Blog

Stelele în noapte cad pe pământul înflorat.

Albastru şi-a întins cerul lui pe ape

ca o „zgârcă” să le adune pe toate

şi eu, eu privesc spectacolul de lumini.

Aşez câteuna care şi-a pierdut direcţia,

să păstreze calea pe care sufletul zboară

şi zboară d

           Făcându-mi-se onoarea de a primi, în dar, romanul „ Ispita” al domnului Marian MALCIU, trebuie să recunosc, un roman cu un titlu deosebit de incitant,  mi-am dorit să scriu câteva impre

Dimineaţa îmi dezvăluie ziua cu lumina

din drumul în care Sufletul se-ntoarce

scăldat de cerul din ape cu soarele

călătorind prin razele iubirii de viaţă.    

10.08.2014, ora 12,05’

Dacă aş mai fi eu cea de ieri m-aş întoarce
Să împart cu tine nopţile pârguite
De plăceri, până ce ziua firul îşi toarce
Tras din coama dimineţilor albite
Când somnul curge, seva îmbrăţişărilor
Cioplind vise în tinereţea trupurilor.

Dacă aşa mai

fereastra unde porumbei exersau zborul
masca temerar goliciunea
parcă nu ne mai dezbrăcasem
de cuvinte niciodată
gura ta îmi spunea
să apun ca o lună deșartă
îmi parfumasem pletele cu scrum
ochii i-am creionat cu artă
fluturi hrăneau culorile cerului

                                      Motto :

                                                                               „Rămas bun. / ... /

                                                                     Mi-e sufletul ca tufişul Păiurului /..

Mărul viermănos

Muşcă din măr cu poftă; şi-a lăsat trupul, poate şi o parte din suflet, pradă pornirilor lui carnale. Neavând fantezii sălbatice, partida de sex -contra cost - a fost una plăcută, la fel ca mai toate întâlnirile cu el. El medic oncolog

Gândul ce mă ţine deasupra de umbre
nu se aude, nu se vede, dar ştie totul,
unge cu mirul sfânt osul de înger
sub umerii ce poartă dezinvolt aripile.

Tu te acoperi cu puteri tămăduitoare
lacrima înlătură plânsul, durerea se scutură
de semnele suferinţ

Doar ființei tale

Doar ființei tale am ales să îi fiu
liniștea buzelor, sau răspuns la iubire,
între surâsuri blânde, fericire
și să mă bucur de ea,
ca și cum ar fi a mea.

Pentru ființa ta am ales să fiu
calea cea mai lungă,
ca să te simt a

Sfârâie clipă de clipă sub tălpile poposite

pas cu pas în răsăritul aşternut calm, unduit

de valuri, nisipul. Mă plec la poalele ţărmului

înspumat de culorile sufletului-albastru,

turcoaz cu roşul meu pătat de vreme,

străluciri în soarele nopţii alunec

Sunt eu și-atât.
Doar eu îmi aparțin
Și sunt al meu.
În rest, nu am nimic.
Nimic nu e al meu.

Dar totuși, eu,
Sunt eu?
Chiar sunt al meu?

Cu eul meu
Mă însoțesc c-o umbră
Tot mereu. Mi-e greu 
Să scormonesc întruna,
Să mă caut,
Să aflu cine sunt eu

Compatrioţi e scumpă viaţa
dar şi mai scumpă e prostia
eu din grădină îmi fac piaţa
şi-n cărţi am toată România

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

Picură pe străzi pavate cu cer, stropi

de roşu. E sufletul meu plecat

din faţa uşilor închise de oameni

cu zăvorul pândind la ferestre, luna.

Sunt ochii netrăiţi de verdele albastru

crescut prin crăpături de nori. Izbesc

ţărmul obrajilor cu alge printre

Din margine se aleargă spre altă margine,
se scutură păcatele din oameni,
se deschid porţile spre alte lumi
şi nimeni nu moare de foame.

E foarte rentabil să te prefaci erou
ieşit din cercul celor răstigniţi pe idealuri,
oricum de azi până mâine ori m

RUGĂ

cine-i demn de fericire
să ia plânsul frunzei verzi,
să-l transforme în iubire,
prin pădure, prin livezi.
dintr-o lacrimă sărată,
pernă facă-si trupul meu,
ca să doarmă-n veşnicie,
străjuit de dumnezeu.
timpul nu mai are febră,
nu mai arde și e

Ai să-nțelegi

Ai să-nțelegi când vei vedea hotarul
căci l-am închis din bunătate...milă,
că nu mai vreau,nicicum să tai lăstarul,
sfidându-mă de-acol' din clorofilă.

Mai am în rădăcini doar gânduri
un vis ușor și poate anacronic,
am virgulă în viață m

vrăbii impertinente
îşi dispută pâinea mea aburindă jertfită
furnici masochiste clădesc temerar muşuroaie
pe epiderma ta translucidă

sunt ciori care-mi fură din palmă
iubiri de o vară legate cu atele
cratere fisurate ale inimii mele maghrebiene
guguş

Dureri


Mă doare lipsa ta și știu că ești
pe drumuri,peste ape neîngrădite,
te strig,tu pașii mi-i oprești,
cu vorbe lepădate,sau sluțite.

Mă dor câmpii,lumina ta mă doare
și cântecul de râu dintr-o secundă,
sunt nicăieri plecate,stau sub soa