Blog

   M-am aruncat înainte, într-un ieri, să încasez vise.

   Erau (a)mestecate, în ambalaje ale altui timp. Am fugit printre raioanele lui, să le pun o ordine a curgerii lor, să le delimitez – gândurile lor de gândurile mele.

   Două ore.

   Două ore am

Ce se întâmplă?

          Ce se întâmplă după ce speli geamurile? Nimic anormal, plouă! Şi după ce plouă , ce se întâmplă? Se întâmplă un alt fenomen al naturii: vine soacra în vizită!

          Am terminat de spălat cele 36 de geamuri ale casei, tot c

Bine sau rău nu-i absolut;

În bine sau în rău,

orice este posibil!

Frumos sau urât nu-i absolut;

E doar o stare de relativitate

sau slăbiciune a judecăţii omeneşti!

Perfect sau imperfect nu-i absolut;

Absolutul poate fi în una din aceste stări

la modul re

Era o șoricică, presupun cu ceva lipsă...

Descoperise covrigeii pe care-i ronțăiam la calculator și venea, nesimțit, și-mi fura.

Probabil că inactivitatea mea, sau mai mult, au decis-o să se așeze în fund și să ronțăie în timp ce eu îmi făceam tribulaț

mai spune-mi o dată

cum se dezleagă pustiul

când sângeră lumina sub pleoape

cu tâmpla lipită de noapte

mai spune-mi o dată

cum încolţeşte luna clocotul înserării

când sufletul intimidat de ani

c-un dor intrigant se leagă

 mai spune-mi o dată

cum se transf

Ionică nu pricepe nimic.

Acum a pus o pungă cu cartofi care,după estimarea lui, trebuia să aibă trei kile și cântarul arată mai puțin de două.

– Chestie de densitate... mă pronunț. Îs mai pufoși. Ia pune din ăia, roș, de colo...

Cât el s-a aplecat am

Ai venit şi anul acesta la timp, primăvară,

Să viscoleşti petale-n modul tău specific,

Să-mi întreţii acel spirit de copil ce-odinioară

Nu-şi găsea astâmpăr peste-a ta verde hotară

Şi cu care doresc din nou să mă identific.

Un glas de clopot se aude-n d

O explozie nucleară?

Un tzunami? Sau un uragan,

s-au abătut peste Călan?

Cetate a siderurgiei romanești,

unde esti?

Ai dispărut chiar din povești!

Niște lipitori

sau ligușitori,

niste golani

avizi de bani

sau profitori,

te-au falimentat,

te-au desfințat,

te-au sc

deschide  ușa iubito

atât cât să iasă pisica

și cheamă cu voce duioasă

poetul

să-ți cânte

atunci când se lasă-nserarea

despre iubirea trecută și arsă

și marea

când se revarsă

să spele cu ea disperarea

deschide ușor ușa iubito

atât cât să iasă canarul

și cheamă

Mi-e inima ghem încâlcit,                                             

S-a strâns prea mult și mă sugrumă,
Iar sufletul mi-e rătăcit...
Căci rațiunea mi-este-n brumă

Mă simt un sculptor fără daltă,
Crestat-am viața fără sens;
Nici azi nu am acea unealt

conjugare

între calm și impulsiv
am devenit un reflexiv,
gustam din tine-un epitet,
închis în veșnicul corset,
strângeam petalele în dinți
atunci când
mă scoteai din minți
mă exilai în câte-o joi
cu scâncete lascive,
moi
și-ades mă trimiteai în rai
cu câte-un pl

Realităţi ştiute de om şi de Dumnezeu

din cauza vreunui necaz ce coase pe dinăuntru

cu un acon gros şi ascuţit

îi lasă motive decorative oribile

ba îl doare într-un punct al corpului

ba îl doare sufletul din cauza vreunei supărări.

Toate lacrimile sunt inc

   Profitând de primăvara asta atipică, pe valul de gripe și astenii existențialiste ale poporului, un virus vechi, dar încă foarte virulent atacă fără discenământ.

Iaca cum, în drum spre piață, am fost violentat de o gaşcă compusă dintr-un… popă, cu

Mi- amintesc de primăveri cu pomii infloriți,

De arșița nebună a zilelor de vară

Și de toamnele bogate-n struguri auriți,

De iernile când speram o nouă primaavară.

Îmi amintesc de dragii mei părinți,

De sfintele povețe de acasa,

De neobositele străduin

ce vreți?

a primăvară bat ochii tăi și- a albastru de mare
sunt vii și-n ei se oglindesc potecile noastre
și visele noastre din care ne făurisem castele
și toate pădurile copilăriei prin care trecuse făt-frumos
a primăvară miroase gura ta plină de ghiocei

Torc un fir, mai torc un altul

Din al vremurilor caier,

Preamărind-ul pe Înaltul,

Dar, mă simt al sorții, flaier.

Torc mereu și fără teamă,

Privesc anii ce-au tot curs,

Înapoi, nu mă mai cheamă,

Mă îndrept  înspre apus.

Văd secvențe ca-ntr-un film,

Amintiril

Ziua-i caldă, luminoasă,
Pomii țes cu sârguință,
Cu fir verde o catrință,
Ca să facă umbră deasă.

Pohta ce pohtești nu se adună, întotdeauna , cu putirința. Asta-i ca să dăm vina pe mama și nesimțitul acela de și-a băgat în ce-avea el mai scump.  Nu să leagă, mă! Dai în stânga, dai în dreapta, te râde lumea sau, în cel mai bun caz, te privește

Poetul

Într-o succesiune de viziuni atemporale,
Îşi construieşte din cuvinte un spaţiu augustin
În care conspiră împotriva ordinii universale,
Asumându-şi riscul de a se sinucide câte puţin.