O punte nevăzută mă duce peste vreme
să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,
când dorurile mute încearcă să mă cheme
la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.
Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,
rămân mereu ascunse în false amintiri,
sub brâuri răsucite la margini de păcate
aduse peste vreme de fostele iubiri.
Îmi amintesc adesea de vara-ntârziată
întinsă peste visul de care m-am temut,
că-n seara hărăzită te vei lăsa furată
de-o falsă amintire întoarsă din trecut.
Cânta în depărtare fanfara militară,
diezii din fligoarne urcau necontenit,
pe șinele străine un tren sosea în gară,
cădeau din clarinete bemolii de granit.
În notele fanfarei se rătăcea un sunet
cu mitice accente de iminent declin,
din hăuri neștiute, călare pe un tunet,
veneau regrete surde pe aripi de destin.
Ajunse cu privirea-ți, întoarsă către mine,
din trenul fără nume, care pleca grăbit,
mă cuprindea deodată, alunecând pe șine,
în suflet să se-așeze pe doru-mi răstignit.
-->
Comentarii
Mulțumiri și gânduri alese din partea autorului, Maria Ciobotariu !
Cu aceeași admirație!
Vă mulțumesc pentru răgazul acordat versurilor mele, domnule Ioan Muntean !