I

În dimineaţa
cu lumină alb-albastră
din vara arsă de tăceri
mă-ntorc cu gândul
ce străbate depărtări...
s-a scurs un secol
fără tine,
apari în taină
şi te adun din vis
iubirea azi te aduce
la limită de vreme
din capătul uitării.
Este momentul 
să aflu dezlegarea
î

Poate că vrei să ne jucăm de-a anotimpul 
De-a toamnă împletindu-se c-o vară 
De-a două suflete care masoară timpul
Fugind desculţe pe-a vieţii ulicioară.

Poate că vrei să ne jucăm de-a anotimpul 
Răzând să ne urmăm ca toamna după vară
Să plângem într-o ia

Plânge în frunze codrul la azilul de arbori
dus de fratele său mai mare românul
ce nu-l mai protejează.

Vântul şi apele se bucură în treacăt
dar nu uită să se răzbune într-o zi
şi nimeni nu va scăpa nepedepsit
cu toată ruga îngăimată Domnului.

Românul

Neprihănit îi era trupul
întins pe otava de toamnă
mirositoare.

Umerii se-ngropau foşnitori
sculptaţi în albul zăpezii
pe care umbra nu se aşeza.

În flori erau închegate aromele verii
privirea încărunţită ca o taină sonoră
se alungea peste ape.

Clipele

Dacă vrei

Dacă vrei mă voi naște din nou 
pe celălalt țărm 
ca să mă simți versul tău de așteptare 
scris cu doruri ce cad, 
sau culoare sfântă, 
din poamele iubirii, 
nesupus uitării.

Mă voi naște slovă care îți spune întruna 
despre o lume 
unde se macină di

aşteaptă impiegatul să schimbe macazul. Întorc

privirea spre origini-înainte să-mi asigur zborul  

pe şine. Colind vagon cu vagon să-mi ajung gara  

în care mai adaug unul. Curat să fie. Doar o canapea,

o masă şi o bibliotecă plină de cărţi

cu pagini go

Se poate dorul

Se poate dorul transforma în vis
prezentul cu penelul lui de rouă
venit dintr-un trecut spre Paradis
iubindu-ne chiar și atunci ...când plouă.

Se poate ca fiorul cel din piept,
vibrări de fulger ce se scurg tăcut
să tacă-n clipe când te

Suntem amândoi


Suntem amândoi din gânduri
care ne apasă
în nerăbdarea de a crește
vlăstare,precum iarba-n picurii de ploaie
pe culmi de ceas,
iubire veșnică...șiroaie.

Îți amintesc,uitarea,dintr-o carte
când eu îți sărutam cu viața mea
răs

M-ai blestemat să fiu legat de tine, 

Ziua cade îngenunchiată-n noapte

o durere difuză îşi înfige spinii

sub armura albă a tâmplelor

vibrează-n limpezimea falsă a tăcerilor

ne-am prins amândoi pereche nebună

cu dansatoarele depărtării

bezmetice izme

tu n-ai putut să-ţi zmulgi iubirea

din cleştii

în mine toţi. Din tălpi şi până-n creştet

îmi furnicau toate venele. Nici nu ştiu

ce culoare mai aveau.

I-am dat afară

şi mi-am tras o plasă pe creştet. Am legat-o strâns

să (mă) doară

neputinţa de a vedea albastru. Şi ei. Da ,  

ei se-ncăierau în jurul m

O rază de lumină străpunge geana nopții
Și, se prelinge tandră prin temerea pădurii.
Ea, valuri diafane așterne-n lanul sorții
Și-n adierea-i lină zâmbește blând căldurii.

Mângâie visul nopții cu valuri de mătăsuri,
Prin violetul florii ascunse-n haina no

Zăgazuri


Zăgazurile toate aș vrea că să le rup
să-ți văd iar răsăritul știind că nu-i păcat,
să nu-ți rămână șoapta,trăirea cea din trup,
uitând de gara-vară,de unde am plecat.

Aș vrea să mă întorc în vise pe poteci,
în gară lângă-o mare,lipi

Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie
În ciorbă mi-ai turna pe îndelete
Acid cianhidric, iz de gelozie.

Ţi s-a urât, pesemne, ai regrete;
M-ai vrea inchisa intr-o colivie.
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa

Aș putea


Aș putea...
Aș putea să te iubesc cu toate apele mele
deodată, ca răspuns la tot ceea ce îmi ești,
ziua mea de sărbătoare,
ce mă dojenești cu dorul
în vrană !

Aș putea și să tac
când timpuri se țin lanț de mine
și să mă topesc cuv