Blog

s-o las pe puţina
să îşi facă mendrele
în jurul ochilor mei -
să-mi arunce
umbră de desime
atât cât să mai respir.

numai
ceva ce pare absurd
în jocul copilăresc
pe care nu ştiu
cum să-l înţeleg.

nu sunt
perspective umane
în constrângerea
idealului suprem -
do

Rețeta de urgență

25% strontium fosfat
18% calcium carbonat
3 părți pământ din țara sfântă
aer tare de Ierusalim
doi nori pufoși cu forma mamei
un stop de sare din mare
nisip de joacă, pentru copii - 8%
o bilă de sticlă din copilărie
lumina unui fulger peste

A deveni

altfel spus a te ridica în picioare  în același genom

în aceeași sămânță eternă

între cei 46 de cromozomi

așezând  o primă cărămidă a vieții

(care nu se numără!)

apoi încă una

și încă una

până când ajungi la ultima

cea a Meșterului Manole

și-a Anei

(ca

Mă simt un punct

Intrus în marea fierbere,

Iluziile mi le ascund

În fructele ce devin pulbere.

Astfel, punctul subţiat

În labirintul vieţii

Obosit, s-a culcat

Pe amintirile tinereţii.

Cu timpul, glasul

Plin de unduire

Va amuţi ca ceasul

Scârbit de-a timpului

Buimăcit în casă nimereşte...

Ăsta-i bun doar de culcare!

Urlă soaţa-n gura mare...

Tava goală-n ceafă îl trozneşte,

Omul nostru-i mut şi tace...

Rupta-i patul!Ce faci drace?

Uiţi cum ai ajuns acasă?

Lung să stai de-acum sub masă!

Lung să stai de-acum sub

Am mers adesea pe străzi înnourate,

numai de stelele cerului bine luminate.

Ascultam cum vântul râde de mine,

este mai frig, o altă ploaie acum vine.

Floarea este tristă, grădina este cheală,

nu mai zboară nici o frunză, nici o petală.

Multe imagini vii de

călători
pe inițiatice drumuri…
hârșâitul vibraţiei pizmei
deschide-n inimile rapace
palmele galbene
de ruscuțe.

martorii desculți
ai tăcerilor
surzi îs la chemarea adâncului;
prin sandalele lor,
prinse de crengi,
filtrată-i lumina.

așteptând
z

zboară ochii
pe aripi de dor
cutreierând lumea
până la distanţa
spre care praştia
îşi tensionează lumina

simţ ciudat
strigăt
de piatră grăitoare
doar atât
cât să nu înfrângă
gravitaţia însămânţării

numai
clipa ieşirii din casă
se pare
că a începu

VINUL TINEREȚII 

Un singur dar, dar câte glasuri ale zorilor... sfărâmau  munții...

PRIETENIE

Fiorul dragostei ce rodește inimi înrădăcinate în palme vibrânde

CREDINȚĂ

Aripa visului crescută din puterea dragostei răstignite

VIAȚĂ

Darul pe care Dumnezeu ni l

În odaia noastră mică frigul a pătruns,

La pieptul tău adesea m-am ascuns.

Fâșii de ceață gonesc o rază de Soare,

Un vuiet prelung vine din depărtare.

Toamna cântă trist pe multe game,

Amintirile toate vor iar să mă cheme.

În odaia noastră mică focul înce

Visele fac ca viața noastră să devină reală!

de DANDU BRIEL. ( Autobiografic )

    Niciun om nu ar trebui să-și  trăiască viața fără vise de la naștere și până la plecare. Visele sunt cele care ne definesc, ne personalizează , ne împlinesc și nicio slu

Sufletul pietrei este greutatea ei reală
închisă în mărimea ei
sau poate viaţa osului
a osului care nu vorbeşte
sărutându-mi camera şi pe mine
zi şi noapte...

Sufletul pietrei este greutatea ei reală
închisă-n ochii mei
atunci când pleoapele lor
se mişcă în s

Stropii rebeli, azi, sărută asfaltul,

Iarba se ascunde sub frunzele reci,

Pași-mi, sub umbrelă, învață saltul.

Ai grijă, te rog, și tu, pe unde treci…

În parcul umezit, singurătatea

Numără stropii nervoși, zburdalnici, seci.

Se-ntinde toamna dură în ceta

apoi a plecat

pe nebăgate de seamă

în vârful degetelor

ca un spectator care iese dintr-o sală de cinematograf

cu umerii aplecați

bâjbâind prin întunericul dintre rânduri

fără să spună nimic

simțise că vorbele ei ricoșau de pereții liniștii mele

și-i reveneau

Poate-n toamna zilei de ieri

Vântul a fredonat postum

Frunzelor adormite-n în seri

Reci și triste, ca și acum.

Eu mă încurc printre tăceri,

Lumina renaște din fum.

Poate-n toamna zilei de ieri

Vântul a fredonat postum.

Octombrie, cu trei păreri,

Argumenteaz

nu mai am dureri să-mi dor nefericirea

m-am tot durut de când mă știu

acum ascult cum mă învăluie nemărginirea

și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu

stăpân pe ochiul bolnav de întuneric

eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul

lăsându-m

Se scurg clipele printre labirinturi,

Rătăcite printre crengi desfrunzite,

Atinse de vânturile neîmblînzite,

Merg agale printre triste uscături.

Cad peste noi multe frunze ruginite,

Înviate de ale păianjenului țesături,

Simt deseori ale ploii reci picătur

Firul de păianjen
Imagine
De cădere în tine.
Tavanul camerei
Nu mai există
E doar o metaforă
Deasupra patului tău
Marin Sorescu...

Scară fără sfârșit
Fară trepte de suire.
Cerul îți cheamă
Gândurile.

Curcubeie poetice...