Blog

Pașii mei se amestecă cu aburii înserării numărând frunzele uscate de pe alee, în timp ce chipul meu afișează o grimasă legată de o interjecție dureroasă. O pietricică obraznică, nu știu cum, a pătruns în pantoful meu stâng. O alung fără prea mult ef

               Poezia ekphrasis (descrierea poetică a unei opere de artă )  

                               Adrian Grauenfels - Text și traduceri

Ekphrasis 1

Expresionismul îmi place de mor
e firea mea explozivă și nerăbdătoare
să termin un lucru înainte

Dragă Kitty

azi-noapte

L-am visat

pe

Dumnezeu

Și restu-i

pur și simplu

întuneric-bocnă

Costel Zăgan, CONTRAJURNALUL ANNEI FRANK

Viața mea a fost întotdeauna copleșită de tot felul de constrângeri morale
la început nimeni nu m-a întrebat dacă o vreau
mi-au îndesat viața pe gât ca un dop în gura unei sticle de șampanie
eu, nefiind în această ecuație, de voie

și nimeni nu m-a înt

La începutul lui ianuarie, cu puțin înainte de împlinirea a douăzeci și unu de ani, Arsinia își sună mama. Diana era în curte și, privind telefonul, îi zise lui Darius:

—Uită-te la ea: nu îmi răspunde cu lunile, nici nu îmi mulțumește pentru urările d

A murit fântâna de la spatele casei. Suferea de un cancer care purta numele "indiferența oamenilor". S-a chinuit mult ascultând vorbe grele și de supărare și-a dat obștescul sfârșit. Oamenii și-au făcut propriile fântâni în curți, lăsând-o pe ea de i

Iartă-mă copilărie, iartă-mă c-am crescut mare,
N-am cui mă plânge acum de suflet, nimeni nu știe ce mă doare,
Nu mă mai dojenește mama, pentru nimicuri, prostioare
E trist tot ce trăiesc și veșnic sunt datoare.

Cândva, pentru o lacrimă, sau pentru-o

În fiecare seară, când frunzele uscate
adună neuitarea sub pomii de pe mal,
ursita părăsită coboară din cetate
să-şi caute iubitul ajuns la carnaval.

Să fii chiar tu ursita plecată fără voie
din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt,
iar eu o amintire, p

de cum se lasă înserarea,

a cuprins  bruma  strada,

cad triste picăturile curate,

o melodie îngân în tăcere,

vorbesc cu ploaia încet,

banca este atât de udă,

un peisaj mototolit de vreme.

în noapte ploaia lovește valurile,

pe  țărmul întunecat a lui Octombr

În toamna generală, e o lună

În care toți vânează frumuseți.

E drept că sub imperiul Ei se-adună

Rapsozi forțați de lumea lor nebună!

Dar câți, de fapt, să numeri drept poeți?

Că toamna lor se-ntâmplă-n primăvară

Și-n iarnă, astea sunt doar tinereți!

Culori

 Mă bosumflam foarte tare, când eram dimineața, sculat din somn.
 Dar în ziua aceea, fiind pe jumătate treaz, am simțit că ceva special 
 urma să se întâmple. Vântul își făcea mendrele, țiuind și icnind, dar
 cui îipăsa de ce se petrecea  afară, at

Ce liniște face tăcerea de-aci
de-acolo de dincolo de peste tot
că doar prin culoarea vieții urlă
dar nu se-aude pentru că e învelită sub
aparența care-și potrivește oglinda în
așa fel încât să se vadă locul

neciobit și neprăfuit că în rest pe unde
e cio

                                    Italo Calvino - Arta ficțiunii

 

Știți unde s-a născut scriitorul Italo Calvino? În Santiago de Las Vegas, o suburbie a Havanei - Cuba, la 15 oct 1923. Tatăl, Mario, era agronom în America de Sud iar mama

Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără paşaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.

A lăsat în urmă toamna revenită
cu un vânt sihastru rece și tăios
și buluc de frunze, fără recuzită,
pe ulița strâmtă

Dintre toţi, doar unul şi-a divulgat suferinţele. Se căia amarnic că bravase în faţa miliţienilor la anchetă. De-atâta bătaie la palme n-a mai rezistat. S-a repezit la ceaşca de ceai a unuia dintre comisari, a spart-o de muchia metalică a mesei şi, ş

zvâcnește vântul printre frunze,

stoluri lungi departe pleacă,

spre alte țărmuri neștiute,

cântecul toamnei s-a trezit la umbră,

ceața acoperă drumul spre casă,

scârțâie poarta de lemn uscată de vreme.

deschid fereastra unei zile de toamnă,

știu bine bucuri

A mai trecut o clipă cât o eternitate
și suflul a-nghețat,..
Lumina s-a ascuns de mine și de toate iluziile.
Întunericul a invadat firimiturile din pâinea
pe care altădată o sfințeam.
Priveam de pe marginea lumii
și așteptam să se schimbe ceva.
Am st

Mitomel, gândind la rece,
Fără chef în toamnă sumbră,
Să rămână sau să plece…
C-a ajuns din om, o umbră,

Cap. 23

Rezumat cap.22

Agnisia Mărgărit se simte prinsă în vârtejul acela mediatic, iscat din acțiunile criminale ale fostului ei soț, care, pare, s-o afecteze într-o anumită măsură și împotriva căruia începe propria ofensivă. Atât ea, cât și George A