânte, 

muzica veche a dorului să asculte, 

Chiar și atunci când clipa mea tace 

lacrima grea se schimbă în cântece.

Dacă inima mea ar putea să cânte, 

aș  călători printre a stelelor cete, 

Și cântecul sr fi un  glas mai vechi,

Călătorește timpul spre alt asfințit, 

în suflet numai o amintire am găsit,

Ascult liniștea iernii atât de sfântă,

la geamuri vântul viclean mai cântă.

Nu s-a clintit nimic in casa noastră, 

a inflorit mușcata albă a ta în glastră,

Se aud iar pașii timpul

Același ţărm, aceeași aşteptare,

apusul mi se pare ca de ceară,

în larg și ultimul vapor dispare,

iar plânsetul sirenei mă doboară.

Cetatea prinsă-n ziduri dantelate,

spital central de gânduri efemere,

nedeclarat cadavrele îsi scoate

pe un opis din false f

Melodia noastră a iernii pe stradă răsună  

Fericiți mergem prin zăpadă de mână, 

Vântul mai rece în văzduh tare aleargă, 

Urmele toamnei toate vrea să le șteargă. 

Din gândurile mele triste ceva iar smulg, 

Se apropie de geamurile casei un mic fulg, 

Pe

Stau încă drept pe brâul de redută –

vreau să adun din fiecare zi ce pot,

nu las de-o parte treaba începută,

rămân al vieții mele simplu matelot.

Mulți dintre voi mă știu din auzite,

dar ce contează pân’la urmă cine ești? –

nu hainele ce-ți cad bine croite

Zile ale unui final de Noiembrie 2022 destul de mohorâte și apăsătoare, cu un cer majoritar acoperit și cu nori care amenințau doar fără prea mare putere cu stropi gureși bacovieni, și un început de Decembrie 2022 aflat sub auspiciile sărbătorilor de

Pe fața ta văd întristare și teamă –

ce gânduri amare te macină, mamă?

Ți-am scris de curând o scrisoare mai lungă,

ar fi trebuit mai demult să ajungă...

Vei afla ce voiai să știi despre mine –

sunt sănătos, muncesc și o duc foarte bine...!

Vei înțelege,

Am in fiecare zi in suflet o rază de Soare, 

Chiar dacă este mai ger și zăpada e mare,

Cu iubirea frumoasă de credință mângaiată,

De Dumnezeu cu lumina sfântă sarutată.

Se naște o stea, doi îngeri in Cer muncesc,

Numai în credința strabună scriu și trăie

Pe gânduri se aștern, disimulate,

povești pe care le credeam uitate

sub scoarțe prăfuite de albume,

păstrate în cotloane fără nume,

la ultimul etaj, urcând pe scară,

într-o mansarda rece și murdară,

unde ajung mai mult pe dibuite

cu mintea încărcată de ispi

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară

când umbrele sure ajung din trecut

pe ample cărări din vestita Sahară

cu dune întinse pe gândul pierdut...!

E toamnă târzie și, parcă, deodată,

se umple văzduhul cu nouri de dor

aduși fără veste de-o ceață-ncărcată

cu v

Se scurge prin mine un dor neștiut

venit pe tăcute-ntr-o seară barbară

cu gândul întors obosit din trecut

lăsând neuitarea în frigul de-afară.

Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,

dar poate sedusă pe căi neumblate

s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă 

p

Ploaia de ramurile goale se agață, 

picurii reci mă mângâie iar  pe față,

Pasările toate se pierd printre nori,

călătoresc sub umbrela mea deseori.

Stau oamenii, privesc lung pe geamuri, 

vântul pornește printre goale ramuri,

Frunzele mai uscate pleacă pr

 Stau visurile toate pe brâu de neuitare

în magica poveste lipsită de sfârșit,

lăsată într-o seară sub umbrele amare 

venite fără veste dintr-un apus rănit.

Rămas în așteptare, pe creasta retezată,

apusul adormise pe-o margine de dâmb,

sub vr

Vuiesc uneori gândurile, îmbulzindu-se
printre amintirile ce sunt povești ascunse
după draperia trasă a timpului trecut
până-n prezentul care te privește tăcut.

Nu îl bagi de seamă, n-are gură să îți spună
că se grăbește după timpul care adună
multitudin

O, Doamne, ce grea încercare,

destinul îmi cade pe drum,

doar visul rămâne-n picioare,

ieșind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană

hrănită de nouri flămânzi

cu fluvii de dor dintr-o cană

și lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale

stă t

E frig afară dar îmi place să culeg frunze, 

le  așez într-un mare bol, sunt toate treze, 

Vântul aleargă vesel în curte și mai petrece, 

se ascunde printre ramuri, nu vrea să plece. 

Merg încet pe al frunzelor covoare groase, 

și toamna aleargă printre

Îmbrăcat de frunzele toamnei gândul zboară, 

este o zi posomorâtă, frigul mă înconjoară,

Miros toamna, gândurile pleacă mai departe, 

sufletul pictează mult cu emoțiile colorate.

O frunză mă ia de mână și frumos  zâmbește, 

toată gradina mea prea repede

Arinii Dornei, peste ani,

cu amintirile la poartă,

așază dorul sub castani

să cânte pe viola spartă

un cântec fără început,

venit cu umbrele opace,

cândva lăsate în trecut

pe buza zilelor gonace,

cu brumele căzute jos

în nopțile cu lună plină

și ore care vin p