Blog

Eu nu-s vreo zeița așa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ți bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeș zâmbește pe ram.

Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
dulceață din boabe de mure
Nici

Moțăie sus pe cuptor
Obosit de prea mult zor,
Toarce fir imaginar,
Ață n-are-n buzunar...
Nările-i adulmecă,
Umblă când se-ntunecă,
La culcuș se purecă.

«Îți mai aduci aminte...»

Îți mai aduci aminte, fată,

Ce dulce ne-am iubit prin frunze?

Tare-aș mai vrea, încă odată,

Să-ți sug dulceața de pe... buze!

*****

«Ce să fac?»

Tu rămâi la toate rece!

Și nu știu ce să mai fac...

Nu mă vrei, dar vremea trece,

Cum

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă

întunericul,

 mama m-a născut cu ecoul morților

uitat în mine,

fără  să-mi spună

că ei...

se adaugă la tot ceea ce sunt

și acest infern în care cresc de-a valma

vagi  închipuiri

e doar jocul unui gând

întru noapte și lumină.

De ce este această lume? E un ochi crescut în timp
Cu miracole de nume, ce aș vrea ca să le plimb
Păn-la nașterea ideii... scuturată de un vânt
Ce cu stele ne îndură și cu lacrimi de pământ...

De ce geniile n-au moarte? E un strigăt de la cer
De-a că

N. STEINHARDT 
– evreul care a îmbrăcat haina lui Hristos-.

30 martie 1989, o zi obișnuită ca toate zilele...
Rezerva 821 a Spitalului Județean din Baia Mare. Părintele Nicolae era internat cu o zi înainte cu diagnosticul de angină pectorală dureroasă.

Și dacă fluturi din stomac ar zbura pe ecran

Mângâierea hrănită cu mâna ta ar plânge,

Șoapta ar refuza să cânte la pian...

E ca un preludiu al sărutului în sânge.

Pe Facebook să-mi declari iubire?

Sensibilitatea n-ar mai înmuguri.

Trăirea clipei, vibrația

nu cred că-i bine să forțezi dialectica

dinăuntru lucrurilor

să accentuiezi contradicțiile din sânul

materiei      

interacțiunile ei

să vezi în locul Saharei

imensa jungla a Amazonului

sau în locul amantului reginei Marii Britanii

de acum o sută de ani

pe Ol

ZIUA BUNĂ SE VEDE DE DIMINEAȚĂ

Vântul toarce, de zor, din fuioare,
Iar noaptea s-a ascuns sub perne,
Zorii și-au pus straie de fecioare
Și-n geam altă dimineață s-așterne.

Zorii insomniaci împânzesc lumina,
Noaptea-și-nchide pleoapele rănite,
Luna somnoroas

Învață-mă!

Mi-ai citit în palmă,
răscolind pasiuni adormite-ntre vise.
Cu degetele scormonitoare
ai descuiat uși zăvorâte
pe care nu știam
că sufletul le are
descătuşând dorințele nebune.
Mi-ai dat foc inimii
iar sângele, șuvoi de lavă,
îmi ard

Culori în salbă adunate,
Urcate-n cer îngemănate
Reflectă spectrul de lumină,
Coboară ca o rază lină
Ușor pe vălătucii albi de nori,
Bobițele de apă stau pe flori...
E un decor divin ce-apare-n vis,
Un veritabil dar ceresc trimis
La noi, în cercul lumii noas

  
 











 
 te caut 
 în Paradisul plăcerii 
 cu stări 
 de gânduri virtuale 
 sperantă de viată 
 ce-mi cere 
 miscări sentimentale 
 zâmbesc către lumea 
 unde visele se-nplinesc 
 și Cerul coboară 
 spre Pământ 
 când eu te dore

Picături de timp
de Gabriela Mimi Boroianu
01.02.2018

amintirile plâng
lângă coconul spart -
pulbere de stele risipită-n vânt
cad cioburi de cer în crepuscul -
picături de timp în clepsidra vieții

fir de nisip ce toarce dorul
răsucit pe deget
o dată

Lătrat din gură nu-i răsună,
Urlatul noaptea către lună
Pornește frica în ființă,
Ușor cad cerbi în neputință
Linșați, să moară-n suferință.

Vicleană e și grațioasă,
Un hoit de șoarece miroasă,
Lătrând imită greu un câine...
Putând trăi ușor cu pâine
E mulțumită de-n cărare
Aflat-a niscai de mâncare.

trezirea de dimineață mă uimește în fiecare zi

e ca și când aș coborî dintr-un  accelerat de mare viteză

și aș urcă într-un tren regio

care oprește exasperant în toate stațiile

amintindu-mi că sunt doar un biet navetist

rătăcit între un vis voluptos

și o

pe undeva
în locuri
mai puțin știute
ninge
cu scris de poeme
doar fulgi
albi de cuvinte
printre copacii aceștia
ce-și înalță ramurile
din trupul meu...

nu înțeleg de ce
se sting
luminile în blocuri
probabil
o imagine metaforică
a celei
care mă caută
fără ca să-mi

O clipă a dimineţii adie peste mii de pleoape închise
apoi îşi aşterne mângâierea pe feţele liniştite
încordându-şi cât poate de tare scurtimea
până o aduce în formă de elasticitate în jurul
trupului care se lasă alintat de mişcări involuntare.

Pleoapele

      1.Precum cuiul lui Pepelea

Cred c-ai înțeles greșit

Verticalitatea mea.

Nu-s timid, m-am procopsit

Ca un cui în... talpa ta!

2. Dezinteres... la vârf

Când occidentul „ne împrumută idei”

Vociferăm că n-avem nevoie de ei,

Dar insistența lor ne cam lasă