Am toamna-n buzunare
îi duc frunzele pe limbă
scriu poeme dac-o doare
în tăcere cine-o schimbă
COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Am toamna-n buzunare
îi duc frunzele pe limbă
scriu poeme dac-o doare
în tăcere cine-o schimbă
COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Mă tulbură și-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.
.
Și cugetu-mi devine tot mai greu,
sub umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.
.
Nopțile de toamnă vin pe o cărare
rătăcită-n visul dintr-un gând uitat
printre jertfe false din chemări bizare
răscolite-n vară de un vechi păcat.
.
Se aud adesea-n vorbe născocite
de amante-ntoarse, fără pașaport,
să ajungă-n taină, pe cărări feri
M-am născut
pe
drumul
dintre
Ringhilești
și
Albești
tata
ar fi vrut
să fiu
ca Tudor
mama
s-a mulțumit
cu Vladimirescu
eu
ca
orice
nenăscut
scânceam
între
popor
și
tagma
jefuitorilor
României
restu-i
istorie
Costel Zăgan, Ode gingașe
Mai este un risc poezia
azi
când
lumea riscă
doar
pentru
pâinea cea de toate zilele
fii serios domnule
și
poezia trece prin stomacul cititorilor
mai bine
vomită-ți deziluziile
în
postume
restu-i
cireașa
de
pe
colivă
Costel Zăgan, Poeme polițiste
Pe gânduri se aștern, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece și murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispit
Cartea mă smulge din raft
cartea mă smulge din viață
eu pentru carte mă zbat
cartea să fiu mă învață
Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote
Adună plopii crengile-n fereastră
cu frunzele întoarse-n asfințit,
pe masă plâng garoafele în glastră
văzând că te aștept dar n-ai venit.
,
Și somnul mă încearcă dintr-odată,
aș vrea să dorm dar încă te aștept,
din colțul său, părând numai o pată,
motanu-și
Curgea domol apusul pe umbra răsfirată
a fagului sihastru din vârful unui deal,
la marginea pădurii se auzea deodată
o doină fermecată, în cântec de caval.
Ajunsă mai aproape de dorurile mele,
în grabă retrezite din somnul fără vis,
îmi aducea în cuget
Tot timpul am o umbră lângă mine,
prieten ... sau străin necunoscut? –
nici de aproape nu o văd prea bine,
celesta-mi vrajă ... făr’ de început!
.
De cum se plimbă soarele pe boltă
ea se întinde altfel pe pământ –
mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,
poate-ar
Zile ale unui Ianuarie 2024 destul de generos în privința temperaturilor, cu doar câteva episoade mai încrâncenate și mai geroas
Vin zânele nopții, din visuri astrale,
să-și lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărți necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.
Îmi toarnă otravă din nori
Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de toamnă aducând fiori
pe picături de apă ne-ncepută.
Ne amăgim în nevăzutul prag
al veacului care a-nceput să crească
pe falsele valori ce ne atrag
în cursele cu miză nefirească
Trec zilele de-a valma, fără rost,
mă-ntreb uimit: ce vor lăsa în spate?
Din amintirea celor care-au fost,
noian imens de visuri spulberate.
Ce poate fi mai trist decât așa? –
să crezi în visul tău, să ai speranță,
fără să știi că-n umbră piaza rea
îți frân
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi p
Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme șiruri de fiori
care vin adesea pe aceeași cale
redeschisă iarăși peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în ogli
O, patrie, tu curgi prin trupul meu,
când clipa-nstrăinării mă atinge,
și-n suflet îmi aprinde curcubeu
cu doruri care plâng numai cu sânge.
Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,
frumosu-ți chip a dispărut în ceață,
și tot ce în trecut părea firesc
la margine
Motto: Eminescu n-a existat Marin Sorescu
Eminescu nu-i o țară
Prea făcută de ocară
De găgăuți și sicofanți
De demagogi și falși magnați
De hoții îmbrăcați în magistrați
De îmbuibații cinici fără școală
Urechea ce minte și ochiul ce înșală!
Eminescu este cod
Cresc clipe haine din umbra opacă,
întinse de-a latul pe gândul hoinar,
când orele mute se scurg în zadar,
cu vechi-amăgiri nelăsate să treacă.
.
Rebele-amintiri revenite spre seară
aleargă-n derivă prin sufletul nins –
aduc, de departe, un
Se spune într-o legendă demult uitată că toate păsările veneau să ceară sfatul bufniţei. Aceasta era cea mai bătrână dintre toate şi îşi făcuse un renume din înţelepciunea sa. Bufniţa locuia într-o clopotniţă veche de biserică şi nu ieşea decât…
Citeste mai mult…Codruţa-Elena Nagy Se septembrizează clipa (debut) Codruţa-Elena Nagy Se septembrizează clipa (debut) Read more publications on Calaméo Codruţa-Elena Nagy Se septembrizează clipa ~ Iau pulsul zilei şi constat că încă sunt vie ~…
Citeste mai mult…Mi-e sufletul o poezie,Și poezie tot culeg.Pe coala albă de hârtie,Cuvintele cu grij-aleg.Din praf de luna și din stele,Le iau în noaptea selenară,Le scutur ... mă îmbrac în ele,Pe Pegas urc și zbor ... și zboară ...Văd lumea toată ... o poveste…
Citeste mai mult…Mi-e sufletul o poezie,Și poezie tot culeg.Pe coala albă de hârtie,Cuvintele cu grij-aleg.Din praf de luna și din stele,Le iau în noaptea selenară,Le scutur ... mă îmbrac în ele,Pe Pegas urc și zbor ... și zboară ...Văd lumea toată ... o poveste…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!