cântă cocoșii

cântă cocoșii

 sus pe burguri,

al treilea cântat,

al treilea păcat,

cântă cocoșii

 sus pe burguri,

al treilea cântat,

 al treilea oftat,

speriat

de umbra ta caldă,

m-am pitit în mine

 ca un spiriduș,

așteptând lumina

 dinspre răsărit,

se ruinează cli

te-ai trezit dintr-o dată

în magazinul cu haine

ca un copil frumos

liber la dulciuri

în ziua când a fost cuminte.

te-ai repezit la mine

uitat pe raftul cel mai de jos.

prăfuit și decolorat

așteptam debaraua

menajerei

nici nu m-ai probat

aici sunt atâtea minun

Se interzice brumei să fie brumă
ploii să fie ploaie
mărului să fie mușcat
șarpelui să fie ispită
se interzice gândului
să fie cuvânt.
Iubirii nu i se interzice nimic
este lăsată să fie lumină
și cu lumina pre lumină călcând,
se umple cerul cu vulturi
si lor

în centru marele gol zidit albastru
dăruiește cu putere structuri de gând
în care punctul cu vibrație precede
mișcarea pe linia josului revărsat
peste susul răsturnat
renăscând din fiori de ecou
universul

Mamă care-aştepţi bucurie

Sfântă răstignită de milenii

Ţi-a fost dat, ca fiii să îţi fie

Veşnicii eroi pe apa vremii...

Ţi-a fost dat ca fiii să îţi moară

Apărându-ţi cerul şi pământul

Ţi-a fost dat să suferi, să te doară

Viaţa lor, plângându-ţi necuvântul.

Picurii cad pe mâna întinsă,

Lăsată-n derivă, în aşteptare,

Privirea deşartă, departe trimisă

De ploaie se prinde, a disperare

Şi plânge

Vorbele triste se îneacă în gând,

Oase casante, paşi ca de gheaţă,

Urme adânci lăsate-n pământ

Le astupă durerea c-un oc

legendă

Ana plânge printre ziduri,

Ne cuprinde pe toți ura,

Când Manole îi ia viața,

Se cutremură natura.

Tremură mistria-n dește,

Mare semn de întrebare,

Că Manole o iubește

Și n-ar vrea ca s-o omoare.

Urcă zidul, strigă Ana,

Viața ei se stinge-ncet,

Sufle

M-am descălţat

Şi am păşit prin rouă;

Mi-a sărutat dimineaţa gleznele,

Greierii începuseră o partitură nouă,

Acompaniaţi de graurii

Ce se jucau legănând crengile.

Era răcoare în iarbă

Şi trifoiul dăduse în roşu-liliachiu;

Cosaşii săreau - să se afle în trea

Nu azi!

niciodată.

nu o să mai jelesc de ieri

și nici de mâine

nu-mi mai trimit

anotimpurile

spre țările calde

nu mai număr

degetele pe zile

voi lăsa viața să curgă

fluid și frumos

lumină de diamant

să trec dincolo

în hohote de zâmbet.

Nu azi!

Niciodată.

05 04 2012

Suntem cu toţii oameni-duplicat:

trăiesc în noi

şi Cain şi Abel.

Când Cain apare,

Abel se ascunde.

Când fumul jertfei

se ridică drept,

căci drept e Abel,

Cain răsare.

Suntem cu toţii oameni-duplicat.

Când doarme Abel, Cain

e treaz;

când doarme Cain…,

dar Cain…

   Plouă afară şi plouă şi-n mine,

Din ochi simt şuvoaie de ploaie curgând,

Un nor îmi coboară pe pleoape  şi-mi vine

S-acopăr tot cerul şi-n mâini să-l cuprind.

          Plouă întruna în suflet şi-n gând,

Plâng streşini prelung şi oftează din greu,

Bac

   

   UNDE EŞTI COPILĂRIE?
 
    Unde eşti copilărie?
    Unde eşti? Nu te găsesc...
    Vreau un strop din Apa Vie   
    Că încep să obosesc!...
 
    Doamne, ce lume nebună!...
    Astea-s vremuri ce trăiesc?
    Nu-mi lasă măcar o strună
    Viaţa-n joacă

de negru profund.

l-am gustat

într-un zbor spre foame.

m-au străfulgerat atunci

toate doliile din lume

laolaltă, crunt de dulce

mureau aripi de fluturi

colorate, în sutană de sfânt

zbătând a nezburare

cu gust atăt de adânc

de final eșafod.

ard acum flacără

însp

Săruturi târzii 
scuturate din ram
Fredoneaz-acel vals 
ce-n tăcere-l dansam
Şi în parcul prin care 
rătăcesc paşii tăi
Doar lumina din stele 
te conduce pe-alei.

"Sunt aici şi departe!" 
...aş striga să m-auzi
Şi în palme aş strânge 
roua ochilor uzi
Şi aş face

În zadar p-un perete 
desenez porţi de aur
Sau în ramă înlănţui 
visul meu, vis de faur
Doar ecoul de-ajunge 
dintr-o lume pierdută 
Voi privi lung spre tine 
cu privire de ciută
Şi-ţi voi cere pădurea, 
şi-ţi voi cere un val
Şi-n alintul meu dulce 
vei fi timp

Ca o şoaptă de alint e a lumii primăvară

Florile doinesc şi cânt  în mireasma de afară

Ninge alb în primăveri cu petalele de flori

Cântul drag de prin poeni-sunet gingaş de viori

Perle mici de rouă pe corole strălucesc

Firul ierbii lin se pleacă într-un c

cântec târziu

peste umerii tăi blânzi

trec cu ochii mei flămânzi

și gânduri ce pun la cale

cum să-ți fure dumitale

nurii dragi și ochii dulci,

noaptea pe când mi  te culci,

floare din vise de lut,

când te rugam eu, n-ai vrut,

ascunsă-n etern păcat,

eu din nou

În Cabo Verde, timpul nu mai curge.

Cesaria e pasăre.

Are un cuib de bumbac, numai al ei;

dar nu suportă tăcerea

şi revine

în fiecare seară,

cand cineva plânge pe mare

cu faţa în palme,

cand cineva se frânge

sub felinare,

purtându-şi paşii

pe străzile flămânde