Blog

Calcă timpul pe clipe şi-n paşii
lui zburători de prim-balerin al marii
opere Viaţa jucată pe multitudinea
de scene improvizate
în costume şi decoruri diferite
ale fiecărui om sau al mapamondului
dar cred că întodeauna îi e teamă
să nu se-mpiedice

HAIDEM LA VOT !

Vrem miez roșu de măr copt ?
Haidem cu toții la vot !
Mâine ne-ar durea în cot,
Dacă vrem tot un netot.

Să nu facem prea mult zgomot
Prinși în cuva cu borhot;
Să stârpim orice pivot
Cu lăstarii lui cu tot !

S-au umflat ca un balot
Admini

Am luat cerul în palmă și m-am colorat cu zori, 
am văzut că marea-i calmă și m-am pus pe-un pat de flori.
Am văzut că e furtună și m-am cufundat în nori,
am strâns razele de lună și-am simțit mii de fiori.
.
M-am împiedicat de soartă, am căzut, m-am ridi

- Merg la vot! - răcnește fina -
Mi s-a terminat făina,
Și uleiul, da și pita,
Iete na! Acu mi-e chita!

vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse

femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept

spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche

neinteligibil

câteva becuri de pe marginea căii ferate

ne-mproșcă în față c-un galben bolnav 

nu m

 





 
 sunt un poet trecut prin vremuri
 am șoapte-n gânduri... înflorite
 sunt cel ce crede-n semne
 ce-s de la Dumnezeu venite
 sunt mângâiat de Unica Căldură
 a Celui care mi-i Părinte
 ce îmi oferă ajutor... o mână
 de-a scrie rime iscusite
 sunt "

altă lume nemărginită

şi acum vezi pieţe largi

mulţimea se-nghesuie

pentru că trebuie să fie

din nou o eră

nu-mi place lutul din jurul gâtului meu

n-am văzut văzut oraşe în oraşe

un chip ciudat

şi o căsuţă poştală

cu vorbe ca să nu pierd astrele

ce fac sufle

decorul

un graffiti întins pe un perete întreg

reprezintă o pânză uriașă de păianjen

piesa de teatru nu are nume

nici text

actrița

o femeie în vârstă

ridată ca o stafidă uitată la Soare

îmbrăcată strident

improvizează liber

precum se-ntâmpla odinioară în teatr

întrebări
ce mi-i codrul când de veacuri
el se leagănă sub vânt,
ce mi-i omul când se-ntoarce
dup-o viață în mormânt,
ce mi-i dragostea când piere
după clipe de candori,
ce-i lumina ce se naște
într-un zâmbet de culori,
ce mi-i limba când se pierde
n

m-am trezit într-o dimineață

cum îmi mângâiam hainele

îmbrăcate peste zi

erau întinse lângă mine în pat

învelite cu grijă le-am și sărutat

blugii un pulover șapca în carouri

și o eșarfă albă de catifea

cineva îmi spunea că există

un timp pentru toate

un tim

.

Ochii mamei 
sunt muguri de lumină,
șoapta ei este murmurul vântului
așezat în primul ghiocel
ce respiră primăvara
mai aștept cuvinte nerostite
ascunse printre rânduri
când curg lacrimi 
din norii cerului
le strâng în palme și le privesc
amintindu-m

          (postarea precedentă)

          Pâine

          Moto: „... Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi...” (din rugăciunea „Tatăl nostru”)

          Nu am început întâmplător cu motoul de mai sus. În concepția creștină, din „pâ

 să nu-i uitați pe-acei ce ară
 la plugul vieții, înhămați -
 pe-o cale lungă, solitară
 fiind Părinți, ce-s ocupați...
 
 să nu uitați de-a lor icneală
 și nici de pașii-mpotmoliți -
 pe timp de zi, cât și de seară
 nevrând s-arate istov

          (postarea precedentă)

          Făină

          Moto: „Nu macini, n-ai făină.” (proverb grecesc)

          La început, boabele de grâu se pare că erau consumate crude, mai apoi fiind prăjite sau fierte în apă, sau sub formă de turte, făcute

          (postarea precedentă)

          Grâu

          Moto 1: „Ai lucrat bine vara, ai şi grâu, şi secară.” (proverb românesc)

          Moto 2:  „- Papă pâinea!/ - Nu-mi place! De ce să o pap?/ - Ca să creşti mare!/ - De ce să cresc mare?/ - Ca să

există riscul ca într-o zi oglinda mea să se spargă

și să nu-mi mai regăsesc chipul dimineața

în zori

ar fi cumplit

mi-ar fi foarte greu să mă recompun din o mie de chipuri

deformate grotesc

într-unul singur

nu m-ar mai cunoaște nimeni

nici chiar eu

în fiecar

Peste satul amuțit și paralizat de troienele înalte cât gardul, spiritul întârziat al sărbătorilor de iarnă abia trecute se lamenta, prins de viforul aprig, ce se răsucea și se despletea printre salcâmii din vale, pe care-i îndoia cu turbare, încer