Blog

               La Amara

La Amara

Lâng-o stână cu câini mari

Locuieşte-o preoteasă, c-o căţea şi doi canari .

Mândră-i Luşa şi-nfocată, căţeluşa fericită

C-are-aşa stăpâni de seamă şi de câini este iubită.

Preotul şi el fălos, de nevasta lui cea bună

Are-u

e clipa din pasul de azi ce aşteaptă să treacă pragul

plin de zgomotul punctelor în mişcare a zilei de ieri

pe faleza gândurilor

din albastrul nocturn

aşezat pe banca

ciupită de roşu-cărămiziu al zborului printre stele.    

02.08.2014, ora 21,21’

Cum ai făcut, Doamne, lumea?

Cum ai făcut, Doamne, lumea? unul naşte, altul moare …ici bucurie, colo-ntristare!

În capul uliţei, la Aneta, este doliu; băiatul mijlociu, 22 de ani, s-a stins. De durere de cap; l-a durut, s-a dus la spital şi alaltăier

Când dorm pe braţul Lunii leganată 
Şi visul tău mi-e pernă ş-aşternut
Atât aş vrea, să mă mai nasc odată
Să-ţi fiu sfârşit, cuprins şi început.

Să-ţi fiu dorinţa cea dintâi născută,
Întâiul lut în palme frământat,
Întâia pată de culoare aşternută
Pe pânza

între calcule şi cifre pe terenul alunecos al gândurilor

de peste săptămână, mi-am luat „acasa” sufletului meu

să-mi liniştesc privirea în albastrul

de peste roşu

stropit de noroiul clipelor plouat  

din norii revărsaţi potop

în calea bătucită de tălpile

M-a-ntrebat bărbatu-asară:

Ce-ai pățit, tu, Mărioară?

 - Că m-apucă rău mânia -

Unde-ai pierdut fecioria?

 Refren

C-așa-i bărbatu’ de prost,

Gândești că-i câinele nost’,

Toată ziua-i mort de beat

Și uită că îi bărbat.

Ai crezut că iei o proastă,

Dacă ți-am

Anotimpuri

Ceaţa

mi-a intrat în ochi

şi m-a-ntrebat de tine

te-am văzut? ţi-e bine?

Cuvântul

dulce şi trudit m-a trezit

şi m-a-ntrebat de tine

te-am învelit? ţi-e bine ?

Vinul

roşu, demidulce m-a ademenit

şi m-a-ntrebat de tine

te-am îmbătat? ţi-e bine?

Răcoa

Tună, fulgeră și plouă,
Cerul s-a crăpat în două
Ploaia cade valuri, valuri,
Ape și-au ieșit din maluri.
Ploaie stă și iar vin ploi,
Doamne, ai uitat de noi?

Ape vin , zăgazuri rup,
Tot ce-am strâns cu ele duc
Ce apele n-au luat
Grindina a

Să ne iubim

Să ne iubim,iubita mea,în ploaie
să ne iubim,pădurea mea poveste,
pe-o margine de gând...șiroaie,
uitând de drumuri,timpuri, tot ce este !

Să ne iubim,chiar dacă vara pleacă
și vremea galbenă,ne cade-n gânduri,
îmbătrânind cuvinte-n dor ce

Focu-l traduce gheaţa
dorinţa face pe moarta
căci m-apucă dimineaţa
când de stele-i plină arta

Dorinţa face pe moarta
mai resuscitez cuvinte
dacă îmi deschide poarta
cine nu mă ţine minte

Mai resuscitez cuvinte
când m-apucă dimineaţa
scriu scântei şi s

Variantă la ..varianta populară (se va auzi în cântec)

Prorocită de-un oracol,
Viața-aceasta-i un spectacol
Cu artiști jucând pe scenă
Soarta scrisă pe o genă.

Viață, viață trecătoare,
Cea mai minunată floare
Pusă din greu la-ncercare
De tentații sfidătoare

Gingaşe iubiri

Sunt ploaia ce-ţi udă ogorul de vise

Înmugurind în taină gingaşe iubiri

În adâncul firii de suflete deschise

Durând peste timpuri trainice simţiri

Un râu ce curge de la mine spre tine

Flux neîntrerupt de gingaşe trăiri

Chemarea străveche lud

îmi legau sufletul de trup, între cer şi pământ. Eram

ca un saltimbanc al vieţii în viaţă şi încercam (mereu)

să mi le prind. Să fiu unul. Ca la cinematograf

mă priveau

când săritura mea în albastru,

era întoarsă-n roşul pământ

şi

toţi

aplaudau. Doar eu şti

De când mă știu pe-acest Pământ 
Purtată-am fost de-un dor nebun, 
Și rătăceam noapte de noapte, 
Pe țărmurile unui gând. 
Valuri de lacrimi îmi udau 
Piciarele desculțe, 
Iar stropi de vise se spărgeau 
Lipindu-mi-se de buze. 
Câmpii de dor am străbătut 
Băt

în şir de clipe a bătucit pământul şi el  

a înghiţit-o. Toată. Strânsese tot albastrul

în cercul lui de roşu. Diguri de gheaţă controlate

aştern în locurile lui de răbufnire. La muşuroi.  

În soare

să se topească,

să se reverse  

dinlăutrul lui, toată ap

Știi...


Știi că te-am căutat
prin zborul de păsări, lumina mea încordată
ca să te cuprind în zborul aripilor
și apoi să te rescriu
pe margini de pădure, sau rădăcini de fag,
trăirea mea, care freamată
iubirea ?

Tu, te ascundeai pe culmi de

a lăsat cerul să se odihnească o clipă,

pe pământ. Mi-a pus sufletul în braţe

şi grijă să am,

să-l învelesc cu pătura de stele

ce-şi coborau înaltul. Nu era niciun vis.

Era aievea. Fugise cu ele pe colina din zi

când zorii

îmi băteau ferestrele ochilor

să-

pe bancă, în faţa ta. Părea că avem atâtea

să ne spunem din clipele ce au zburat, dar

stăm şi ne privim tăcând.

Cuvintele gândurilor

nu vor să iasă.

Şi e albastru cerul

şi e senin

şi e cald

şi ce bine e la tine

tată,

cu pădurea ce-şi foşneşte vântul printre

Banale mi-s cuvintele ce azi le spun
Oricât le-aş ţine înmuiate în iubire
Emoţia ce-n ele încerc să o adun
N-are intensitatea celei din trăire.

Nu ştiu cum să te fac să înţelegi ce simt
Cuvintele nu pot să îmi redea deplin
Trăirile, ce-n mine c-o şoaptă se