Toate postările (22527)
Anii se adună, câteodată se-ntrec.
Mugurii înfloresc şi chiar mai petrec.
Zbor de petale desprinse din floare,
Fire de iarbă pline de multă culoare.
Iubirea zburdă plică de candoare,
Zâmbeşte colorat acum spre soare.
Am adunat toţi mugurii anilor mei,
I-am
Am o durere în legătură cu iubirea creștinească care- pentru mine- nu ar însemna o constrângere dogmatică ci o emanare (strălucire, prevalență) a Adevărului! (Dana F. Zaharia)
Voi trezi cu al cerului meu clopot
satul cu ţăranii obosiţi din somn,
vor auzi cum cade ploaia-n ropot
şi pruncii îmbracă mantie de domn.
Nu se grăbesc, deşi însufleţirea
c-o trudnică pornire pentru pământ,
o să-şi lase acasă-n prag, iubirea
de-a puru
Panică în cartier
Mihail Toma
ECHINOCŢIUL DE PRIMĂVARĂ
Primăvara astronomică a sosit la post,
un fenomen ce se-ntâmplă cu rost;
pân' la vară, nopţile vor fi tot mai mici
şi muşuroaiele se vor umple de furnici.
De echinocţiu, începe noua primăvară,
iar zilele tot, vor dospi până la vară
Petre îi lasă pe cei doi la locul în care s-au întâlnit şi simţindu-se în plus, se scuză:
- Eu trebuie să plec. Dacă aveţi nevoie de mine, mă sunaţi.
La întoarcere, singur în maşină, într-o intersecţie nu departe de acea barieră de cale ferată, un tână
Când faci eforturi să nu manifești o anumită trăsătură... va să zică... nu te-ai schimbat de fapt! Dacă te enervează la alții este tocmai pentru că acea trăsătură se află în Umbra, în inconștient la tine! Și, cu cât faci eforturi să ascunzi acea trăs
Printre-ale vieţii ninsori,
în taină, în vis şi-n realitate,
azi, ninge cu fluturi peste câmpul de flori.
Bogată şi energetică,
din pământul încă reavăn,
urcă seva-n tulpini,
vestind o primăvară fără seamăn.
Ca o injecţie intravenoasă,
mirosul de viaţă-nmug
Ochii mi-au căzut în palmă,
Mă cuprinde somn de pic
Și simțirea-mi este calmă,
Totul mie-mi pare șic.
Chiar de-mi zice-ți vreo sudalmă,
Nici așa nu mă ridic...
Ochii mi-au căzut în palmă,
Mă cuprinde somn de pic.
Capul mi-e-nfășat în șalmă,
Că așa dormeam
Alunecă lucrurile până pe muchie,
închid ochii şi mă tem de cădere
cineva nu le lasă libere.
Caut să înţeleg toate posibilităţile
chiar şi lipsa de logică
în care înoată toate părerile.
Tind să cred că evoluţiile dirijate
au ceva ascuns în interior
în
S-a şlefuit.
A terminat-o, sculptorul, de ridicat, pe pământ. E curată, lăcuită şi străluceşte pe dinafară. Îşi aşteaptă urcuşul, spălarea pe dinăuntru.
Sufletul a plecat înainte, sus, pe deal, îşi bucură zborul şi privirea şi viata şi taina trăiri
Sunt zile când mă port ca un boem,
Fac nebunii și beau destul coniac;
Mai scriu din când în când câte-n poem,
Iar lumea spune că-s un demoniac
În casă, amintiri mă năpădesc
Și mă gândesc la zilele apuse;
Norocul e că încă mai iubesc
Și sunt iubit... de fete
Se plimbă-amurgul prin prezentul meu,
Din suflet și-a făcut o promenadă,
Și zbuciumate-n vechea escapadă,
Comete-mi cad pe-al sorții imprimeu.
Mai am un strop de viață în pocal,
Deasupra-i se ridică lent veninul,
Amară e licoarea, ca pelinul –
O dau pe gât
Doamne uitând de bune și de rele
a trecut și privighetoarea pe manele
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE
Din dalbi nămeţi se naşte primăvara,
Când se topesc sub soarele fierbinte
Şi anotimpul merge înainte
Grăbindu-se, că-l ia din urmă vara.
Şi ninge alb din meri, ca înainte,
C-atunci când noi ne întâlneam doar seara
Să ascultăm un greier cu vioara;
Sunt clipe
Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle,
Măsoară zilele ce curg
În sacul vremii ce se umple.
Din foişoare, cu vechi surle
Oştenii la vestiri recurg;
Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle.
În zorii zilei şi-n amurg
Sfinţenie este şi în
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!