Blog

                                 ****

vei întreba

ce caut eu în noaptea asta

stâlp fiind la răscruce de drumuri

luminând din greșeală

piața în care toată lumea se înșeală

ne amintim și călcăm cu picioarele goale pe cuie

la suprafață arde tămâie

la interior

Sunt doar un val

Sunt val în apa vieții curgătoare...
M-arunc spre mal și mă trag înapoi,
Căci viața-i crudă și-i neîndurătoare
Când mă izbește-n malul cu nevoi.

Și-n colții de necazuri mă sfâșie,
Mă sparge-n mușcătura de amar,
Mă-mprăștie în stropi de apă

Să-i spun iar dimineții că-i posacă?

În liniștea din jur cafeaua plânge,

Privirea mea e rece și opacă.

De ce să mă consum... până la sânge?

Cum aș putea să spun stop iritării

Doar cu vreo două gânduri, dar nătânge?

Sorb din cafea, decis să dau uitării

Nes

Închide ochii,
respiră,
inspiră,
gândeşte-te
la...
la...
tine,
în tine,
pe dinafară,
desface-te
de tine,
de amintiri
cenzurate,
alunecă
în starea
de onomatopee,
şi sădeşte
cea mai frumoasă
vară,
prinde-i
toate florile
în braţe,
croieşte-ţi
cel mai iu

Marama iernii zboară în depărtare,

Soarele este orb și atât de rece,

Pe pământ cad înghețate ace,

Ninge, ninge tare peste pădure.

Printre brazi iarna se-ntoarce,

Ceasul ticăie, greu trece timpul,

Flori de gheață desenează gerul,

Devreme începe să se întune

Când am plecat din ţară-ntâia oară,

ajuns pribeag pe un tărâm străin,

primeam ascuns în pâinea prea amară

şi-al fraţilor români nestins venin.

Murea atunci în mine, pe tăcute,

destinul sfânt primit de la străbuni,

un alt destin, pe noile redute,

prefiguram

Nimic nu mă conduce decât Domnul.
Mă poartă printre neguri călătoare
și printr-un nor ce se transformă-n floare
aduce-n dar căldura, lunca, pomul...
Doar Domnul îmi conduce viața mie
și mă-nconjoară cu iubirea lui.
Eu către cer trimit scumpă solie...
o lacr

Ce statut ingrat și frustrant, de cele mai multe ori! Mereu exclusă din activitățile misterioase ale fraților mai mari, tratată cu nesuferită superioritate, justificată doar prin numărul de ani în plus, niciodată luată în serios și ironizată la tot p

          motto: „Dragostea este principalul rod al vieții creștinului. Ea este legea vieții cerești și pe pământ se naște dintr-o inimă curată și o conștiință neîntinată. Dragostea este nemuritoare, ea îl

Cândva îmi propusesem să-mi păstrez amintirile vii, chiar creasem o încăpere specială pentru acest scop, într-un colțișor de creier – o denumisem camera violet, poate pentru că dacă adaugi un „n” obții violent, căci era multă violență acolo, dar nu î

Ninge peste noi cu gânduri

Multe, calde, colorate.

Iarna asta nu-i cu riduri,

N-are haina luată-n rate.

Nu ne mai uităm la... carduri,

Sărbătorile-s bogate!

Ninge peste noi cu gânduri

Multe, calde, colorate.

Zâmbetul meu printre rânduri

Și cuvinte încurcate

mi-e frică să merg noaptea prin viață

să bâjbâi

să nu-mi mai găsesc punctele cardinale

scara de bloc

cheia de la ușa iubitei

care mă ține de vreo trei zile flotant

noaptea toate blocurile se aseamănă între ele

mai bine rămân alături de ea

lipit de spatele ei

În vechiul parc înghețat,

zilele toamnei departe au plecat.

Vârtej de umbre călătoare,

se aude muzica vântului în depărtare.

Calzi ochi sub vălul de ceață,

lăncile vântului mă ating pe față.

În vechiul parc înghețat,

se - ascunde un gând supărat.

Ajung acasă

Axel Munthe - estetică și umanism

Sus pe dealuri, la est de Anacapri, o vilă inundată în vegetație privește spre albastrul mării care înconjoară insula Capri. Vila lui Axel Munthe este o pată albă, în ea arhitectura, arta și natura se întâlnesc într-o

Aseară când apusul își contura
forma pe bucățica de cer înălțată deasupra
mea începuseră clipele zilei să se strângă în jurul
soarelui și-și așteptau startul de plecare.

Nu știu dacă le-a plăcut sau nu
ce-au văzut și-au auzit din viața mea și de
pe într

Cap. 26

Rezumat cap. 25

George Apostol își anunță „șefa” că se pot muta în hexagon. Agnisia Mărgărit îl însoțește la o primă „vizionare” a noii locuințe și se arată încântată de realizările asistentului. Se întorc amândoi la Stație pentru a-și lua cât

Luni în șir se zvârcolise de dorul fetei Mirel Soreanu. Dubaiul era la mare depărtare, și nu și-o mai văzuse pe Flaviana cu lunile. Dorul după ea era de două feluri: în timpul zilei ofta cu patos și reușea să îi întristeze și pe alții din jur de-atât