Blog

LA MULȚI ANI TUDOR GHEORGHE!

Gheorghe Gheorghe al lui Tudor,
Fiert în foc de cositor
Şi în jar de-argint şi fludor,
Ca lumina ochilor,

Nu e bard mai bard cu barda
Să despice dor cu dor
Inimile moi cu joarda
Doinelor, baladelor.

Şi nu e român mai dacic

Cu mintea hai-hui călăream printre stele

Cal focos ce mânca limbi de foc şi smicele.

El avea aripi mari ce-aduceau pe pământ

Vânt turbat, tunet, ploi, zările-ntunecând.

.

Auzeam, ca prin vis, cum plângea câte-o stea...

Căutam sus pe cer care este a mea.

M-a

Eram în seva florilor mire,
fluturii adăstau pe corole,
nestatornici cum sunt
plecau de la una la alta.

Citeam în liniştea cu arome,
totul se desfăşura într-un potop de petale
frumuseţii aduse zălog.

Prin subţirele cânt al frunzelor
vara se strecura-n

Aproape dezbrăcată,
cu patimă și dor,
mă las ușor purtată
genunea să măsor.
Încet, plăceri carnale
las trupul să-mi frământe,
de dorurile tale,
pe pajiști liniștite.
Și-aștept să spele cerul
un trup unit din doi,
să spulbere misterul
cu ale sale ploi.

Cu pași mărunți și gânduri rătăcite,
Pe malul lacului, sub lună plină,
Tăcerea nopții vorbele-mi înghite,
Vrăjită sunt de cercul de lumină.

Aud viori ce-și laudă arcușul,
Dar nu mai plâng cu lacrimi de ocară,
Privesc prin ochii tăi acum apusul,
Da-mbr

Ce este chipul?

Mulaj demiurgic din pieliţă fină,

Scânteiere de stea

În afund de retină,

Arcuri ascunse mişcând maxilare

Când buzele simt că ne doare.

Ce este chipul?

Adâncul din infinită oglindă

Unde viaţa îşi umple

Repetată clepsidră,

Vrăjitorul ce măşti

Aș vrea, iubito, să regreți
Că nu ne-am întâlnit, cum sper,
În alte trupuri, alte vieți
Pe-acest pământ ori poate-n cer
Să nu disperi, să nu disper...

Să ne fi reunit în dor,
Iubindu-ne măcar un ceas,
Din timpul nostru trecător
Dorindu-ne preț de un

ardeal

vară verde cu fluturi pe deal,

un iulie monstru fugind prin ardeal,

un olt care plânge și râde mereu,

un mureș trecut prin sufletul meu.

doar munții aleargă și vântul,

sub noi rămâne reavăn pământul,

prin apuseni bântuie pădurile

umbra lui iancu  pe

torțele amintirilor

pârâul s-a-ntins

 ca un șarpe peste câmpie,

se varsă ca un gând

 undeva departe,

sclipește apa

 în oglinzi albastre

 ca ochii tăi,

ramuri de salcie

 îți mângâie fața,

regină de-ai fi

 nu s-ar aduna atâta frumusețe

în chipul tău

plin de vraja

Unde durerea nu se simte
noaptea întârzie să vină.

Am trecut prin întâmplări fericite şi bune
care dau încredere
de urcă prin mine izbânda.

Prind înlăuntru rădăcini
şi se ramifică prin trup.

Atunci tot ce se naşte

aduce în memorie
stimulul viu.

Folosind i

A fost un film cu cavaleri

Cu buni și răi, prinți și prințese.

Visezi cu ei și crezi și speri

Să-nvingă sufletele-alese.

Te simți frumos, încrezător

Că mai există bunătate

În suflete și simți un dor

Nespus, de vremi îndepărtate.

Timpul acela a apus

Dar ce-i

Sunetele devin subţiri şi înalte
în părul galben aprins
sub cupola melancoliei.

De-aceea-mi ascut auzul,
să părind ondulaţiile vocii
şi aştept fiecare semn
de la dirijorul cerului.

Aşa voi respira sunetele tale
până în melodie ajunse
şi nu ascultând,

de

Of, țara mea dintotdeauna,
Din alte timpuri, din prezent,
Din ieri, din mâine, din miciuna
Acestui timp doar aparent,

Din pietre aur azi ți-aș face,
Din stâncă apă de izvor,
Câmpia-n munte aș preface,
Islazu-n arii de ogor,

Opincile din pod și iia,

Un meduz și o meduză
Merg ținându-se de buză

Un harbuz și o harbuză
Merg ținându-se de buză

Un ecluz și o ecluză
Merg ținându-se de buză

Un franțuz și o franțuză
Merg ținându-se de buză

Un mofluz și o mofluză
Merg țînându-se de buză

Un farfuz și o farfu

Timpul trece şi nu-ntreabă,
Nu mi se pare firesc;
Am avut prea multă treabă
Şi-am uitat să mai iubesc
***
Anii s-au dus, nu-i mai număr,
Viaţa nu mi-a fost prea grea,
Dar, dacă aş mai fi tânăr,
Aş şti ce să fac cu ea
***
Iar acum, la bătrâneţe,
N-am prea multe

Vreme am, dar nu am vreme
Să aștept ce mai aștept:
Semne că se mai întreme
Neamul meu cu jalea-n piept.

Forță am, dar nu am forță
Jar să ard din jale, eu,
Ca o flacără de torță
Să purific neamul meu.

Grijă am, dar nu am grijă
Că m-or rupe cum mă rup

Sunt întrebari

care se pun

cu tunetul făpturii şi-al planetei

Cel Care ştie să răspundă, tace…

întrebarea

e în ape, în grâu, în drumuri,

în trenuri fără gări,

în rezumatul care suntem

apar fisuri în tâmple,

recifuri, mitraliere,

se încing

cuptoare-n cremato

Ţi-s lacrimile izvoare de demult,
ţi-s gândurile dureri din neştiut –
trage cerul spre morminte
să plângă pe oseminte.

Ţi-e zâmbetul oţel de lună nouă
culcat pe-un pat de suflet şi de rouă –
mută nunta de cucoare
din drumul stelei căzătoare.

Se trezesc străb

tot mai străini suntem străino

tot mai străine gura ta și ochii

tot mai străine gândurile noastre

tot mai străine clipele din paradisul

nostru tot mai străină seara când ne

 îngânau plopii foșneau veciei

scăpărând prin frunze sub cerul lunatic

tot mai stră

Pe un colț de stâncă, uitat și de zei,     

Într-un bordei cu mulțime de puradei,      

Stă și se bocește tânăra pirandă

Și-njură soacra-n gînd, să nu s-aprindă,

Că și-a trimis cilediul, încă din zori,

S-aducă „udătură” pentru sărbători,

Iar cînd noaptea