Blog

Te-aș fi lăsat un nume printre  altele,

În  cuprinsul

de unde îmi aleg măștile,

de nu te-ai fi încuiat

 să-ți veghezi rezistența

în fiecare amintire

din care încerc să te fur,

în fiecare mâine

din care încerc să te pierd.

Fără să-mi tulburi mistificarea

spore

Cine ești tu, străine,

captiv în trupul meu?

Ești prizonier

sau paznic de vise

sau doar ecoul

a ceea ce am fost

și am crezut că sunt?

Corbii bat clopotul.

Un pas și încă un pas...

mă sorb rădăcinile,

vor inima și carnea picioarelor

care calcă pe ele.

Deschide f

Cât timp a trecut de când

numărăm tăcerile?

Tu liniștit pretinzi

că nu vezi

drumurile noastre

cum se desfac în unghi,

n-ai  putea

să-i dai iubirii

o altă identitate...

și totuși lași atâta încleștare.

Mă prefac că sunt mulțumită,

sedusă de confortul

stabilit ta

Morții

au uitat că sunt îngropați.

Trăiesc toți în mine.

Îmi cercetează creierul ca niște telescoape.

 fiecare cu o mască pe în mâini

să o recunosc.

Deși  sunt atât de morți

încât nu-i  pot distinge.

îmi  povestesc viața

care este și a lor

fără să dezvăluie

cea

EPITAF FĂRĂ CUVINTE
(Corneliu Neagu, 18.05.2019)

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,
că nu sunt eu acela care plânge
cu lacrimile ploilor de toamnă
căzând în suflete cu stropi de sânge.
Nici cel dojenitor certând copacii
că în răzoarele de lângă st

SECRETE
(Corneliu Neagu, 09.05.2019)

Secretele lăsate la marginea uitării
pe rafturi nevăzute, întinse peste timp,
mai vin câteodată, cu valurile mării,
pe plaje fără visuri şi fără anotimp.

Noi am uitat de ele, era o toamnă rece,
venită fără veste c

ÎN ȚARA LUI PĂCALĂ – POEME
(Corneliu Neagu, 12.05.2019)

STRĂIN LA TINE-N ȚARĂ

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de toamnă aducând fiori
pe picături de apă ne-ncepută.
Ne amăgim în nevăzutul prag
al veacului c

ÎN INIMI DE PĂDURI ÎNLĂCRIMATE
(Corneliu Neagu, 17.05.2019)

Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!...

Pe înserate încă se mai zbat
să-și caute copacul care moare
la ma

Ambele apar din faza incipientă, chiar de la naștere. Femeia își anunță cu urlete de victorie apariția pruncului, iar acesta îi solidarizează cu văicărelile, urlând și el la rându-i, mirându-se parcă de zbierăturile femeii. Plăpând, cu capul turtit,

Îi venea să îşi muşte mâinile, să se zgârie şi să se mănânce singur de ciudă. Cum putuse să fie atât de prost? Sau de neatent? Adevărat, i se adunaseră prea multe pe cap, însă lucrul acesta era inacceptabil, nu şi-l putea ierta nici măcar el însuşi.

  Bastoanele milițienilor îi sculptau cu devotament șalele. Loviturile se întețiseră până-ntr-atât, încât nu le mai simțea usturimile. Cu toată tăria lui de caracter, cu toată tactica lui intimidatorie, Calistrat se pierduse de tot cu firea sub duium

  -Ce faci, Cris?

  M-am oprit o clipă în loc, cercetându-mi prietenul împotmolit în intersecție, în fața trecerii de pietoni, înmuiat de ploaia sobră și măruntă, pe un oarecare vârf a multelor coline întâlnite în Sarajevo.

  -Mă gândeam la locul de

Dacă cei doi chelneri și patronul ar fi avut harul citirii buzelor, tocmai ar fi aflat starea acestuia, însă văzură doar cum matahala ciupea cu cea mai mare finețe unul dintre sfârcurile blondinei pe care o avea în brațe.

-Fetelor, sunteți invitatele

-Nu mă lăsa aici, Buldozere! Lasă-mă oriunde, numai în pădure să nu mă lași!
Mașina se opri, lăsând-o să se apropie, însă nu prea mult, doar atât cât șoferul să se facă auzit:
-Lasă Prințeso, că aici o să-ți găsești prințul. Nu așa pățesc prințesele

 Urâtă noapte avuse, stearpă, insipidă, fără cine știe ce sentimente și cu multe semne de întrebare. Nici nu știa cum să catalogheze dulcile momente ale revederii. Maia nu îl așteptase așa cum o tot făcea de obicei: din toată sărăcia ei să îi încrope

Cu cât înainta în coloana care prinsese cu timpul forme gigantice, cu atât îi creșteau nerăbdarea și dracii. Dacă s-ar fi inventat un dispozitiv de măsurat nervozitatea și i s-ar fi luat starea, mercurul s-ar fi ridicat până la maxim și s-ar fi spart

-Nu mai tremura, Mihăiță mamă, că nu ești singur!!! E ultima oară când mai porți ștrămpălăi în vreun spectacol al „Teatrului Muzicant”!! Ți-o garantează Cimpoieșu...—ca apoi să urle și mai tare—Galeria-i a ta, Mihăiță!!!
Din tremurăturile și plecăci

Se mai distingeau doar foșnetele celor care se propteau cât mai confortabil în scaune, doamnele care își fixau gentuțele pe pulpe, câte un tuset izolat și, câte-o sămânță spartă între dinții vreunui nerăbdător, căci și aceștia, învolburați în bucuria

RĂZBUNAREA CIUDATĂ (tragicomedie neagră, partea întâi)

  Și parcă obscuritățile treptate ale zărilor îi solidarizau cu întunecimea feței. Mergea contra firii, cu capul plecat pe strada aproape pustie, și lua cu piciorul la rost toate cutiile și toate

ARTISTUL Vs. BANCA

Această istorisire este o pură speculație, o expunere fictivă, un pamflet, care trebuie tratat ca atare, dar vorba aceea, dacă nu aș fi trăit escapadele respective nu vi le-aș mai fi povestit, dacă în calitatea mea de călan bătrân c