PE UNDE EŞTI ?
Azi rândunelele se duc,
plâng frunzele pe ram de nuc,
soarele tremură printre nori,
iar lipsa ta îmi da fiori,
de multe ori, de multe ori !
Te caut dar nu te găsesc,
iar amintirile mă răscolesc
şi nu mai ştiu pe unde eşti,
în care templu locui
Toate postările (22527)
Era pe când nu ştiam ce-i teama şi mă dureau dinţii de lapte,
mă inventam în jocuri şi ele mă stăpâneau
disciplinat în preocupări.
Trăirea avea-n măduvă cutezanţă
pornită la drum fără oprire.
Aproape de tânăr mă fascina căutarea
chiar dacă n-am dat de c
Așa cum pământul iubește apa, te iubesc eu.
Ești comoara tăinuită a sufletului meu.
Inima îmi este pecetluită cu dragostea ta.
Este atât de dureros când nu te pot vedea.
***
Ce este iubirea? Numai cine a iubit poate răspunde.
Cei mărginiți susțin că este p
Aminteşte-ţi
Astăzi pierd din putere, rătăcesc în pustiu,
Starea asta e veche, că nici eu n-o mai ştiu.
De vină-i uitarea, ori munţii, ori marea,
De vină e tot, e nimic sau poate visarea.
În iubire cu noi, astăzi fac adunare,
Las şi mama şi ploi şi mă pie
Azi telefonul a tăcut
Azi telefonul a tăcut chitic,
nu are chef de viață
prin casă șade pitulit,
dar eu mă duc la piață.
Rămas în urmă cu o zi
el socotea uitarea,
spera că eu voi auzi
al meu iubit și marea.
Nu vrea să-mi cânte azi deloc
noaptea trece absent
Ce să fac cu toamna asta
Doamne-i prea frumoasă
când e târfa când e casta
ce doarme-n culori acasă
Doamne-i prea frumoasă
n-o găsești în altă parte
este scaun pat sau masă
dar și foame și bucate
N-o găsești în altă parte
când e târfa când e casta
amestec de vi
Închide ochii la răsăritul soarelui
și transformă totul în lumină.
Îmbrățișează aerul estompat
adăpostit la umbra copacului
și vei simți
cum renasc în iubirea ta.
Așterne-mi la picioare petale satinate
și vei vedea
cum fluturii mei tremură
și se rotesc în
Încoronarea împăratului Ui
azi 3 septembrie 2016
latitudine 31N
longitudine 34E
elevaţie 56 m, temp 25 C umiditate
ora 5.26, vânt: 4 knts direcţie SE
umiditate 45%
precipitaţii zero
am terminat tabloul Încoronare
**
am depus pensula
am închis tuburil
Noaptea lui nu avea somnul întreg
se hrănea cu iubiri pasagere,
avea smalţul gros de întuneric sticlos
şi pe arcade sprâncene de scrum,
privea de dincolo prin geam
pe catifea pulpe bogate.
În lumea ei se înălţa ca o faţadă
uitând să şteargă colbul,
în
Eu sunt Toamna, am venit!
Am sunat frunzele lin,
Am zbicit susai, pelin…
Am agitat apele,
Și-am uscat hârtoapele!
Mă primiți? Nu mi-ați răspuns!
Vântișorul stând ascuns,
Îi săltă de atât drag,
Poala mantiei, din prag,
Și în j
Gândul e un surâs care poart-amintiri
Sau vise extatice, când ... nemeritate,
Poticnirile minţii se zbat în nedumeriri
Decupând o fereastră din efemeritate.
Când inima este, de dragoste, curtată
Şi,-n templul ei, himerele s-au rătăcit,
Arcaşii nopţii îţi
Narcisism
Vasile Neagu-Scânteianu
Sus, în luminiş de ape,
Narcis stă cuprins de jale,
Privind chipurile sale-
Cum în timp încep să crape!
Unda le duce la vale
Printre pietre şi cascade,
Unde nimeni nu mai şade-
Să- l contemple în visare!
Şi, cuprins de dispera
Atât de puternică este iubirea adevărată
Încât ușa durerii nu se închide niciodată.
Fuga de iubire este o acrobație fără plasă.
Încearcă! Niciodată nu știi ce te așteaptă.
***
Și în veacurile viitoare eroii vor fi tot vii.
Doream să scriu despre vitejia lo
S-au îmbrăcat copacii în frunze arămii,
Și în podgorii via așteaptă-acum culesul,
Porumbul și soroaica se treieră-n câmpii,
Iar cei ce au muncit, își află-acum succesul
În rodul din hambare, simbol al hărniciei,
Căci toamna se adună prinosul de belșug,
Su
Iubito, haide astăzi să celebrăm iubirea
Ce ne-a unit destinul și ne-a făcut un trup –
Alăturea de tine eu mi-am găsit menirea
Iar sentimentul unic mă face să erup
De parcă-aș fi un june, dar tâmplele-s cărunte
Iar sufletul e mare de când te-am cunoscut
Intră soarele sub nori,se aude zvon de răcoare
cu semne de veşted îmbătrânim şi noi.
Se anunţă ploi ca nişte singurătăţi
femeia plecată se lasă aşteptată
unghiuri treze îi veghează sosirea.
clipele vibrează tăios
de nicio măsură nu o mai ştiu.
În
Toamna
e prin apropiere,
deocamdată
privește de după nori
pământul
încă înverzit,
tratează cu razele soarelui
pactul
culorilor pentru venirea ei,
al vântului necesar
sau
al ploilor sale.
Auzindu-i mesajul,
păsările călătoare își agită aripile,
alte flori tresar și
La periferie într-o cârciumă cufundată în beznă
Își povesteau nefericiții dragostea neîmpărtășită.
Erau amețiți, mintea le juca feste, pluteau în ceață.
Împreună au învățat să ierte și să iubească.
***
Locuia la poalele muntelui într-o cabană zveltă.
În zo
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!