În zbor angelic…
cuvinte ruginite pe rouă dulce
Stând drept, au, ba, mereu m-am întrebat cât ar schimba lectura pe oameni! Aș zice că cititul ajută mult, dar scrisul, cam cât ar ajuta? Păi… Sigur că și acesta ajută. Nu te retragi, tu, poetule, în cămăruța luminată a sufletului unde ești numai tu cu tine, cu toate frământările tale?
Odată, dincolo de timp, de ce nu și de spațiu, pe acest pământ tare drag și frumos trăia un bătrân care avea patru fiice, de fapt cele patru anotimpuri. Bătrânul le iubea pe toate la fel, fiecare dintre copilele sale aveau sarcinile lor bine definite .
Primăvara aducea culorile, Vara cocea roadele, Toamna cobora de pe dealuri cu cobilițele îndoite de darurile dumnezeiești, iar Iarna aducea liniștea albă.
Uşi iată că un grup de oameni inimoși s-au gandit să se alinieze-ntr-o carte cu „părticele” dedicate măriei sale, Toamna.
Of! E toamnă, Doamne și mi-e toamnă! Unde eşti, tu, cânt al verii? Mi te-au furat! Ai dispărut din desenul memoriei brumărite acum! Of, Doamne! Mi-e toamnă! Mi-e toamnă rău! Se toarnă argint peste obrazul otavei, iar râurile cu ochi verzi nu ies din adolescență. Fiarele toamnei cu brumă pe călcâie și blană au început să dea târcoale prin coama verii. Deja urlă. Urlă a brumă care se rostogolește-n lanuri de otavă unde noaptea paște-n liniște luna.
Mi-e toamnă, Doamne, mi-e toamnă!
Urletul lupilor tomnatici a speriat până și soarele. Timid, acesta se retrage-n hăul lui și greoi se cațără-n dimineți cristaline pe ramuri de copaci.
Urlă lupii toamnei! Pun stăpânire pe zare! Cântul ciocârliei s-a ascuns după aracul viei, iar ecoul cântului de cuc tremură-n scorburi.
Pe trup gol de cuvinte brumării și tăcute dansează rochia toamnei iar luna nu mai poartă minijup. Imnul urletului a speriat bolțile ruginite care de teamă au țâștit în spinarea moșilor cu umeri aromați, zgrunțuroși, zgribuliți, pregătiți să-și depună odorul, simbria, la iernat între doagele butoaielor primitive.
Mi-e toamnă, Doamne, mi-e toamnă!
Mieilor tomnatici cu dinți de brumă le este foame de lupi și vor să se răsfețe-n îmbrăcăminți de pastramă pe grătare incandescente.
Cărările dealurilor își poartă-n cobilițele vremurilor bunurile agonisite.
Ce mai fug recoltele-n hambare! Ce se mai înghesuie-n borcane, în sticle, prin beciuri de frica brumei stropită de lupii toamnei. Se-agață punțile de struguri în cârlige prin poduri de case. Ecoul lupilor de brumă sperie totul.
Mi-e toamnă, Doamne, mi-e toamnă!
Roua cu buze argintii se așează mereu pe cumpeni de fântâni, iar vântul cu obraji de brumă ne catifelează datoria recoltei. Glasul frunzelor fugite din pomii care-și țineau rodele-n pumni mărturisesc păcatele vântului vânăt. Adierea nichito-stănesciană ne aerisește sufletele.
Până și noi ne schimbăm hainele de teama zgribuliciului, dar nu ne predăm lui și nici brumei.
E toamnă, Doamne și mi-e toamnă!
Mi-e toamnă, doamnă...., rău mi-e toamnă!, mai ziceam și eu...
Toamna plină cu poeți își răstoarnă „coșurile cu daruri” într-o minunată colecție antologică „Cuvinte în zbor, ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” - Volumul 3 (toamna).
Dacă de acest lucru se ocupă oameni ca:
Lenuș Lungu – coordonator, Gabriela Mimi Boroianu – corector, d-nul Ioan Muntean – tehnoredactor, dacă la coperți muncește Ioan Muntean și Matei Ioaniţiu, iar la ilustrare, Rodica Bogdan, alături de care vin şi eu, Puiu Gheorghe Răducan cu această notă de lector lucrarea conține toate ingredientele… toamnei cu brumă dulce.
O găsim aici pe doamna Dimitriu Doina cu... „o drăguță toamnă…” dar și cu o o tomnatică exclamație: „e-atâta rugină pe jos…” Tot căutând domnia sa „prin cămară” după „nişte biţi de murătură”, pe raftul sufletului, la fel de tomnatic își așează... „poemul...”, după care, în „lecția despre sine” rostește angelic: „prea rece toamnă”.
Domnul Cristinel Badea ne anunță majestuos: „Vine toamna!” Păi, n-a mai venit? A venit, sigur ca a mai venit dar acum... „Se scutură rugina pe cărare”. Cum totul vine și pleacă cu sau voia noastră, dumealui nu mai rămâne decât cu ruga: „Du-te toamnă!” și-i și explică de ce: „Frumoasă toamnă, timpul tău se duce/ Pleca-vei către zări îndepărtate/ A tale frunze duse-s să se culce/ Rămâne-vor doar visele deşarte”.
