Blog

Florile plâng

 cu lacrimi de rouă,

în vântul toamnei

 pribeag și obosit,

când nopțile trec molcom

 și iar plouă,

iar bruma

 pe coline-a poposit.

Jăraticul verii se uită

 prin câmpii,

pierdute-s zilele lungi de vară.

Luceferii se pierd

 în rod bogat de vii,

iar fr

Vezi cât ne doare


Vezi cât ne doare depărtarea
când o privim ca pe-o fereastră,
mi-e holda-ți toată, răsuflarea,
de ce ai vrea, s-apară albastră?

Seninul meu îl porți la tine,
când te cufunzi în gânduri zări,
de bună seamă-i și la mine,
în

Ploaia bate iar pe acoperiş.

E toamnă şi norii au simţit,

S-au apropiat peste sat şi furiş,

Stele peste noi au topit.

E toamnă şi ciripitul s-a îndepărtat

De sat. Şi păsările au plecat.

E toamnă, dar trandafirul din curte

Încă nu a aflat.

Revarsă peste noi

Lasă-mi apa,
să simt cum cobor plângând
până o simt cum se rupe
şi-mi cade pe ochii închişi lumina,

de mă nasc cu memoria curată
ochii mari şi rotunzi
şi poftă de somn.

Cum îngerul într-o stare de dor,
prin zile şi nopţi mai mici şi mai mari
voi creşte

Îmi plânge sângele, şi carnea

Îmi plânge trupul amorţit

E prea târziu de când uitarea

M-a presărat pe-acest pământ.

Plâng lacrimile sugrumate

Iubirea e un plâns total

Aş da, de aş putea, deoparte

Tot răul cel urât, universal.

Mă doare plânsul tău peren

Absorb

Îmi uit privirile pe chipul tău,

când nopțile răsună de-ntristare,

și nu aud din cer a ta chemare,

iar lacrima se-ascunde-n ceasul rău.

Când îndoiala-n piept face popas

aștept să îmi răspunzi la ruga-mi mută.

Doar sufletul mereu de tine-ascultă,

c-atât în

CĂUTARE

Te caut raza mea din rime,
pe căi streine-n lumea oarbă,
pe unde trec să-ți dau de urme,
din gândul meu să faci podoabă.

Pribeag mă simt, dar neînfrânt,
pășind în vers sub nori severi,
spre toamna ce m-a dat cuvânt,
te-am cunoscut,

amintiri fugare

cad alte frunze, alte păsări zboară,

cum mai zburau la noi odinioară,

vin alte toamne cu aceleaşi nume,

dar noi trăim de-acum în altă lume.

dimineţile mocnesc singurătate,

şi toamna trece rece prin cetate,

din mrejele cu vălul de aramă

vin

s-a normat fericirea cotidiană
nu este demo decât porţionat
nici nu o mai recunoşti/feribot de lux/ 
cu unghiile înfipte în perimetrul arondat

tatuează-ţi palmele cu vectori
jucând partida până la remiză
înfige tacul în magma zilei
ca pe un stent în inima 
c

Frunze arămii zburdă-n văzduh

Ea toamna se alintă

Mai caută măcar un duh

Pe care ea ursita să-l trimită.

Se regăsesc orbitele în falii

Amurgul toamnei pare răvăşit

Din depărtare se simt represalii

Vestind aerul rece al iernii contopit.

Senzaţiile sunt anevoi

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l

O noapte


Sunt pasăre, dar zboru-i neînvățat
și-n plete eu îți joc un șir de vise mii
n-am apucat să cânt, deși aș fi cântat
când timpul sună viu, alături să-mi fii.

Trăiesc o clipă doar, nu-mi pare în genunchi
cu gândul ispășesc, cuvântul și

hai...

hai să ne ducem departe

 de durerile noastre,

să semănăm garofiţe-n grădină,

să ne declarăm inocenţi

 într-un spital de nebuni,

să uităm data naşterii

şi s-o luăm de la cap,

să convingem fantomele

 să stea cât mai departe de noi,

să lăsăm tristeţile

la

De-ar fi durerea val, de țărm l-aş sparge

Și urletul din picuri l-aş aduna în nori,
Ca-n marea vieții înălțând catarge,
Să plâng deasupra lor cu lacrimă de flori.

Starea de amorţire este bună

Privită prin desişul gândurilor

Că îmi aminteşte că-ntr-o lună

Voi fi tributar lor visurilor.

Senzaţiile de mister se-ncheagă

În adormirea clipei rătăcite

A mai rămas decât în şagă

Să te privesc prin umbre amorţite.

Adorm şi mă t

Înțelesuri


Vezi, iubito, înțelesuri ne amestecă cu lutul,
păsări își trădează țara, părăsind în toamnă firea,
se amestecă în ceruri, risipindu-i absolutul
spre-asfințitul unui soare, bandajat cu nemurirea.

Sunt o navă ancorată, într-un port, g

mi-e cald și brațe flămânde

cresc pentru fiecare

clipă de singurătate

pentru fiecare îmbrățișare

neprimită

te aștept

raza mea de speranță

oceane de stele mă însoțesc în cale

ca niște fluturi feerici plecați

să descopere căile lunii

mă s

O teamă cruntă inima-mi săgetează
Și-mi arde măruntaiele în focul iadului,
O rugă-nalț la cer, dar glasu-mi sângerează
Și nu o poate trece de vama înaltului. 

Cad în genunchi, tumultul mării îl revărs
În ochii care doar la chipul tău știu a privi,
Mă rog s

Am vrut să cred

Dar a eşuat

Că totul este chiar perfect

Perfect curat.

Am tot sperat

Dar am ratat

Că totul este chiar adevărat

Adevăr adevărat.

Am căutat

Dar în zadar

Ca totul să fie în fapt

Un fapt adevărat.

Epilog:

În lipsă de o pură eleganţă

Mai mult sau mai pu