Blog

Se plimbă săptămâna încontinuu pe străzile

de Înainte Prin faţa noastră şi-apoi După noi

tot face ocol s-ajungă din urmă luna

care la rândul ei grăbeşte pasul pe drumul anilor

ce merg în şir indian pe aleea timpului.

Înainte a prea îmbătrânit şi cocoaşa s

Mi-au injectat în vene toamnă
şi tu ai vrea ca să mă bucur
că iar mi-e dor de tine Doamnă
când inima zdrobeşte struguri

Costel Zăgan, AXOMELE LUI DON JUAN

1. Cerne mălaiul

În sitele cerului –

Mama surâde.

2. Cad frunze sprinţar

În braţele vântului –

Decor, în covor.

 3. Talăngi în ecou,

Buciume dinspre veacuri –

Șoapte strămoşeşti.

4. Cioc-cioc! O toacă?

Doftoroaia pădurii

Curmă durerea.

5. Ochi de cer captiv – 
U

         Afară era încă întuneric, când  s-a trezit tremurând de frig și din cauza durerilor de stomac pricinuite de foame.   Nu mâncase nimic de ieri, de la prânz, când împreună cu prietenul său - Cuțu găsise în lada  de g

Din cerul vinețiu, sub biciul de vânt

Ce cravașează sirepe herghelii de nori,

Cad lacrimi fertile spre-nsetatul pământ

Într-un alai de frunze transformate-n flori.

Ploaia și frunzele toamnei fac legământ

Să-ntrețină al rădăcinilor unic festin;

Pentru o c

Zilele-și preschimbă lumina-n armonice fragile,

Își potrivesc culorile în magica timpului oglindă...

Cu o paletă infinită de irizări, îmi țipă în pupile

Când gândul unei noi toamne, discret, mă colindă.

Ca un dangăt de clopot, a trecut această vară,

De

amintirea ta

o umbră în gând

pe care nu pot s-o ating

nici să-i vorbesc

prin ceţuri

uneori o privesc

şi îngân

tu mereu tânără

eu de ce atât de bătrân?...

Trec în pas de dans prin micul nostru burg
Bravi cavaleri, domnițe visătoare;
Din zorii zilei în apus de soare
Lănceri în zale ulițe parcurg.

Alături stau în cete domnișoare,
Priviri alese în urma lor se scurg,
Măști împestrițate-n Piața Mare curg
Și

Surpriza și bucuria ilumină din nou casa aceea austeră, care nu mai avea nimic din personalitatea de odinioară a locatarei. Exigențele bolnavei o transformaseră într-un laborator medical, unde cobaiul era chiar ea. Se supusese de bunăvoie tuturor exp

Din cornul lunii cântă înserarea

Și-n triluri greieri tremură-n surdină.

Zvâcnește-abia o geană de lumină

Când vântul zării întâlnește marea.

Pașii se pierd în nostalgii de-o clipă,

Se furișează prin salcâmi albaștri

Când gurile flămânde, de sihaștri,

Se c

Miroase-a toamnă, vara, în ultima secundă,

Cuvinte-ngemănate – izvoare mă inundă.

E muzica celestă, făcută să răstoarne

Temeri, nereușite și spaime-ascunse-n carne.

Înmugurește clipa în rimă aromată,

Ce dulce-i vorba noastră, gingașă ca o fată.

O strună c

Mă trezesc cu ea pe limbă
mă trezesc cu ea în gând
în ea dorul mi se schimbă
fără-a spune un cuvânt

Mă trezesc cu ea în gând
parcă-i pasăre măiastră
mă trezesc în ea visând
stea şi doliu la fereastră

Parcă-i pasăre măiastră
în ea dorul mi se schimbă
a mea lacr

S-a întâmplat să mă nasc în toamnă.
Nu ştiu alte (ano)timpuri, în miezul ei mi-am pornit drumul, mai am câteva cărări de bătut să mă rătăcesc de tot, în mintea mea, să mă vântur.
Am răsucit cuvinte_
le tăcerii din vremea de dincolo, le-am adunat, le

au plecat rândunelele...
ce dor în depărtări le cheamă
ce spaimă le alungă
să fie-acolo cineva
la fel de trist
ce le aşteaptă
ori fug de toamnă
zborul să nu le atingă
sau poate nu pot să îndure
privind cum rozele se scutură
şi cad fără culoare
valuri va

BRIZĂ DE CERNEALĂ

*

Deseori, în puterea nopţii,
găsesc o umbră ce tremură,
pe pereţii unui gând rănit
şi de fiecare dată,
pe buzele sălbăticite,
simt briză de cerneală...
Atunci, cărbunii nopţii
încep să creioneze pereţii
cu emoţia unui anotimp viol

Se-nvârtesc în cerc cocorii,

Vor pleca din nou departe...

Ploaia ce-ncepu și norii,

Soarele de ei desparte.

Privesc iarăși cu tristețe,

La copaci, la cuib, la case,

Unde lumea cu blândețe,

De plecat nu vor să-i lase.

Copilașii pe toloacă

Înfig bețe în pă