Jaqueline Cocuța Obogeanu, cu „Şoapte pe trupul nins” se-ntinde la o discuție, tomnatică evident, cu iubitul: „Ce linişte-i pe pieptul tău iubite,/ doar degetele-n părul meu le-aud,/ de parcă vântul începe să agite,/ toți mugurii din sânii mei de nud!”.
Nicoleta Mija se-nscrie în paginile acestei lucrări tomnatice cu un sonet de „Toamna” din care reiese clar preocuparea de... sezon: „Strâng câteva frunze pentru al meu album,/ Beau un ceai aromat din multe flori din cană,/ La geamul casei mele toamna frunze adună,/ Respir fericită al crizantemelor divin parfum.”
La ceas târziu de toamnă cu dinții de brumă, domnul Ion Vanghele găsește de cuvință să-i ceară iertare iubitei, și asta... de față cu noi: „Iartă-mă iubito sunt obraznic,/ cânt acum la mama lui de praznic,/ frunze cad în jur pe îndelete/ şi foşnesc uscate şi cochete.”
Când ferestrele încep să turtească năsucurile celor mici, doamna Maria Giurgiu, într-o... „Pietate”, ne spune cu vocea toamnei bătrâne: „Se adună nori ruginii/ Pe cerul răsăritului/ de secol al mileniului trei;/ disperarea și prigoana/ cer adăpost sub acoperișul/ omeniei și milei”.
Da, stimată doamnă! Omenia și mila sunt ale lui Dumnezeu, de la Dumnezeu, numai noi am uitat ai cui mai suntem. Într-o „Fantezie de Toamnă”, doamna Claudia Cioca, tot de sub mantaua țesută cu lacrima brumei, ne informează la fel de brumăriu: „E soare afară, dar e frig/ Vântul din nord se războiește/ Cu frunzele moarte/ Ce mătură trotuarul/ Ce armonie de culori.../ Și ce șuvoi de gânduri/ Îmi stârnește/ Mi-e gândul la o toamnă ruginie/ În care să-ți cuprind chipul în palme/ Să-ți sărut catifeaua obrazului/ Sau valurile unduitoare ale părului/ În nuanța frunzei de octombrie”. Cum s-o contrazici! Nu este și toamna – una din fetele moșului din poveste, anotimpul dragostei? Iată că este!
Domnul Gabriel Todică chiar dă un „Anunț” măriei sale toamna cu ochii de brumă: „Se caută tinereţe,/ Şi puţină tandreţe,/ Primul fior de iubire/ Şi scânteia din privire!/ Se caută inocenţa/ Şi adolescenţa,/ Zâmbetul bucuriei/ Şi anii copilăriei!/ Se caută prietenia/ Şi bucuria,/ Liniştea din trecut,/ Mâna ce m-a crescut!/ Dau la schimb tristeţea/ Şi cu bătrâneţea/ Iar de nu vi se pare chit,/ Le cumpăr! Dau oricât!” Ei, domnul Todică!... Multe se caută sub mantaua de argint a unei toamne fierbinți!
Și domnul Florin T. Roman, ne explică angelic, și elegant de tonatic: „Toamna îmi bate discret în geam/ cu degete de ploaie,/ se-aude cum plânge afară văzduhul/ şiroaie, şiroaie,/ lumea se-nvârte deodată cu frunzele/ în vârtejuri de vânt,/ vechi poezii se rescriu sub coperţi/ în acelaşi cuvânt.// Cocori melancolici pleacă departe, departe,/ în pribegie,/ în aer plutesc ritmuri străvechi, risipite,/ de doină târzie.” - toate astea într-un „Septembrie” plin de brumă.
Din nestemata toamnă antologică nu putea lipsi doamna Gabriela Mimi Boroianu.
Ce înseamnă pentru domnia sa anotimpul ăsta... cu brumă pe călcâie, căruia i se spune... „Toamnă”, și ce ne face, aflăm imediat: „Ne desfrunzeşte toamna de păcate,/ Ne spală trupu-n lacrimă de ploi/ Și ne-nveleşte-n pleoapele lăsate/ Ale apusului ce-a obosit în noi./ Dar inima pârdalnică gutuie,/ Mai arde ca o flacără târzie./ Din amintiri iubirea vrea s-o suie/ În toamna vieții rece și pustie...”
Oare de ce apusul obosește în noi? De ce obosim noi în apus? Pentru ce ne vine... toamna? Astea-s întrebările!...
Domnul Ioan Muntean încheie „plutonul” acestei cărți document cu... săruturile anotimpurilor, dar ne exlică ce și cum se petrece luni și miercuri; ... „Luni/ pentru cei buni/ luni/ s-aprind cununi/ s-aprind pe cer/ culori/ şi stele/ şi-n inimă s-aprind/ iubiri însărutate”, iar „Miercuri/ cerul îţi trădează/ chipul/ printre nori de turme-nvolburate/ adăpostind în ochiurile de stele/ vremi/ când a noastre buze/ dulce în amurg/ se-mpreunau îndelung”.
Am ajuns la finalul unei antologii brumării în care participanții s-au întrecut în a ne expune frumusețea acestui minunat anotimp când se trage linie peste munca de-un an.
Trecută prin filtrul unor oameni pricepuți, unei echipe de excepție Antologia capătă valoare de document.
Felicit participanții „tomnatici” și autorii acestei lucrări deosebite, drept pentru care dau fuga să mă iscălesc:
Puiu Răducan – Băile Olănești, într-o zi de 8 martie când toate florile lumii merită îmbrățișate.
-->