Blog

viața noastră

viața noastră e pe cale

trecătoare ca o boare

precum apa din izvoare

ce curge mereu la vale

azi ori mâine tot pierim

plini de griji și de răsfățuri

viața nu se ține-n hățuri

se oprește-n țintirim.

trecem cu ultimii cai

printre foc și prin cen

Lângă înaltele piscuri albe
zboară-n ochiul albastru
respirând ozonul dimineţii,

aşteptând între păduri

fără arbori,

de se naşte un izvor în inimă

grăbit
unde soseşte marea lumină
a cuvântului copt.

Toţi care înţelesul îl ştiu
îi simt
neştiindu-l.

Visul se

Dintr-un început
se numește piatră lovirea adâncă
a cuvântului în furca ploii
se numește piatră
felia de țărm dăltuită
de fulger la întretăierea cuvintelor

În oraşul de piatră am adus un ac de pământ
un pește şi un pom
toate acestea în locul cuvi

şi viaţa se-mparte între zei răbdători

şi cineva e aici şi cineva dincolo

(îndurarea noastră cea de toate zilele)

şi cuvântul e aici şi nu mai vorbeşte

nu-mi aşează greieri strălucitori în palmă

şi cineva vine în vârful picioarelor

şi-mi spune despre întâm

Imperfecţiunile lumii la răspântii strălucitoare.

Lecţia despre îngeri în sălile goale ale nemuririi.

Miracolul desuet care ucide dâra de foc a neantului.

Câtă credinţă, atâta deşertăciune. Câtă iubire,

Atâta cochetărie cu meandrele nimicului.

Vei visa şi

Cândva, în suflet, am avut furtună,
Din el n-a mai ramas nimic acum;
Ardea cuprins de-o dragoste nebună,
Şi focul viu s-a transformat în scrum

Azi mă privesc şi parcă nu sunt eu,
Căci suferinţa iară m-a cuprins,
Iar focul dăruit de Dumnezeu,
Funingine

baladă

dintr-un verb căzut în rugi

s-au ivit două năluci

dintr-un un complement bizar

ți-aș juca viața la zar

fur secundele feline

având ugerele pline

și rămân sâmbure gol

în cenușă și nămol

ghinda mea va crește iar

peste ani voi fi stejar

blestemat de mari oc

Tăcea

cu aceeaşi

intensă nelinişte

şi privea în faţă

imaginile

cuvintelor gândurilor

cum treceau

prin el.

Cu un gust

de somn

într-o expresie

de mare odihnă,

vibra în adânc

un om fără amintiri,

un om

liber.

Cu strigăt

de surpriză

într-un freamăt

încă nestârnit,

cu o ultimă voinţă

de a se rupe,

cu un gest

de reîntoarcere

la viaţă,

se regăsea…

Destinul chiar mă ştie pe de rost
eu însă nu-mi cunosc trecutul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
dar Iuda la amândoi le dă sărutul

Eu totuşi nu-mi cunosc trecutul
prin viaţă trec ca trandafirul
în zori sub rouă fac pe-a m

  Sfînt pămînt, stavilă la răscruce de vînturi

– De la marea cea mare pînă-n piscuri de vulturi –

În calea năvălitorilor, de la sciți și traci

Neînfricați – rîzînd în fața morții – și daci,

S-alunge potop de urși flămînzi de la răsărit,

Stol

Să plângă marea, pe nisip să plângă,

Să plângă noaptea-n picuri de-i nătângă,

Să plângă ceru-n pulbere de stele,

Dezlănţuind urgia în dansul lin de iele.

Să plângă Universu-n sfinte lire,

Să plângă în torente de iubire,

Să plângă timpu-nlănţuit de noapt

Speranţele iubirii ni se ascund în vise
Şi ard-n nemurire în flacăra chiar stinsă,
Rămas-o amintire slăvită-n file scrise
În suflet luminat de steaua ta, aprinsă.

Speranţele iubirii s-ascund în răsărit,
Când zorii ne vestesc o zi înseninată
Dau gând

Templul uitat

Alerg! Alerg într-una! Am multe de făcut.

Alerg. Și asta zilnic. Nu știu cum am putut.

N-am timp deloc de mine. E musai să le fac.

Simt că n-o să mai pot, nu știu cum să le-împac.

Azi am cedat, deodată! Lentoarea m-a cuprins

Și-un foc în pi

Mă vei întoarce din mine
ca dintr-o peşteră rece,
alt drum căutând
dincolo de iluziile care m-au fascinat.

Niciodată peste umăr
n-am putut privi înapoi.

Mă voi regăsi în cuvântul ales
consoana tare,
de voi zidi cu palmele coloane
care urcă mai mult dec

Să-şi adune

părul la tâmple

fără o tresărire,

poate absent,

cu aceeaşi mişcare

de surpriză,

se desprindea

într-un cerc luminos

de intimitate,

singurătatea

din care coborâse.

Tăcerile

încă vibrau,

le purta pe toate

fără zâmbet

cu glasul mărunt,

copleşit,

cu ceva întrebător

în glas...

Nu pot zidi printre ruine
Eu, nu le-am vrut, ci date-au fost
Nu pot renaşte râuri pline,
Căci toate-n lume au un rost.

Nu pot zidi peste uitare,
Să cred că pot, ar fi să mint.
Azi, amintirile-mi sunt clare
Dureri aştern pe tot ce simt.

Nu pot zidi

Ce destin crud, fatidic am avut

Să pot, aş reîncepe totul de la început

Sufletul să- l inund cu valuri de iubire

Uitând rapid tot ce înseamnă amăgire.

O caldă primăvară iar bate la poartă

Dragostea, dulce licoare fermecată

Pândeşte-n umbră ca un magic vân