Blog

De copil de-ți vine dorul

Lacrimile-ți șiroiesc

Și-i deschizi timid pridvorul,

Amintiri te copleșesc.

Greu s-apropie viitorul,

Depărtările mai cresc,

De copil de-ți vine dorul

Lacrimile-ți șiroiesc

Și aleanuri se pornesc

Inimii să-i umple golul,

Vise tandre

Nu s-a mai dus
să zidească spirite înalte,
a rămas în templul său interior
să-şi înalţe sufletul în cuvânt.

Totul s-a prefăcut în smalţ
în literele alfabetului înflorit,
de semne pe cer nu mai apar
lumina se retrage pe umeri.

Păsările fac ouă în cuiburi

Mamă, te caut în alt anotimp

unde a înflorit dorul-floare

udat de o lacrimă ruginie...

Tăcerea-i strigăt de cocor,

cu aripile trezește vazduhul

din melancoliile unui mâine.

De dorul tău am inventat oceane

c-un plâns tăcut.

Visul mi-e arcă,

mă salvează

de potop

Când dracuꞌ crăpat la copită,
Cu harfa ursitoarei, a cântat,
Melosul lui a devenit ispită
Unui păcat aproape garantat,

am auzit aseară o vorbă de neant, de la femeia brună

ce sta în birtul de la colţ de sat, la masa de la colţ, de după uşă,

că vinul este cel mai bun balsam, de-l bei sub clar de lună,

că vinul rana inimii ţi-o închide, de te iubeşti cu o ţigănuşă,

femeia

toamna asta miroase a gutui,
a gutui necoapte şi a struguri verzi,
toamna asta prin vii mă vântui
când tu pe pat de struguri mă dezmierzi,

toamna asta miroase a vânt şi ploi,
miroase a mana livezilor de prun,
toamna asta miroase a lână de oi,
şi a ţuică

Şi când înot prin întuneric
tu-mi spui c-o să dau de lumină
de mă mobilezezi tot mai mult,
s-ajung sub pielea cuvintelor
din inima ta flămândă.

O să pipăi conturul tăcerii ascuns
unde sub petale de crin
adorm greierii pe plăpumi de iarbă.

Întregul plut

Mi-e teamă

Dacă mi-e teamă de ziua de mâine,
n-aș dori să bată zorile-n fereastră,
nici „știrile bombă, năucitoare„
să le aud în reluare
prezentate de dive-sexy angajate
de patronii de trusturi TV.

Mi-e teamă de minciunile
cu care s-a ajuns la guverna

Întâlnim pe drumul vieţii o baba-cloanţă

frumoasă ca mama dracului şi grasă ca o batoză

care se-mpiedică de noi azvârlindu-şi kilogramele

prin toată fiinţa noastră şi mai nasol e că nu

se mai poate ridica din eul omului ce

trebuie să lupte cot la cot cu e

Gândul este mai înalt decât cerul
curiozitatea vrea să-l urmeze,
să caute drumul ascuns al înţelegerii,
lumină în oglinda rotundă
din cuibul rotitor al universului.

Scară pe scară în trepte tot urcă...

Fruct copt este cuvântul
care de la început s-a într

Între desăvârșit și posibil,

Viața-i compromis de parcurs

Unde totul de orice-i pasibil

În răstimpul iutelui său curs.

Nu însă totu-i admisibil

Ne-ar confirma un recurs;

Între desăvârșit și posibil

Viața-i compromis de parcurs.

Are-un singur sens în decurs

      - Servus, Carmen, ce faci cu caietele alea, aici în parc?

      - Bună ziua, nene Ionel, m-am oprit un pic pe aici... Eram în trecere! - spuse tare și răspicat, uitându-se în jur.

      Apoi îmi spuse așa, pe un ton conspirativ:

      - E secret,

În tot ce se naşte,
în tot ce urcă la cer
şi ce coboară,
noi suntem durerea,
liniştea morţii şi bucuria învierii,
înălţare de gând,
apă de suflet
pe care o beau şi aştept,
să cresc în ochii mei
cât ţara moştenită.

Din urmele noastre tot cresc
martiri

Să scoatem ochiul pentru ochi,

Să rupem dinte pentru dinte;

De s-ar putea și din deochi,

Dar vrem în fapte și cuvinte.

Vorbim ades de lucruri sfinte,

Dar vrem, scrutând bazaochi,

Să scoatem ochiul pentru ochi,

Să rupem dinte pentru dinte.

Ne spun hrisoavel

De la primordiala zvâcnire de inimă,

Soarele a-nceput să te-ndrăgească;

Din sufletul lui, dăruindu-ți lumină,

Pe tărâmul stelelor, să te călăuzească.

În frunzarul cerului, floare virgină

Cu chip bălai și năframă regească,

De la primordiala zvâcnire de ini

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământ

Jur !

Jur că  mă simt sănătos;
Cred, din bătrâni, în Hristos;
În care doresc ca lumea,
Să-și deschidă inima,
Adună-se în casa Lui,
Loc de rugă omului,
Casa sfânt-a Domnului.

Jur !
Dacă nu mi-am făcut casă
Și nu am copii la masă,
Sângele, venin de neam

Mă-ntorc în locul din care am plecat desculţ
totul este atât de frumos
şi părăsit de oameni,
e un sat depopulat, fără viaţă.

Amintirile mi-au devenit străine,
sufletul pustiu
încă mai speră în minuni adevărate.

Nu mai cunosc pe nimeni,
cei care s