Îngeri vin, în cor îţi cântă.
Îţi sărută mâna sfântă.
Şterge-ţi lacrimi, nu ofta
Maică, azi, de ziua ta.
Flori de crini îţi dăruiesc
Semn că paşii tăi iubesc;
Paşi mărunţi şi omeneşti
Te-au purtat, pură cum eşti,
Înspre acele lumi cereşti
Cu smerenie

Era trecut de cinci dimineața, când cele două tinere s-au dus la culcare. Anca în câteva minute a adormit, dusă. Puțin înainte de ora 10 a trezit-o tonul ridicat al vocilor care se auzeau în altă cameră. În primul moment al trezirii privea mirată în

Galbene frunze ne acoperă picioarele,

Mergem fericiți printre ele iubite de mână,

A plecat mai departe de noi soarele.

Aș fi vrut mult ca vara să mai rămână,

Norii argintii plâng tare la fereastră,

Este mai rece și plouă de o săptămână.

Este cald și atât

Anei

Trecut-au unșpe' ani jumate
De când noi doi ne-am cunoscut;
Sunt unșpe' ierni, aproape-o viață...
Habar nu am când au trecut.

Pe boltă, luna opalină
Îmi face somnul agitat;
Habar nu am de ce-mi curg lacrimi
Și nici de ce sunt transpirat...

Se-arată

M-aș furișa în umbra silabei

Etalându-mi mesajul discret

Mulțumind, cu drag, clipei

Organizată elegant într-un sonet.

Reduc comunicarea la un cuvânt:

Iubire! Și focul mânat de vânt

Așterne literele într-al meu gând.

Sortez apoi imagini vizuale

Legate pe ret

Tremură codrul țării mele
căci suflă vântul neiubirii
peste locașul care-odată
a fost de pază nemuriri.
Tremură codrul țării mele
și plânge cu lacrimi de foc
că nu ne-am îndreptat spre stele, 
că nu ne-am prins cu toții-n joc.
Tremură codrul țării me

Cartea sufletului câteodată plânge,
Cu ochii închişi eu scriu acum în ea.
O lacrimă, un cuvânt adesea atinge,
Privesc pe cer o noapte de catifea.

Plutesc încet vapoare mici de hârtie,
Am rupt multe foi din cartea destinului,
Lacrimile curg într-o noap

vreau să-ţi scriu

~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~

așadar

vreau să-ţi scriu

să-ţi fur versuri

şi să dansez cu tine

în timp ce luna este aprinsă

lasă-mă să-ţi fiu în gură

furtună dulce

să-ţi sărut strângerea buzelor

să beau și să te ating c

Jocuri de cuvinte – vinul, podgoriile românești, Dobrogea (7)

(postarea precedentă)

Podgorii românești, Dobrogea

Moto 1:

Inegalabilul într-ale vinului, Păstorel

Moto 2: „Salutul Gorjului pentru Dobrogea”

Am văzut că în România există mai multe regiuni

Cu mers uşor-mărunt şi gârbovit,
Pe-acelaşi drum ştiut şi colbuit
Iar vine toamna, sură, slăbănoagă,
Să lase câmpurile o pârloagă.

Ca o bunică vine, vine din poveste,
Dar nimănui nu a dat semn sau veste.
Ştie el lutul care-i este rolul,
De-aceea nu a

Tolăniți pe malul pârâului, Ana și Colțun numără frunzele care se încăpățânează să acopere răcorosul pietriș. Rupți de realitate nu iau în calcul cum timpul le macină staționarea.

– Ani, nu ți-e frig?

Tabloul, parcă des

Astăzi, așa cum fac de peste cinzeci de ani pașii mă poartă spre tărâmul minunat al cărților. Aici regăsesc prin labirintul literelor atâtea suflete vii și le mulțumesc celor care le-au dat viață. Recitesc cu drag Neculce, Alecsandri, Arghezi, Emines

Am  rămas un copil visător ca altă dată,

Am privirile liniștite, sunt mereu senine,

Nu vreau să supăr pe cineva, nici pe tine,

De răutatea oamenilor sunt vindecată.

Cu o carte în mână îmi este mereu bine,

Atunci când sunt câteodată supărată,

Mintea în suf

Din pomul plin cu mere coboară vântul

Și-și însușește, hapsân, vreo șapte fructe,

Însă le abandonează pe pământul 

Rece, înlăcrimat și plin de insecte.

Privesc și le adun precum un salvator                            

Ținându-le în brațe, puțin încurcat.

Pe un cer roșu ca para, soarele, precum un tâmp,
Perpelea întreg pământul, noi, copiii, stam pe câmp;
N-aveam unde ne ascunde, nu găseai, cât vezi, un pom,
În aceasta dogoreală, rezista "puiul de om"

Pe miriștile întinse, ne făceam covergi din paie
Să

M-AI ÎNTRUPAT...

( Rondel)

M-ai întrupat din doruri ancestrale,
Când frunzele toamnei au înflorit,
Din durerea timpului m-ai ctitorit
Și-au ars în templu focuri vestale.

Gândurile-ți trag de zor la vătale,
Chiar dacă urzeala iubirii s-a rărit;
M-ai întrupat

Ființă blândă și-atât de frumoasă,
Ce suflete noi naște pe pământ,
Fără de Ea, nu vreau nici pat, nici masă,
Căci viața-i chin, iar doru-i vânt.
Cu vorba Ei cea dulce ca un soare, 
Ea inima-mi încălzește-n piept.
De-i tristă, totul crunt mă doare,
Ia