Îi bate vântul prin cămări,

De spate-i e lipit stomacul;

Avutul l-a păpat cu sacul

Și a pornit-o pe cărări.

În loc umbros și-a pus hamacul

Și a trecut la căutări,

Că-i bate vântul prin cămări,

De spate-i e lipit stomacul.

El s

    - Viorel, tu știi să cânți la chitară?

    - Ceva, ceva... Nu am făcut școală, am cântat doar cântece de munte!

    - Păi, eu știu să cânt la orgă, am făcut trei ani de pian dar l-am lăsat pentru... aiurea, pentru prostii! Hai să facem o formație,

De Înviere

 Iar desenez pe cer statui cu sfinți poeți fără de țară 

 cu versuri vechi și glas șoptit,                            

 cînd vine Noptea Invierii                                  

 și-un cor de maici cîntînd pe scară

 și-un glas de lemn batind

(Impuetum est core meum donec requisescat in te-Fer Augustin)

Urc să ajung la Tine

coborând spirala întunecată

spre acel punct minuscul de lumină

din suflet zăgăzuită

în neputinţă  de a mă afla

de a Te regăsi

de a Te simţi

de a Te avea

fără îndoieli

fără să-Ţ

Chiar dacă suntem unici,

ADN-ul ne unește pe toți;

la origine, l-am primit gratuit.

În complexitatea identității lui,

este de esență organică.

Cu disperarea depărtării,

ne pune mintea și trupul în călătorie.

Un singur lucru este infinit: inima;

și pe ea am

O lacrimă se scurge tainic pe o floare,

Fierbinte,  jalnică, curată,

Din inima rănită, care trist mă doare,

A fost iubită, iar apoi, uitată…

Iar floarea,  prinde toată a tremura,

Visa să aducă bucurii,

De dor și chin începea a-și scutura,

Frumoasele petale

Ca-n fiecare primăvară

soarele a-nceput să răsară

luminos şi arzător

cu razele sale aurii

şi

le-a îndemnat să danseze

cu tot dragul

după pofta inimii lor

pe covorul şi pe pereţii

naturii îngheţate de iarnă.

Prima oară

doar vreo două raze

au răsărit

să şteargă nea

           - Ziua bună, nene Murat, iar ești pilit?

            Nea Murat era băieș la noi în sanatoriu, mirosea mereu a nămol, cu asta lucra, el aducea nămolul fierbinte prin ceva ca un tunel la nivelul demisolului în camerele unde ni se făceau împac

Stau pe bancă în lumină.
Raza soarelui, blajină,
Mă alină!

Trece-o dulce vecinică,
Subțirică, frumușică,
Că ți-e frică

Să nu-ți prindă-a ta simțire
Să-ți întoarcă o privire
Cu uimire!

Închid ochii să se ducă
Ușor mâna-i mă apucă
De perucă!

- Ori ești bol

Era singură în căsuța ei, aproape de marginea pădurii. Lăsa deschis și radio, și televizor, dar singurătatea o copleșea de multe ori, de când ai ei nu mai erau. Și ce veselie, ce gălăgie, câte nebunii făceau ai ei, deși nu mai erau tineri. Acuma...

S-

   Trece Costică pe la mine. Îi negru, doar îl cunosc... de-atâția ani de când mâncăm aceiași pâine pe-aici:

   – Ce-i omule? Ce-ai pățit Costică?

   – Nica. Mai nica, Mihăiță. Pune un pahar de vin.

   – Nu mai am. Gata! Ce-a mai fost, când a dat de

E linişte.
Liniştea-n care, doar, pieptul se sparge. Se curge prin_
tre crăpături, lacrima dinlăuntru. Era gol, prea gol acolo, să mai stea.
Îşi căuta drumul spre o faleză uitată demult, unde nici amintirile nu-şi mai lunecau cerul.
Se surpase...
cân

Asfaltul se desfăşoară în faţa TIR-ului şi se face sul în urma lui. Milu mestecă din proviziile doamnei de la bar şi se tot miră:

- E frumos aici la matale! Nu vrei o înghiţitură? Am şi ciocolată, e bună la drum, dă energie.

- Nu, mersi! Mănâncă tu, că

Partea II

Înainte să avem un televizor în casă, imaginația noastră se hrănise, de poveștile pe care tatăl nostru ni le spusese în serile lungi de iarnă, când ne adunam cu toții, la gura sobei. Asta se întâmpla înainte de a merge la școală și a învăța

- Săracu’!

- Eu sunt Milu. Tu?

- Mica, de la Domnica. Unde-i casa ta?

- I-am dat foc.

- Şi unde stai acum?

- Peste tot.

- De ce m-ai luat cu tine, dacă n-ai unde sta?

- Nu te-am luat eu, ai venit singură.

- Eşti rău!

- Nu, sunt ţâcnit! Hai să ne luăm ceva de