Blog

Pe undeva prin tristul meu Ardeal,
E o fântână plină de iubire,
Şi ca s-ajungi la ea străbaţi un deal,
Apoi cobori o vale de spăşire.
Din apa ei beau toţi cei însetaţi,
Colindătorii viselor frumoase,
Copiii de lumină resemnaţi,
De aşteptarea clipelor

Caragiale. La un secol de tăcere...

Motto: I.L. Caragiale, despre artă: “A crea: a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună şi a le turna într-o formă care să îmbrace o viaţă care se diferenţiază într-un chip absolut hotărît de tot

Sunt umbre pe pereți și-n ele văd
Ceva ce seamănă cu tine,
Nu sting veioza că te pierd!
Mă doare... Dar mă simt și bine!

Mi-e frig dar nu mă învelesc,
Așa-ți plăcea să mă privești!

Visez că umbra-ți ce-o zăresc
Te-o face să-ți reamintești...

Pe noptieră ceas

Ce trist am fost în iarna asta,
Că mi-a-ngheţat butoiul,
În pix s-a terminat şi pasta,
Şi mi-a murit cotoiul.

Blăniţa lui cea călduroasă
Mult mi-a lipsit la şale,
Căci soaţa este mofturoasă
Şi umblă cam... agale.

Nu lasă Biblia din mână,
Citeşte şi oftea

Ne-mpinge socialul cu regula-i de fier,
Ce-ai mai frumos în suflet să-l ții ascuns, stingher,
Iar ceea ce atrage pe fiecare om,
E-a șarpelui chemare, e fruct oprit din pom!

Priviți curat cum firea atrage-un el și-o ea,
Din sute, mii de specii, mereu a fos

să mai visăm

Să mai visăm un vis de-odinioară,

În ceasul tainicelor clipe de-nserare,

Când păsările trec acasă la culcare

Și noi ne-ntânleam a nu știu câta oară.

Să mai visăm la timpul ce-a trecut,

Așa, târziu, cu mâinile la tâmple,

Tot așteptând ceva ca

Floarea
O floare veştedă zăresc
Ce-a fost uitată între pagini,
Şi-un vis ciudat, nepământesc
Trezeşte-n pieptul meu imagini.

Pe unde a-nflorit, şi când?
De care Mai avut-a parte?
Şi cine-a rupt-o, cu ce gând?
Şi pentru ce a pus-o-n carte?

Să amintească un bun

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau,si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine,chiar cand omenirea
Nu crede,dar sa-i crezi si ei cumva;
S-astepti,dar nu cu sufletul la gura;
Sa nu dezminti minciuni mintind,ci drept;
Sa nu raspunzi la

Draga fiule,

Iti scriu aceste randuri ca sa stii ca iti scriu. Daca primesti aceasta scrisoare inseamna ca a ajuns cu bine. Daca nu o primesti, atunci sa ma anunti pentru a ti-o mai timite o data.

Iti scriu incet pentru ca stiu ca tu nu citesti prea re

o, dulce ramură de vis

Atâta primăvară este-n noi

Încât ne râd în gene lacrimi,

De-atâtea frumuseți de patimi,

Împărtășite de-amândoi.

Visăm feerice-nnoptări

Când palmele ni se-mreună

Sub raze galbene de lună,

În infinite sărutări.

E-atâta fericire peste

De-atâta iarnă nu mai pot

să-mi car în spate dorul

Și-aud cum toarce timpul mut

din caiere fuiorul

De-atâta iarnă-am obosit

să tot îmi trag piciorul

De cât omăt am rătăcit

pe unde-am pus odorul

Și lacrimi se-adună-n șir

una după alta

În țurțuri se prefac apo

În temniţa mintii, cauţi deziluzionat ieşirea spre lume. Bâjbâi în întuneric, păşind cu teamă prin tenebrele gândurilor ascunse. Iluzii deşarte. Deschizi ochii, îi inchizi, repeţi acţiunea. Beznă deplină. Ai săpat furios în peretele de granit, cu deg

Aceasta poezie deosebita sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, loc unde  s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de  parintele-calugar David.

Atat de frumoasa pe cat de adevarata.

Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el m

E-o liniste iubirea?
Mi-s pletele albite.
Si tulbure mi-e somnul
Ca intre doua pite.
Nu stiu: rasare iarba,
Mai curg pe vai izvoare ?!
Departe esti de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naste.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoa

sonet

Credeam că niciodată n-o să piară

Iubirea noastră- și-a pierit,

Dar amintirea încă n-a murit,

Mai arde-n inimi ca un foc de pară.

Când soarele se lasă în deseară

Și cade peste dealuri obosit,

Iubirea noastră n-o să mai apară,

Dar amintirea totuși n-a

Sunt cel venit,sub zodia Peştilor,       

De-aceea port în mine atâta dor                                                                                                                                  Şi fără aripi,tind să zbor, mai sus,

De-apururi

 în afara nopților când dorm
visez până la sufocare
până nu mai știu culorile
și hainele rămân mari pe tatuaje


când mi-e prea cald
stau cu mâinile întinse pe orizont
de parcă aștept să-mi lungesc trupul
în prelungirea soarelui
până ard ultima