Blog

             În teologia ortodoxă "Pronia constituie modul în care Dumnezeu chiverniseşte şi conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creată, în interiorul iconomiei Sale creatoare şi răscumpărătoare. /1/ 

             Acţiunea proniatoare e

 Vers rotunjit de dalta gândului curat
 cioplit pe trepte unice de crez -
 încerc să fiu poet cu lut încorporat
 ce cu metafore te corelez.
 
 Vers ce-i rotit în roata de olar
 și smălțuit cu-ale naturii dulci culori -
 ești flacără de gând ce-i

        Jocuri de cuvinte – dilemă

        Geografie lingvistică

        (postarea precedentă)

        Dilemă

        Moto: „Guvernul cere să mai strâng/ Cureaua, începând de mâine,/ Sunt în dilemă, râd sau plâng?/ La brâu port... zgarda de la câine.” „D

Ascunsă în frunza din mine

Şi prinsă-ntr-un pom inutil,

Constat că de-acum mă susţine

Un vis pe un vraf de trotil.

Atârnă de muguri ferestre

Cu faţa-ndreptată spre cer,

Iar cai în galopuri măiestre

Îşi scutură coama-n eter.

Sub iedera prinsă de coajă,

Nu vă

          -Este oare cel rău, stăpânitorul lumii acesteia?  se întreba Monahul Nicolae Steinhardt, în trenul care îl ducea ca deținut de la Cluj la București /1/. Accentul, ne mărturisea Părintele cu viață de mare sfințenie, trebuie pus pe cuvântul "

Sunt paznicul nopţii pierdut la marginea lumii,

Aştept să văd înger ce-aprinde candela lunii

Ce trece uşor pe ferestrele groase

Cu somn miruind adâncul din oase .

Sunt paznic pe străzile goale într-o lume pustie,

Stele ne cheamă pe nume dar nimeni nu şt

Se aud stropii ploii pe stradã

seara pãtrunde

din colțuri de cer

și dorul mã urmeazã ca o umbrã

trec clipe fugare

risipite de vânt

cu lacrimi și șoapte

mã înfioarã depãrtarea

se aude o tristã melodie

pe note dulci-amare

se închid pleoapele lunii

sub lumina ste

În memoria lui genetică nu ar fi trebuit să rămână nicio informație, din cealaltă viață trăită, terminată într-un mod atât de patetic, după o existență glorioasă, chiar dacă aceasta devenise unul din cele mai negre capitole din istoria omenirii. Nu r

s-a mai pierdut un amurg
celebru
al gândurilor
sub lampadarul
trupului
fără el fi pregătită să culegi
din vitrina anotimpului ploios
lacrimi
te aștept pe covorul fosil
al timpului otrăvit
nu alerga prin cotloane
pietrificate
în iarna mâniei noastre
gust din poala

Păşește din umbră
către albe zări
un gingaș pui de căprioară
venit din sfera de ninsori
tristețea o măsoară,
cu pași mărunți
îl privesc îndeaproape
cu ochii scăldați de dor,
în suflet adânc îmi pătrunde
tresare şi clipeşte întrebător
încărcat de adân

De la primele discuții dintre tatăl ei şi Bădia Gil, Emilia nu a încetat să spere că se va întâmpla ceva, orice, chiar şi o nenorocire care să împiedice acest eveniment asupra căruia vedea planând cele mai sumbre auspicii. Însă nunta a cunoscut repez

Se strigă lung pe străzi despre dreptate,

Irepresibili până la injurii,

Cuprinşi de inepţia unor furii,

Statuile vor fi decapitate

În numele frăţiei în dispreţ

Incendiind valoarea şi vitrină,

Doar cei bătrâni să îşi asume vină

Că astăzi libertatea n-are p

Ne conjugăm la timpuri ce-au trecut,

Dar vrem secunda de-i săgeata oarbă,

Lăsăm minutul iute să ne soarbă

Că-ci viitorul e-un necunoscut.

Ne amintim că tineri am trecut

Peste războaie destrămate-n pace.

În noi iubirea încă zace

Căci viitorul e-un necunosc