Blog

invers clădește-mi tu învierea

dinspre frunză bătută înspre pământ

alină-mi femeie acuma durerea

călcâielor crăpate, lipsite de vânt.

împiedicate mâini spre mângâiere

tremură nerv strivit în trecut

crede-mă tare grea e apa din înflorire

de ochi închiși, ob

Pe-un ţărm

de insulă aruncat,

ţipătul morţii s-arată

în ochiul dinspre mine…

fără pleoapă.

În întinderea nisipoasă,

pe valea şerpuită a vieţii -

amestec de cruzime,

viclenie şi violenţă -

flacăra-ncepu să lingă lemnele

în lumina albă de lună.

NICICÂND SĂ NU MINŢI!

Lacrimi fierbinţi,

din ochi făr’ de-arginţi,

ascund neputinţi,

dar şi suferinţi,

pe-obraji de părinţi,

cu chipuri de sfinţi…

Lacrimi fierbinţi,

din ochi de dorinţi,

izvor de voinţi,

şi de rugăminţi,

la copii cuminţi,

născuţi să-i alinţi…

Va invit sa le cititi la acest link si va multumesc anticipat, dragi prieteni!

http://negrupealb.ning.com/profile/MarianaDobrin

E roşie

de furie că are

capul mare şi

picioare scurte

gogoneauna.

crucește-mi întunericul

dintre pleoapele mute

descântă-mi osul păgân

adu-mi soarta aproape

de ultimul trecutul tren.

pune-mi în piele fiorul

de pași neumblați nicăieri

pansează-mi visul cu stele

înfipte-n adâncul etern

și stai, nu te mișca.

înfinge-mi lanțur

ar trebui să mai dăinui

o altă lungă primăvară

plină fruct de zâmbetul tău

tribut frigului scurs rece

din lacrimi.

să plâng tremurând

că au să-ți sece ochii

odată cu adâncimea

durerii mele de fericire

de lipsa-ți prezentă în vis.

sau poate ar trebui

să mor de

Apa unor pârâiaşe

băltea dedesuptul aluviunilor

cu care viaţa, retrăgându-se,

acoperise dorinţa

prezentă, juvenilă, eternă

în mintea prinsă-n pielea

pătrunsă de umezeala serii,

a zilei de mâine.

Mi-a revenit trecutul,
mai viu cu un ieri,
clepsidra toamnei cerne amintiri
de aur, de rugină,
de tăceri.
Văpăi dansează pe cer
atârnate de gâtul
nopții și
al visului.
Gândul îmi frământă cuvintele,
brațele prelungi cheamă depărtarea,
unda din tâmpla fierbinte
m

amândoi

un sunet trist și straniu de  aramă

în toamna asta pe-amândoi cheamă

trec frunzele hoinare prin cetate

cum trece gândul prin singurătate

ne pierdem singuri vorba mai întâi

și umbra noastră scade sub călcâi

tot coborând mereu pe-același drum

priv

Când dorul meu năvalnic ţi se opreşte-n prag
Şi ploaia grea de toamnă porneşte peste case,
Te văd parcă aevea şi te aştept cu drag
Şi număr în neştire zile şi nopţi rămase.

Doar ceasul a mirare, opreşte ticăitul
Speranţa-ncremeneşte o clipă-n aşte

În ochiul fără pleoapă

pe cărările nevăzute,

timpul… cade în adânc.

surse: Wikipedia, enciclopedia liberă, Eu si mamica mea

În viforul

păcatului lumii,

când umbrele

mai ard pereţii

în limbi de clopot

mute în cuvânt,

pământul… se aprinde.

ŞTIAI CĂ…

…prin curcubeul dospit

între genele-mi lentilă

am privit

în oglinda-ţi sufletului

umbrită de valuri de tristeţe

ştiai că

mi-ai stropit

adâncul inimii

să nu mai pot privi

dincolo de roua

unde se ascunde dorul

să-şi cânte doina

îmi este sete de tine

îţi

Moş Constantin se sculă de dimineaţă, trase briciul pe bucata de piele de toval, întinsă pe un suport din lemn, se săpuni bine cu pămătuful şi începu să-şi dea jos barba crescută peste săptămână. Lampa cu petrol nu făcea lumină suficientă, aşa că ieş

Uneori

viaţa nu-i decât

un imens lac

de apă sălcie,

iar noi

nu putem

decât

înota prin ea

să ajungem

la un ţărm

cu nisip lin

curgând

într-o clepsidră.

Ca torţele-nserării,

tăcerea plecării 

din timpul meu uitat

însângerând un zbor

din oase de-ntuneric,

a trecut… clipa.