Blog

Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai întunecoasă
trece printr-un ochi verde

cu fragii sălbatici copţi.

Acolo am devenit culegător.

Cuvintele ne erau puţine,
buzele ca şi fructele scânteietoare,
aroma lor era şi aroma ta

înroşind.

Limpezi fie ape

Unul din cele mai răspândite prenume feminine din onomastică românească şi universală, Elena urmează ca număr de întrebuinţări numelui de Maria. Este un nume străvechi grecesc - „Elene”, care în limba latină era scris „Helena”. Cercetătorii s-au opr

Constantin şi Constantina rămân în onomastică românească atât ca prenume, dar şi un nume de familie, foarte des întâlnite.

Constantin este atestat încă din secolul al IV-lea, prin numele marelui împărat cu acelaşi nume, devenit ulterior sfânt. Numele

lirism baladesc

timpul meu de ametist

cade-n alăute trist,

beau culori din orga mea

în grădini de peruzea

și aștept liniști stelare

prin parcuri cu felinare.

lung vibrează peste parc

ca un răsărit de arc

clopot dulce tot sunând

peste sufletu–mi plăpând,

mi s-a

Azi sunt mai trist c-un trandafir Îmi place

În umbra cui mă voi ascunde
în unghiul luminii şi curcubeul ploii,
arcuit din râu peste pădure,
vestind un alt început?

E mai devreme ca într-un fruct
să se coacă sâmburii soarelui
şi pe margini învizibile,
să mă rotunjesc în visare.

Încap în absenţă
ş

Când nu voi fi cu tine…

. Atunci când nu voi fi cu tine,

Să ştii că mi-am lasat parfumul

Pe florile de iasomie.

Zorelelor le-am dat canon

Să-ţi spună: bună dimineaţa;

Dar peste zi te-or însoţi

Frumoşii noştri trandafiri.

Şi mi-am lăsat sărutul meu,

Pe macii i

În lumina cărei stele
smuls din întunericul bântuit de fantome,
rupt de vise,
voi primi semnul dimineţii pe buze?

Sunt mai uşor cu un gând
şi cred că de la femeie mă doare
urma rămasă de la iubire
ca o întrebare fără răspuns.

Tăcerea
topită în singurăt

Raza de lumină s-aşterne peste gânduri,

Când noaptea-n strai divin s-afundă în uitare,

Piere precum norul ce doarme fără vânturi,

Se-nchină către stele, s-opreşti, apoi moare.

În ritual divin îndeamnă către pace,

Ca somnul de nesomn în pleoape se stre

Luna se coboară-n râu,

Se aşterne pe ogor,

Luminează ca un brâu

Peste verdele covor.

Liniştea o ţine-n frâu,

Umbra şi-o ascunde-n nor,

Luna se coboară-n râu,

Se aşterne pe ogor.

 Aură-n lanul cu grâu

Lunecă în zbor uşor,

Lumina-i curge pârâu

Peste dansul mac

Noi urcăm pe trepte
unde înaltele coloane sprijină neclintite
marginile cerului
apropiind orizontul.

Smintită o adiere sub ploi

Vântură florile teiului mirositor
peste livezi deasupra luncilor înspicate.

Din piatra zidită, piatră înălţând
plină în trup

Azi, moțata a scos pui,
Unul gri, restul gălbui;
Să nu-i găsească vreo gripă,
Îi ascunde sub aripă.

Lecţia ,,Firul de iarbă”,
E de fapt o dulce zarvă;
Şi la ,,Râmă”-i joc aprins...
Uite, pe cel gri l-a prins

Coțofana cea șireată,
Ce-a pândit de pe poi

Mi-e tare dor de umbletul agale-n doi,

Când cer senin lăsa să curgă peste noi,

Cântec blând de ploi în fericiri şuvoi,

Găsesc azi răsăritul, privindu-l înapoi.

Mi-e dor de primăvara mea de vis,

De frumuseţea florii albe, de cais.

Mi-e tare dor de visele-

Eliberat parcă de tumultul emoţiilor şi trăirilor intense surprinse în volumele anterioare ale „Cuvintelor”, Marius Iulian Zinca se aruncă cu disperare în braţele tăcerii ce-l cuprinde cu sete şi îl acaparează cu totul.

Gesturi – cuvinte – gânduri –

       „Gândul cuvintelor”  nu mai e de mult străfulgerare prin materia densă. Subzistă o anume subţirime de emisie, o  bandă îngustă, delicat-sonoră, în care se înregistrează informaţia. În „Gândul cuvintelor”, însă, Marius Zinca se det

Simţea

un fel de exaltare

copilăroasă,

de năvală de tinereţe

şi toate drumurile

îi erau deschise

în mintea lui.

Îl găsea nepregătit.

După câteva clipe

de încordare

ca să prevină

lacrimile,

rămase nemişcat,

cu o privire uimită

suspendând

măsura timpului.

Din neclintita

lui tăcere

plutea

aceeaşi expresie

de atenţie

oprită în loc.

De prea grăbite,

într-o singură clipă,

imagini

dintr-o lume trecută

se prăbuşeau

sub pleoape.

Îşi auzea

tâmplele zvâcnind

sub o furie ascunsă,

ca o mustrare tăcută

că nu trecea

prin o