Blog

M-am născut

pe

drumul

dintre

Ringhilești

și

Albești

tata

ar fi vrut

să fiu

ca Tudor

mama

s-a mulțumit

cu Vladimirescu

eu

ca

orice

nenăscut

scânceam

între

popor

și

tagma

jefuitorilor

României

restu-i

istorie

Costel Zăgan, Ode gingașe

Mai este un risc poezia

azi

când

lumea riscă 

doar

pentru

pâinea cea de toate zilele

fii serios domnule

și

poezia trece prin stomacul cititorilor

mai bine

vomită-ți deziluziile

în

postume

restu-i

cireașa

de

pe

colivă

Costel Zăgan, Poeme polițiste

Pe gânduri se aștern, disimulate,

povești pe care le credeam uitate

sub scoarțe prăfuite de albume

păstrate în cotloane fără nume,

la ultimul etaj, urcând pe scară,

într-o mansarda rece și murdară,

unde ajung mai mult pe dibuite

cu mintea încărcată de ispit

Cartea mă smulge din raft

cartea mă smulge din viață

eu pentru carte mă zbat

cartea să fiu mă învață

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote 

Adună plopii crengile-n fereastră

cu frunzele întoarse-n asfințit,

pe masă plâng garoafele în glastră

văzând că te aștept dar n-ai venit.

,

Și somnul mă încearcă dintr-odată,

aș vrea să dorm dar încă te aștept,

din colțul său, părând numai o pată,

motanu-și

Curgea domol apusul pe umbra răsfirată

a fagului sihastru din vârful unui deal,

la marginea pădurii se auzea deodată

o doină fermecată, în cântec de caval.   

Ajunsă mai aproape de dorurile mele,

în grabă retrezite din somnul fără vis,

îmi aducea în cuget

Tot timpul am o umbră lângă mine,

prieten ... sau străin necunoscut? –

nici de aproape nu o văd prea bine,

celesta-mi vrajă ... făr’ de început!

.

De cum se plimbă soarele pe boltă

ea se întinde altfel pe pământ –

mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,

poate-ar

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/02/04/ramura-de-mirt-impotriva-negustorilor-de-grane-ziua-si-noaptea-let-s-chess/

Zile ale unui Ianuarie 2024 destul de generos în privința temperaturilor, cu doar câteva episoade mai încrâncenate și mai geroas

Vin zânele nopții, din visuri astrale,

să-și lase bagajele-n camere goale,

târziu, către ziuă, când zori-n derivă

adaugă cărți necitite-ntr-o stivă,

iar somnul, venit pe cărări neumblate,

ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,

stau gândurile-n margini de redută

sub ploi de toamnă aducând fiori

pe picături de apă ne-ncepută.

Ne amăgim în nevăzutul prag

al veacului care a-nceput să crească

pe falsele valori ce ne atrag

în cursele cu miză nefirească

Trec zilele de-a valma, fără rost,

mă-ntreb uimit: ce vor lăsa în spate?

Din amintirea celor care-au fost,

noian imens de visuri spulberate.

Ce poate fi mai trist decât așa? –

să crezi în visul tău, să ai speranță,

fără să știi că-n umbră piaza rea

îți frân

Se plimbă cărțile pe etajeră,

eu le privesc tăcut dintr-un ungher,

parcă ascult povești din altă eră,

învăluite-n falduri de mister.

.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,

pe-o margine de visuri te zăresc,

surâsul tău încearcă să mă cheme

dar zâmbetu-ți îmi p

Reascult povestea magicei sucale

depănând prin vreme șiruri de fiori

care vin adesea pe aceeași cale

redeschisă iarăși peste vechi uitări.

Ne ajung din urmă false jurăminte

spuse într-o noapte într-un lan de grâu

când deasupra luna se privea cuminte

în ogli

O, patrie, tu curgi prin trupul meu,

când clipa-nstrăinării mă atinge,

și-n suflet îmi aprinde curcubeu  

cu doruri care plâng numai cu sânge.

Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,

frumosu-ți chip a dispărut în ceață,

și tot ce în trecut părea firesc

la margine

Motto: Eminescu n-a existat Marin Sorescu

Eminescu nu-i o țară

Prea făcută de ocară

De găgăuți și sicofanți

De demagogi și falși magnați

De hoții îmbrăcați în magistrați

De îmbuibații cinici fără școală

Urechea ce minte și ochiul ce înșală!

Eminescu este cod

Cresc clipe haine din umbra opacă,

întinse de-a latul pe gândul hoinar,

când orele mute se scurg în zadar,

cu vechi-amăgiri nelăsate să treacă.   

.

Rebele-amintiri revenite spre seară             

aleargă-n derivă prin sufletul nins –

aduc, de departe, un

Confesiune-pornind de la un cântec din folclor

Pendulez între două realități
Știu sigur, una e imaterială!
Între anul ce trece și cel care vine
Secundele se scurg prin mine
Ca-n orologiu dintr-o catedrală
Hărăzită cu minuni.
Acum,
din timpul pentru am

Târziu se auzea … aseară

fanfara din orfelinat,

noi încă ne plimbam afară,

prin cartieru-apropiat.

Dintr-un salon îndepărtat

se auzea şi o ghitară,

plutea pe cer o lună clară

şi-un nor alături, atârnat.

.

Se furişau amanţi pe stradă,

pe sub balcoane-n fier for

Cad fugii de nea peste case dansând,

iar vântul pătrunde pe usă de-afară

cu vechi amintiri, așezate la rând,

uitate de noi, mai demult, într-o gară.

.

În gară sosea doar un tren rătăcit,

din hăuri de timp se ivea câteodată,

părea să fi fost doar un vis născ