Blog

Mă minunez

de condeiul scriitorului

care jonglează cu literele

alcătuind cuvinte

din care se nasc

poezia

şi

proza.

Mă minunez

de sufletul luminat

pe care-l pictează

din condei

până la cititor.

Mă minunez

de frumuseţea muzelor

zânele scrisului

care şoptesc duios

la ur

Cuvinte silabisesc pe degete,
ies întotdeauna una în plus ori în minus
până se armonizează.

Se simte cum alunecă sunetele,
se lovesc în colţuri şi se rotunjesc greu
ca pietrele tari
dar uneori şi ele cântă frumos.

S-a prins de mine o patimă,
dar nu şti

Năzuinţele, sevă de trestie-aurie  

Ce unduieşte sub boltirea senină,

Pe-altarul cărora, viaţa se-nclină

Cu sufletu′-ncărcat de bucurie.

Pe Golgota patimilor, solitar,

Pe care-şi jertfeşte voluntar

Năzuinţele articulate cu har,

Viaţa-şi face din inimă alt

CROIALA TIMPULUI

Demult, nu mai croiesc timpul
şi-a găsit măsura prin tine,
un tipar devenit anotimpul,
zămislit din trăiri clandestine.

Uneori, mai tiveam câte-o zi,
îi brodam cer albastru şi soare,
purtam speranţa din ieri către azi,
iar iubirea-n miresme

Îmi place zgomotul ce se aude,

Deschid umbrela să nu mă ude,

Un nor pufos cu lacrimi multe râde.

Închid umbrela, ploaia îmi place,

Pic, pic, pic liniştită acum, tace,

Spune zâmbind vino încoace.

Plouă, ce-mi  pasă, eu te iubesc,

Picăturile ploii mă înves

              Fiecare cu nevoia lui 

                                                                                                  Mihail Toma

                                                                                   https://casuta-cu-pove

În logica realităţii, m-ai învăţat:
să văd, să ating, să doresc...
Cu toate simţurile, deodat′,
Întâi, să simt şi-apoi, să cântăresc...

să măsor spaţiul şi timpul cu inima,
să fiu sincer când le fac estima...

că imposibil şi niciodată nu există
decâ

valuri și pietre-

 liniștea  cutremură 

 nepătrunsele fire

 ale cugetului

 amorțiri de primăvară-

 aruncate-s zarurile de cristal

 printre piesele de joc

 totuși o bucurie a înmugurit.

 lângă dig o lebădă

 numai să nu înceapă

 cântecul

 în legănări hipnotic

Noaptea este o femeie ruşinoasă,
se ascunde după perdea
şi citeşte o poezie de dragoste.

Luna încearcă pe la ferestre
să-şi strecoare razele reci,
dar femeia trage şi draperia.

Odaia miroase a flori proaspete de tei,
oglinda urmăreşte din peretele opus

În genunchi,

sub epitrahilul său,

văd cum Pământul e tot mai mic

şi stelele tot mai strălucitoare.

În genunchi,

sub epitrahilul său,

aud cum, în loc de bătăile inimii mele,

bat clopote de mănăstiri primordiale.

În genunchi,

sub epitrahilul său,

simt cum, în

MARIN SORESCU- ironistul „singur printre poeți”
Olteanul Marin Sorescu (poet, dramaturg, eseist și traducator, absolvent al Facultatii de Filologie din Iasi. S-a născut la Bulzesti, judetul Dolj in data de 19 februarie 1936 si a debutat in anul 1964

M-am trezit c-un ochi orb în frunte
ce analizează pe ascuns,
nu știu până unde pătrunde,
dar deschide ferestre din interior
și se vede mult mai departe.

Desfac întunericul prin fante de lumină
îl fac să se destrame singur,
viața și moartea cam odată s

                      In nomine diaboli.

                                                                                                                Mihail Toma

Iriși
tânjind, la fel ca mine,
după un strop e răcoare.


Prin stropul de apă,
strigătul roz movuliu
al freziilor.

Bătând gongul…
ultimul strop de apă
tulbură irișii.

Luminat de iriși.
un ultim strop de apă-
aruncând povara.

așteptând primăvara

cine ți-a spus

c-a venit primăvara,

 cine ți-a spus,

frunzele triste

 încă mai dorm

 în muguri pe sus,

încă lumina albastră

cu zâmbetul ei

 așteaptă pe cer

miracolul vieții

din glasul de miei,

așteptăm altă oră

cu lumina sonoră,

să-nvie-n tăc

Sunt răstignit între inimă și suflet
ca o zi între dimineață și seară.

Nu mai sunt vulturul piscurilor de piatră
păsările nu se tem
pădurile freamătă din frunzișuri
cu rănile deschise de oameni.

Dealurile alunecă odată cu ploile
și nopțile devin la fel

   Când am fost invitat la veşnicie, am plecat fără niciun bagaj cu mine.

   N-aveam ce să-mi iau.  

   Totul era finit. Amintirile se grupau în timp, iar memoria le aşeza ca-ntr-o bibliotecă cu multe rafturi. Uitarea. Uitarea făcea parte din memorie.