Blog

... muguri de lumină,

boabe de argint

din lacrima zăpezilor

izgonite de soare.

... izvoare surâzând

sub măngâieri

calde de martie

un freamăt viu.

... răsuflu pădurii

ne cheamă-n visare

şi dor...

incandescente valuri de ploi razleţe
suspine din sfere împrumutate
vibrează la margine de timp
printre amintiri

Urcuşul în viaţă nu-i lesne! Se uită,

În vârf, când ajungi, de trudă şi chin,

De plânsul de mamă, de frigul din iesle, 

De rugă, de îngeri, de darul divin.

 Lume, lume cu păcat,

Mi-ai dus mândru’ în bănat

Și drumul l-a rătăcit,

În suflet cu un cuțit.

Refren:

Am trimis doru’ pe-un nor

După al meu bădișor,

Ca pe-un fermecat covor

Să mi-l aducă în zbor.

Mintea i s-a deșteptat

Și în ochi cu cer curat

Luminează cu d

Nu-i vina mea

Nu-i vina mea că m-am născut întâmplător,
sau că se îneacă un dor în ploi nebune,
că nu am aripi și nu pot să zbor,
spre toamna sfântă-n sfintele secunde.

Nu-i vinovat nici cerul nostru-n care,
eu am rămas visând la o aripă,
alb

Am rupt o bucată de inimă şi am pus-o în altarul Tău

dar n-ai primit-o! ai aruncat-o spre cealaltă parte a trupului

umplându-se cu ruşine, căinţă şi regret.

Eu am rămas sfânta care sfinţeşte albul hârtiei

pe un colţ de masă, inima picura boabe de argint

Cu pânza diafană a nopţii am lustruit cuvântul

Ţi l-am dăruit, Doamne, cu sfioşenie

de ce ai lovit în el ca în păgân?

nu auzeai plânsul rugăciunii?

nu vedeai litera sângerând

când apusul uită să apună?

l-ai lăsat să bolească pe masa goală

l-ai înconjurat c

E luni azi

şi marţi bate la uşă

cu miercuri că vine

joi

cu vineri

într-o sâmbătă

pripăşită în prag de duminică.

A mai zburat o săptămână şi-ncepe altă clipă de zi

despărţită de noapte şi lui, timpului nici nu-i pasă

că le aşterne pe noi, cojoace de vreme.

nuferi

nuferi albi,

candele reci,

 ce-aţi putrezit

 pe poteci,

nergri vâslaşi,

 albe mirese,

frunţi de-argint,

pe sfinte mese,

marmură

încoronată,

ca un gând frumos

de fată,

voi minuni

din alte lumi,

flacără

în albă haină

şi înnobilaţi

 de taină,

scăpărând

mereu argint

Sap cu dalta-n piatră să-i dau forma din gând
îi dărui suflet, îi dărui lumină şi ceva simţire
păsări cu zbor înalt îmi ies din inimă.

Tu mă risipeşti, mă aştepţi cu mâinile întinse,
de totul se opreşte şi porneşte ca un ceas mecanic
şi cuvintelor li

Îndemn

Te dăruie vers purtat de lumină,
adună-mă în palme și bea-mă cu zorii,
când se zbate tăcerea din taina divină,
mă lasă iubirii, din visul vâltorii.

Mă lasă ca soare, peste norii ce plâng,
zăvor împletește-mi din timpul rămas,
nu vreau

dinții lunii piaptănă iluzii 
se nasc stele în liniștea asurzitoare
licurici sclipesc ca la Buckingham Palace
în întunericul vibrant 
dansează-mi sentimentele cu zece picioare
nu îți aprinde farul nopții 
până ultimul licurici extatic moare 

INGRID –VIAȚA PE CONT PROPRIU-SOACRA MEA

Prima dată cînd am sosit în loclitatea de pe Valea Prahovei, Breaza, care a devenit pentru mine domiciliu pentru mai mult timp,am venit cu trenul împreună cu soțul meu, pe rutaPitești-București Ploiești-Breaza.

Iubiri de mult uitate îți mai aduci aminte, 
Când singur pe o bancă în parc încă aștepți 
Și nu te poți întoarce la timpuri dinainte,
Când dragostea trăiai în tainice povești.

De-ai sta s-asculţi cum plânge marea,

cu alb când pescăruşii umple zarea,
vei înţelege valul înspumat cum cântă
spre cerul plumburiu, când se avântă.

Să-ţi fi iernat logosul
de când n-ai mai înviat morţii în povestiri
şi te-ai retras într-o pagină anostă de jurnal
ca şi cum ţi s-ar păstra printre foile îngălbenite
nopţile descompuse prin cârciumi slinoase
unde oamenii de rând sforăie amintiri ciud

Rece şi pustiu mi-e gândul

Şi privirea se-avântă în gol

Noaptea merg spre niciunde.

-      Suflete, nu-ţi mai ascunde faţa!

Omul în dangăt de clopot

îşi face cruce

dă de pomană,

se-ascunde  în rană,

rana se-nchide cu sânge,

săngele-i scrum,

îmi spuneai într-o

Chipul tău de înger aprinde flacăra
care palpită cu fiecare bătaie a inimii mele
În privirea ta, alunecând mă dezbrac,
mă scufund şi redescopăr fericirea.
Pe buzele tale găsesc cea mai dulce otravă
din câte au existat vreodată
şi vreau să o laşi pică

Mă simt


Mă simt deopotrivă și munte și ape,
un foc ce te strigă adânc din tăciuni,
tu stea strălucind peste lume din șoapte,
în cârduri de păsări, la porți...rugăciuni.

Sunt vin din pahare, din candelă vânt,
adăpost îmi sunt ochii de viață, m

Sus, pe stânci, prin cețuri, din neagră-nchisoare,

Din care nu scapă nici o zburătoare,

Câini și oameni strigă, caută prin noapte:

-El a evadat! Spun oamenii-n șoapte...

Răscoleau pădurea, munții, văi și ape,

N-au găsit nici urmă. Reuși să scape!

A ajuns