nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile  inimii

nici măcar n-a

Tu, care-ai fost o dată...

grădina mea de vis

 cu umbră răcoroasă

dincolo de geam,

 azi te privesc cu teamă

cum vântul serii

 aduce iar furtună

cu nori cenușii de ploaie

și-n oglinda apei, rece

 plutesc petele de trandafir

 o tristețe mă atinge

 sub pleoape lă

Cap.7

Rezumat cap.6

Planurile acțiunii se suprapun. Prima noapte petrecută de George Apostol la stație este tulburată de mieunatul sinistru al Afroditei, pisica „șefei”, pe care acesta îl interpretează ca pe un presentiment, accentuat și de relatările

Ți-am căutat ochii într-o picătură de apă în care soarele se oglindise
Un strop de ploaie gelos, agitând-o, imaginea îți răpise
Ți-am ascultat misterioasa șoaptă în freamătul de vânt
Nu am găsit decât fiorul dintr-un nedeslușit descânt.

Ireal mi s-a

Atâtea veri peste noi au trecut,

Florile de cireși bine scuturate,

În multe vise adesea ne-am pierdut,

Doar parfumul lor în timp străbate.

Surâsul ascuns printre flori de cireși,

Când ploaia fredonează simfonii,

Copacii sunt goi, de vânt bine culeși,

Știu,

Triste nopţi şi zile ne mai bântuie...
Într-o lume echivocă
o cutie neagră ne manipulează...
Apăsăm comod telecomandă
(dar ce bani frumoşi trebuie să facă băieţii deştepţi
pe baterii, telecomenzi şi alte cosumabile!)
ca să ne luăm porţia de drog în fiecar

nu știu ce mă enervează mai mult

fake news-urile pe care liberalii

și „salvatoriii” României

mi  le bagă pe gât

de  la tejgheaua cu ștevie a opoziției

sau correct news-urile marilor zilei

încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive

de la prânzul cu buc

Cardul de sănătate, de farmacie, buletinul,
(aoleu, era să uit cardul bancar!)
Mama lor de invenţii drăceşti!
Aşa... sticla să iau lapte de la dozator...
Cum adică? Iar le dă liber?
Fi-ţi-ar televizoru-al dreacu’!
Ne dirijează o cutie neagră!?
Ia’ vezi, nu

tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului

n-ai ce-i face

tragi pe dreapta

răsucești cheia în contact

oprești motorul cu o mână nesigură

și aștepți să vină un utilaj greu

care să-ți degajeze sufletul

.

între timp îți aprinzi o țigară

.

avalanșa de linișt

Pune Luna stăpânire peste-a nopții feerie
Sufl-un vânt dinspre Copou ce recită poezie
Risipind parfum de tei peste codrii verzi de brad
Povestind în dulce grai despre Eminescu drag.

Despre “plopii fără soț” “despre “Lacul de argint”
Despre-acel copil

În fața mea muntele-și întinde brațele
cuprinzându-mă strâns în cremenea lui.
Peste el norii se ciocnesc, lăcrimând
vast ocean răzbunător de iubire.
Durerea încăpută în dimineața lumii
hohotește cuminte expulzând
în contracții, simfonie de tunete.
Limbă

Îmi croiesc astăzi cărare prin clepsidra
timpului, dar alunec Doamne, alunec
tot încercând să m-agăț de ovoidul ei.
Mă sparg mai apoi în bucăți
pentru ca tu Doamne să mă pui la păstrare,
joc vinovat al templului fără închinători.
Nu mai cred în ce-am

Poartă am deschis în adânc de stea
dorul să-mi primesc în surâsul
rămas fără mângâierea zilei de ieri.
Gând durut despre ce va fi, respirat
în năluca cerului rezamat de poarta mea
îl aud strigând răzbunător a mea vei fi, a mea!
Nicum! S-au copt de mult

Simfonia ploii mângâie trandafirii,

Printre frunze stropii duios cântă,

Stoluri de stele cântecele ascultă,

Un vis rătăcește în ale noastre priviri.

Îmbrățișați sub valurile bine înflorite,

Se odihnesc în suflet petale de dor,

În a nopții răcoare, vântul

Priveam gelos pământul, mi te avea pe toată,
Cu setea lui avidă călcâiul ți-l sorbea,
Din tine răspundea un geamăt ca o șoaptă,
Eu mi te-aș fi dorit, pământul te avea.

Priveam gelos la vânt, se-mpiedica în tine
Cu-o mână nevăzută rochița îți prindea,

O poveste de timp

Ai ascultat vreodată

liniștea dintre două inimi

când stelele nopții răsar

și cuvintele călătoresc în vise...

nu știu dacă venirea

sau plecarea ta

îmi fac bine sau rău

prezentul se scurge printre noi

în spațiul unde

răsăritul se termină

înaint

Cap.6

Rezumat cap. 5.

George Apostol are o prima discuție cu șefa de stație, Agnes Mărgărit, care nu-i ascunde dificultățile vieții la stație și ale vieții în general.

Vizita „șefei”îi crează o stare de bine moleșitoare, probabil o contrareacție la a

LA MARGINI DE VIS
(Corneliu Neagu, 14.06.2019)

Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi
și zeci de-amintiri mă-asaltează deodată
cu mii de regrete vorbind despre noi
în triste romanțe, pe-o harpă stricată.
Romanțele-ajung dintr-un vechi labirint,
trecân