Blog

sunt tulburat de trenul
care-mi duce viaţa
spre ultima staţie.

cineva a săpat o prăpastie
şinele nu pot să stea pe aer
chiar dacă gândul meu
le vrea.

sunt tulburat de neputinţa mea
de ai încetini mersul... viteza
prefăcându-mă
că nu înţeleg
roţile-i gr

Ce bine te revigorează

Acum când somnul te cuprinde

Ființa iar ți-o reaprinde,

Ești bun de stat din nou de pază.

Aștepți cafeaua aburindă

Uitând că timpul te prezează,

Același ceas ce-i prins în grindă.

Același ceas ce-i prins în grindă.

Uitând că timpul t

cand amândoi vom merge jos
fără de respirație și reci
nu știu ce vei face tu fără mine
iar eu fără tine.

nu voi putea admite
plecarea ta… prima
căci voi fi singur
mult prea singur
ca să nu plâng.

eu... mă voi încumeta
să fiu grăbit
un

Nu te înfrupta din mine, Doamne!

Încă-Ți cer: iubirea să-mi asculți!

Lasă-mi amintire-acestei toamne

Și eternitatea prinsă-n munți.

Iartă-mă că nu Ți-am știut calea

Și nu m-am păzit de lumea rea.

Eu m-am risipit în toate alea,

Dar prea iertător ai fost Tu,

te rog mai vino

de doruri plin

să auzi cum sună toamna

prin ramuri de castani

păduri incendiate

în noi  mai cuvântă

cu cerul prins

în ochi de șoim

și-o umbră de pământ pe aripi

te rog mai vino

să auzi cum cade

prin frunzele vrajite

a vorbelor aromă

și-n piept n

Dacă din fiecare lacrimă ar înflori o floare,
Şi pe întuneric s-ar auzi o caldă sărutare.
Din atingerea toamnei cu gust de gutui,
Mă ei de mână şi-mi spui mai stai, rămâi.

Frigul mă îndeamnă, mai pune o haină!
De ploaia ce vine să nu ai nici o teamă.

Pe scriitorul Dumitru Tâlvescu îl ştiu de peste douăzeci de ani, drumurile noastre intersectându-se ocazional, la diferite lansări de carte, dar cunoştinţa propriu-zisă a avut loc în urmă cu patru ani, cu ocazia primei mele vizite la Asociaţia Scriit

să-nțelegem ce-i Destinul, ce ne este dirijor
să cântăm pe note care, ni-s impuse de "decor"-
să înaintam în viață, după cum ne este scris
în Cartea-Universală... ca să fiu cât mai precis...

să-nțelegem care-i taina, ce nu are dezlegare
Nebuloas

      De-abia așteptam prima zi de școală, aveam sacul plin, colegii la fel! Adunați în grupuri de 5-6 copii nu ne mai săturam de povestit, de râs, de revederea colegilor, chiar și a celor codași, că... erau și ei ai noștri!

      În larma aceea plină

Mi-e tot mai frică să ies din casă
și nici nu știu dacă mai merită...
vechea butadă nu mai e de actualitate,
e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,
acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,
din senin,
mitocanul frustrat,
(rătăcit prin co

Haiku este un mod de viață, apoi cântecul ciocârliei, susurul apelor din izvoare, prieteni fără de
care nu poți să mai trăiești, pădurea în care alergi dis de dimineață, conectii nebănuite cu
oameni nevăzuti, oameni care au probleme... dar care sun

Mi s-a făcut sete de această unică clipă
în care eu clipesc clipe cu adaos de rost.
Mă caută ochiul cu lichid de apă orbită
ce mă închide în punctu-i anost.

Mi s-a facut sete de acest peşte tăcut
închis în vasul de sticlă ce pare că nu-i.
Un ecou al mişcăr

Românie țară dragă,
Of, câte lupte ai trecut,
Mă-nchin la tine că ești scut
Azi când pari că ești întreagă.
Noi și alții să-nțeleagă
Iubirea sfântă ce o porți
Asupra noastră, vii și morți!

port sărutul dimineților pe buze
și-l trimet ca zbor spre acceptare
către sufletu-ți ce naște Muze
de imagini suple de visare
simt pe frunte evantaie
lebede lunare mi-au vestit
despre apariția ta uluitoare
ce mă face astăzi fericit...
-------

Aer proaspăt respir,

am o frunză în palmă,

verdele pleacă.

Deschid fereastra largă şi atentă privesc,
Printre rânduri scrise toamna o întâlnesc,
Mai sunt câteva zile, Septembrie mă îmbie,
Să privesc apusul,să mai scriu o poezie.

Drumuri tăinuite prin lăstărişuri mai dese,
Grădini curate, un fum înecăcios, alb

( Lina, bunica mea)

Prin geamuri huruie oraşul, e un vacarm de nedescris,
Eu mă aşez comod la masă şi mă apuc din nou de scris;
Dar zgomotele de afară pătrund prin geamurile mele,
Încerc să nu le bag în seamă, căci sunt obişnuit cu ele.
Şi cum stăteam

mari furtuni

 scutură temelia

 acestor zile

  de sfârșit de septembrie;  

 în pârgă răutatea.

 bărci şnuruite-

 visul mrejelor

  pline de pește,

 pricină-l fac

 de clătinare.

 castane lovesc

 înțepenirea în viclenie

 a căpeteniilor;

 vârtejuri de frunze

 izbesc

Sunt cel
care caut să înțeleg
rațiunea
viselor neîmplinite
împletind
dorințele mele reale
într-o viziune abstractă
cu croșeta
ideilor personale.

Incerc imposibilul
furând
un fir de ață
din infinitatea
Universului
fir pe care
îl croșetez
într-o dantelă
de o mărime
n