Blog

Nimic

nu tulbura tăcerea

inundată de lumina

gândurilor turnate

în tiparul emoţiilor puternice

potolind setea necontenită

strânsă intr-o viaţă

în cupa fericirii.

O clipă...

Îmi aduc aminte când bunicul

Mi-a pus în mână ciocanul,

Dalta, icul şi şpiţul....

–Ai crescut mărişor,măi nepoate,

Și acum le poţi pricepe pe toate.

Pe mine mă lasă încet puterile

Și greu mai mânuiesc uneltele.

Am să te învăţ acum şi pe tine,

Ca să preiei

Cu zornăit prelungit,

puternic şi necontenit

din întuneric

izvorăşte-n

zumzetul glasului...

cuvântul.

Apare o viață și clipă de clipă

se nalță la ceruri un suflet stingher

zburat-am prin aer cu rana-n aripă

și am poposit pe-o statuie de fier.

.

Apare o viață și alta se duce

pe râuri de lacrimi să trecă vreun Styx.

Luntrașul, că-i lacom, moneda apuce,

eu vrea

romanță

au adormit petalele în glastră,

se pierd în frigul nopților albastre,

sub umbra tainică de la fereastră,

s-au veștejit ca dragostele noastre.

zadarnic vreau ca florile să-n vie

și-ncerc să le ating ușor cu mâna,

tu ai plecat deja, casa-i  pustie,

a

Senzaţia singurătăţii

lovi în miezul fiinţei

umbra neîncrederii

din negrul ochilor

ce strabăteau

ca nişte lumini necruţătoare,

dansând în razele

soarelui de dimineaţă.

Se auzea zgomotul înăbuşit

al unei linişti, plină

de spaima vagă,

transformând lumina slabă

a înserării,

într-o obscuritate gălbuie

deasupra capului. Noaptea…

În încercarea timpurie

de a-şi asigura existenţa

în zbuciumul universal,

peste valuri de capete,

o rătăcire a minţii

s-arată neobişnuită.

 DESTIN ?

..

 PE ULTIMUL LUI DRUM..CHIAR IN ZIUA DE NASTERE..

"Moartea este un accident pe care-l așteptăm de la prima zi în care ne naștem."

SERBAN IONESCU

..

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE !

MAI BUNI SĂ FIM

Simţim cum inima lui bate
În noi toţi şi-n toate.
Mai multă credinţă să avem,
Lui Dumnezeu să ne închinăm.

Prea multă răutate,
În noi toţi şi-n toate.
Cu multă rugăciune reuşim,
Măcar un pic, mai buni să fim.

Unii dintre noi îi slujesc
Şi cu

Tanarul erou roman/Este om cu suflet bun/Care si viata si-ar da /Pentru sfanta tara sa/Asa cum a invatat /Din familie si din nat/Codru-i este ca un frate /Si-i va fi pana la moarte/De aia-i bine cat traim/Pe eroi sa-i prertuim/Fiindca ei viata si-au

eu nu mă joc de-a viața

eu nu mă joc de-a viața, chiar trăiesc,

eu nu mă joc de-a viața, chiar iubesc,

eu nu mă joc de-a viața, iubesc luna

și viscolul luminii ce arde-ntotdeauna.

eu nu mă joc de-a viața, visez flori

și bocetul din doină ce-adesea-mi dă

Speranţa în care

trecutul, prezentul

slujesc împrejurări

ale minţii sugestive

într-o cadenţă perfectă -

viitorul.

Întunericul

zugrăvea sumbru

abrutizarea oamenilor

indiferenţi,

intelectul lor epuizat

coborât în semiconştienţă.

O viaţă-ntr-un abis.

Aştept… lumina.

uneori mai ai o şansă

minele pe care calci nu explodează
păşeşti pe un teren interzis
scapi nesfâșiat de dinții sârmei ghimpate
scrâşnet sub talpă
aerul lipsă
în secunda următoare
dezintegrat în mii de cioburi
te izbești de oglinda albastră a cerul

Înnegrite de vreme

şi de pete de ploaie,

gândurile lipsite de mărginire

alunecă-n lumina nopţii

cuprinzătoare şi făr’ de legea

înţelegerii

că-n slăbiciunea ei aparentă

e… o forţă.

Poezia, animal de pradă

pândeste,
prinde clipa,
se năpusteşte…

camera
devine ghioc
auzul nu mai prinde decât vuiet
de mare,
de vânt,
de cuvânt

pe trup
îţi înfloresc stigmate
sângele
miroase a fân, şi
mărul
devine iar
“frumos şi bun la gust”

eşti prizonier,
un mino

neliniști

obosit de viață, obosit de moarte,

mă strecor, târându-mă pe brânci,

am trompeta răgușită foarte

și mormântul mi-e săpat în stânci.

tot privesc cum trece spre apus

soarele bolnav ce-mi cade-n poartă,

dorm pe brațul tău aproape dus,

tu, mireasă v