Blog

Mi-amintesc de primăvara

primilor ghiocei

și de zborul gingașilor fluturi

ţineai în palmă,

roua de pe flori

când, spicele de iarbă se legănau

sub pașii de copii

privighetorile cântau în pomii înfloriți

și aprindeau nostalgice priviri

astăzi şi-au pierdut par

Susur de vioară
de Gabriela Mimi Boroianu
17.02.2017

De nu mi-ai fi, te-aș aduna din stele,
Din mugurul de verde ne-mblânzit,
Din umbra ce e dată ființei mele,
Din ceasul vieții, ce-mi e hărăzit.

De nu te-aș ști, te-aș căuta-n trecut,
În visele ce mor

O altă primăvară încet, ușor

Pictează viață peste crengile blânde,

Când iese soarele dintr-un foișor.

Secundele, acum puțin flămânde,

Își hrănesc, rapid, trupul cu lumină,

Adulmecând misterul, tremurânde.

Constat instant că iarna-i o ruină.

Evadez. Natura

Cad fulgi albi peste Ţară

se aștern ca un covor

gândul de tine mă-nfioară,

umplând sufletul de dor

ninge cu-amintiri în noapte,

ca-ntr-un vis fară pereche

ninge peste munți și văi

pleoapele îmi sunt udate

amintind de ochii tăi

de clipele ce au trec

n-ai de ce să te simți așa mândră

pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero

grade celsius

ți-acoperit fața

ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice

precum pietrele din Stonehenge

și ochii ți-au înghețat în orbite

ai zice că sunt două cuiburi

Specific lui Ițenco, bătrânul vorbise cel mai mult, aproape numai el, trunchiul logoreei sale constituindu-se din evocarea unor situații cu încărcătură comică din care el ieșise în mod spectaculos. Diana și mama ei se întrețineau în casă, în vreme ce

Noaptea-i tăcere, adaus de visare
O stea, a doua, sute, milioane -
Pe cer senin, apar, eu le zăresc
Și-apoi cu unică răbdare le privesc...

Sunt-neinsemnat, fără noțiune
În lumea asta crudă, lume -
Singurătatea, mi-i unică tovărășie
Ce stă cu mine... ca să f

Când voi simți nevăzutul
Aidoma
Celui care nu vede
Voi înțelege
Că sunt exponentul
Dublurii
Ce își mișca trupul
Pe o linie
Condiționată de timp.

Două lumi paralele...

Doar o fracțiune de secundă
În infinitatea universului.
Mersul mi-a deveni

(„- Cum a fost de Vanentine`s day?”/ „- OK! Mișto!”)

(postarea precedentă)

(continuare)

Constantin NIŢU

„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.nin

E întuneric și e noapte

doar luna singură mai poate

să lumineze-abisurile toate

și tristul amurg din noi

cuvintele, abia mai ies din adâncime

ca nişte alge din mări tulburate

necunoscute amintiri ne cheamă

scântei dintr-o viaţă

pe care am trăit-o

frânturi ca

Am pescuit secunde reci.

Tu ești absent sau doar mă cerți…

De ce trebuie să tot pleci?

Iubirea a fugit spre terți.

Cuvintele-s dure și seci,

Iar tu m-ascunzi între coperți!

Am pescuit secunde reci.

Tu ești absent sau doar mă cerți…

Taci. Posibil că mă jude

am uitat să mă mai uit în ochii oamenilor

ca altădată

le privesc doar picioarele vorbitoare

de la geam

tălpile

în dialog cu pietrele

cu asfaltul țâfnos

cu dalele

n-ai crede cât de multe poate spune

o tibie

de care atârnă un colier

de aur

sub formă de șarpe

un gen

Odată, m-am găsit în ceas târziu

Citindu-mi o străveche poezie

Și am strigat, aprins de isterie:

Ce-a fost în mintea mea? Ce-am vrut să scriu?!

Ecourile-adolescenței mele

Pluteau spre mine din obscuritate

Ca bărcile pe ape-nvolburate,

La fel de neoprite și

(„- Cum a fost de Vanentine s day?”/ „- OK! Mișto!”)

(postarea precedentă)

Moto: „Cuvintele sunt precum frunzele. Acolo unde ele abundă, arareori mai găseşti şi roade împrejur.” (Alexander Pope)

Să te pună dracul să le întrebi pe dive, mai ales în f

În zbor îmi înflorește poezia,

Sfidând elucubrații siropoase,

Mă roade, șerpuită, pân’ la oase,

Îmi dă răgaz să-mi gust „anomalia”.

Lumina-i printr-o geană îmi respiră,

Aștern silabe ca într-o vitrină,

Acord simțirea-mi adolescentină

La noul trend, vibrând

         1.Identitate în ruină

Nume nu ai, chiar dacă vrei 

Să ți-l rostim, toți, cu sonor. 

Nu ești doar fiul palavrei

Și de aceea te ignor.

2. Strategie grotească

Eu crucea mi-o țin în beciul închis

Și cheia în lada cu scule.

De moartea-ar veni, i-aș spun

te văd așezându-ți pașii ca un acrobat

care merge pe sârmă

mi-a plăcut dintotdeauna mersul tău

dar nu ți-am spus până acum

de teamă să nu destram vraja

sunt multe lucruri pe care nu ți le-am spus

din același motiv

n-am vrut să-ți trăiești viața prin ochii m