Blog

Dacă nu ar fi trăire 
lumea nu ar exista,
nu s-ar ști de înflorire, 
nici de nori, dar nici de stea.
Dacă nu ar fi durere
n-am avea nici bucurii,
n-am ști că tristețea piere
doar prin verbul a iubi.
Dacă nu ar fi trăire
ochi n-am înălța spre cer,
n-ar avea nic

Să ai dorința de-a trăi 
și bucuria de a fi
când sufletul ți-e încărcat 
căci grijile s-au pus la sfat,
atunci ești binecuvântat...
Să ai puterea de-a răbda,
de a zâmbi, de-a suspina
când florile se ofilesc
și norii te împrejmuiesc
atunci ai harul cel ceresc.

Sunt eu o floare? Sunt copac?
Sunt om și lumea o împac
sau o-nvrăjbesc, după puteri,
în zi de azi, căci fost-a ieri.
Sunt eu un cântec? Sunt un vis?
Sunt înger care-n paradis
mai stă o clipă fără zbor?
Sunt om! Am vise și am dor.
Sunt eu o pală dintr-un vânt

Pacea primăverii mele
are susur de izvoare, 
are noapte, lună, soare,
are raze și-are stele.
Pacea primăverii mele
are ghiocei în poală
și cu talpa ei cea goală
calcă printre viorele.
Pacea primăverii mele
are lacrimi de izvoare,
are păsări călătoare,
toporași

Lângă ziduri de cetate, 
peste pietre sfărâmate,
pe sub razele de lună, 
pe sub norii ce se-adună
stau doar eu și-mi ies din fire....
Nu există nemurire?
Peste iarbă sau zăpadă,
mai las gândul ca să cadă.
Totu-i vechi, dar se inundă
când lumina cade-n undă.
Am

Mere, pere și gutui

Adunate de pe grui,

Răcorite de o brumă

Malaxate sunt o spumă,

Emulsionate bine

Lasă-n jur miresme fine,

Aromată la final

Degustată hibernal,

Asta nu-i ceva banal!

Ioan Friciu

(Soluția în forma textului)

Cu limba timpul ți-l arată,
El amintește ziuă, dată;
Ai partener cinstit cu tine
Să știi mereu când vremea vine,
Uzează de-ale lui servicii,
La urmă ai doar beneficii!

Pe stradă își cam duce veacul,
Oricărui hoț îi poartă hacul,
Luptându-se cu interlopii
Iubește mult sutanal popii
Ținându-l uneori ca limbă,
Iar de părerea i se schimbă
Se merge la intimidare,
Trecând și la investigare
Uitând de treaba lui de-acasă,

 întins pe malul mării
 privesc îndepărtate stele
 dorind să-mi lumineze ochii
 ce-mi sunt acum ca ele -
 iubito... am magic în privire
 și te zăresc pe unice-nălțimi
 îți mângâi trupul ce îmi cere
 să-l țin pe brațe de lumini... 
  

 m-am aruncat în picătura ta de suflet
 înconjurat fiind de ziduri nevăzute
 m-am agățat de un mâner de sunet
 când îmi vorbeai pe unde concepute
 nu îți vedeam nici buzele de aer
 și nici nu-nțelegeam cum de exiști
 nu mai știam de su

Taina spălării

Mă pot eu, oare, apleca

atât de dulce

atât de jos

până la pământ

să pot cuprinde

să pot spăla

noroiul, praful

altor tălpi

cu toată inima

spre curăția altcuiva

fără a-mi păsa de murdăria

de pe încălțarea unui careva

când îmi vizitează casa?

Sunt eu

Frunzulică de urzică
Auzi cucul cum se strigă
Tot pe nume, tot pe nume,
Parcă-ar fi singur pe lume.

Șade trist pe ram de nuc,
Cum stă-n codru cel haiduc,
Nu-i răspunde nici o cucă*,
Frunzulică de urzică.

Cucul, fost-a uliu iarna,
Dar acum schimbându-și

                    ****

și avea picioare lungi în dungi

să mă înfășor cu ele când sunt iernile grele

 să beau din apa sfântă la fiecare început de lume

și soarele să mă ardă

când dau la egrete mâncare   

regrete și triste povești

pești mulți cu uniformă ș

                                        ****

ș-avea cosițe din fire de nisip

toți ne uitam la ea cum curge

și parcă semăna cu timpul care trece

dar avea fețe diferite pentru fiecare faptă a zilei

ecouri se auzeau până și în noapte

sirene clopote nasc sune

Un copil al tău sunt, Doamne,
Tu m-ai îmbrăcat cu toamne.
Cât îmi dai din primăveri
Strâng în suflet mari averi.

Ai sădit în mine-o lume
Ce-ndrăznește-a face, -a spune.
Aripilor le-ai dat zbor,
Doar în inimă-ai pus dor.

Când învii verdele-n frunze
Cânt

Vine o vreme

oare

care

te lasă rătăcit în uitare

paşi străini se zdrobesc pe cărare

oare

cine

te aleargă hain printre gânduri

răscolește închisele drumuri

oare

când

te întunecă lumina sub coasă

nume de piatră și izvor te lasă

oare

unde

te ascunde  ghiara corbului

            Îi simți prezența, în pat, la spatele ei. O respirație rece îi înfiora ceafa. Brațul bărbatului o cuprinse și o trase spre el. Un șarpe  urca de la glezne spre coapse și apoi spre sâni.  Întoarse capul, “Nu te vreau” șopti ea. Bărbatul o

      Bătrânul,o virgulă pe epiderma verde, întinsă la poalele dealurilor împădurite, părea că se roagă, încovoiat de cer si iarbă… Soarele îi cerea iertare că nu putea sa-i încălzească oasele bătrâne, în el urca doar răceala pământului, ca o chemar

     Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?

     Pată pe retina oraşului, trecea printre oameni cu hainele ei ponosite,  ca nişte aripi de păsări cenuşii. Fie iarnă fie vară, Maria părea că nu iese din ele. Faţă de alţi cerşetori care îşi găseau un loc

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă

întunericul,

 mama m-a născut cu ecoul morților

uitat în mine,

fără  să-mi spună

că ei...

se adaugă la tot ceea ce sunt

și acest infern în care cresc de-a valma

vagi  închipuiri

e doar jocul unui gând

întru noapte și lumină.