Blog

E atâta dorinţă de viaţă-n seminţe
încât forma sărutului aflată-nlăuntru
se deschide germinând spre înalt
cu lacrimi surâzătoare la soare.

Ca un bob de grâu ce respiră bucuria,
aşteaptă clipa când se dezghioacă pe sine
şi îmbracă tăcerea cu sânii ei cosmi

ŞI TOTUŞI TRĂIM

Trăim cu sufletul încătuşat

Cu dorinţe nituit fixate

Somnul meu este zbuciumat

Iar dimineaţa… mergem mai departe

Ne-a încremenit orice speranţa

Şi sucul dulce ne pare tot amar

Ne mai minţim că “asta-i viaţa”

Dar sărăcia nu are hotar.

Inima

SUNT

O fiinţă

Pământeană,

Cum sunt

Atâtea fiinţe.

Am dreptul să visez

Să glumesc

Însă cu efect.

Îmi surâde chipul tău,

Ochii tăi fermecători...

Prin felul tău de-a fi,

Orice clipă-i o-ncântare.

*

1 iulie 2011

gânduri pe umbre stau armoţite

şi aştept să aud cum dau timp timpului meu ... 

de orgi scârţâite sumbru şi surd

de gânduri grele cu sânge doar negru

în sufletul viu îngropat demult,

nu vreau să aud, nu le mai vreau!

şi aştept...

timpul sa le stingă-n ecour

MOŞ NICOLAE 2010

Moşul cel cu daruri multe,
Care Nicolae-l cheamă,
A venit ca să ne asculte,
Să ne bage EL în seamă!

La mine când a venit,
A întrebat de sănătate,
Dar mi-a spus aşa şoptit,
Că este pe terminate!

Moşul ăsta nu glumeşte,
Are păreri foarte şugu

Imagine-Evoluţia speciei umane

Secolul XXI a venit doar pentru unii.

Sunt multe persoane care încă gândesc sau „trăiesc”în anii 1100 perioada când inchiziţia a început să-şi întărească puterea.

Altele, care nu au limite sau unele  limitate. Să cugetăm.

C

baladă autumnală

am o vârstă cât a lui homer, o familie, copii și nepoți.

mulți au yahturi, mașini, avioane, amante,

eu mă laud doar cu anii care mi-au trecut pe dinainte.

am scris nenumărate versuri,

toate vorbesc despre dragoste,

despre mare, codri, î

Am scris acest poem pentru o tară;
Și democrată... dar și membră UE...
Pamflet, la lecturare, de-o să pară,
Eu știu ce-am scris și garantez că nu e.

În tara asta a venit momentul
Ca tot ce mișcă, zboară sau tușește,
Să hotărască numai parlamentul...
Fiind

Sătul

de repausul impus,

mişca buzele ca atunci

când ţi le usucă vântul

tăind conexiunea cu segmentele logicii.

Lăsa să i se ivească probleme

cu voia sa.

I se putea întâmpla orice…

Te caut în rotunda oglindă
pe o banchiză de gheaţă,
cu aburul gurii să topeşti frigul
unduindu-ţi trupul în faţa nordului.

Oglinda priveşte cu nerăbdare uşa
pe care ai putea să apari,
să se simtă mândră de trebuinţă.

Teama de biciul aşteptării
o face mai mic

îmi strânge inima un clește,
din mâna unui canibal,
și tu mi-aluneci printre dește

în tot acest pustiu global.

și ca-ntr-o dulce simfonie
tresaltă cordul meu bolnav;
cum aș sări din agonie,
de mi-ai zâmbi, din nou, suav!

în mână parcă țin un pește;
a

sonet

prima ploaie, prima zi de toamnă,

vino mai aproape, dragă doamnă,

să ne vorbească amintiri deșarte,

desprinse parcă dintr-o veche carte.

ascultă glasul amintirilor târzii,

o, timpule, e în zadar, nu-nvii!

privește pe perete vechiul tău portret,

visân

În neatenţia

voit lăsată

să invadeze timpul rămas,

a rumegat

frământările pe îndelete.

Vibrau moale

în urechile lui

savurând izbânda asupra vieţii…

Fulger de lumină sufletu-mi brăzdează

Gândul de împlinire chipu-mi luminează

Clipa de magie veşnică îmi pare

Şi liniştea vine pe rază de soare

Noaptea alungată în grabă se ascunde

Noianul de iubire în inimă pătrunde

Si cred în cuvântul ce împlineşte un vi

Încerca

să-şi cuminţească

gândurile

din vocea ce-i sugera disperarea.

S-a însurat cu lumea…

Prin ce mă deosebesc,
îmi rămâne femeia
ca o trestie crescută sub umăr,
mai mult decât o mlădiere de vânt,
nimeni nu poate s-o frângă.

Împreună în tumultul acestei desfăşurări
căutăm drumuri neumblate şi ţarini
prin care în zile şi nopţi de miere şi otravă

te-ai gândit vreodată că
pasul meu pierdut
își lasă amprenta în nisipul
care
topindu-se sub arsura dorinței tale
se va transforma în sticla ce oglindește
amprenta sufletului tău?
fără tine nu aș fi
nimic altceva
decât un pas rătăcit
iar tu fără mine

sunt poate ultimul cocor

vreme rea, vreme bolnavă,

m-a transformat în epavă,

am în mine-o maladie,

boală de melancolie.

mi-am făcut deja palat,

cu niște pereți de ceară

și adorm singur pe-un pat

tocmai în steaua polară.

și visez la stele verzi,

în cârciuma

Aş vrea să merg şi eu!
Vorbea fără să fi realizat că singurul gând ce-o domina îl rostise în şoaptă, pe neaşteptate.
Continua să-l urmărească nemulţumită.
Era o zi obişnuită. Sosise de jumătate de oră, tăcea şi privea insistent mişcările lui Robert. Dor

                        SCRIITORUL

                       A fost odată, ca-n poveşti,
                        O-mpărăţie fermecată!!
                        Cu feţe-nalte-mpărăteşti,
                        Cu frumuseţe încărcată.