Blog

Soarele scapătă spre apus. Se cerne lumina pe zările joase;

Preschimbată-n umbre, o dublă confruntare ne pândeşte:

Ori, resemnaţi, lăsăm teroarea să ne pătrundă-n oase

Sau, cu curaj, înflorim jăraticul sorţii cu al vieţii cleşte.

La chemarea amurgului,

Când ochiul îşi suie oglinda către cer

am să te aşez acolo

unde soarele se deşiră în seară

şi noaptea-şi învolbură lianele

peste ultima amintire

închis cu văzduhul în piept

ai să asculţi trecutul

cum curge dinspre azi spre mâine

şi-ai să-mi şopteşti

dacă nu

Am numărat plopii şi întâmplător erau fără soţ

ştiau ei ceva poetic din trecut.

Vroiau să-mi spună despre efemer
dar s-au mulţumit să suspine din frunze,
să nu mai aştepte şi au plecat de pe străzi
fără să-i vadă nimeni cum plâng neînţeleşi.

Degeaba înt

 într-un pahar cu apă

sub povara setei

o umbră-

 precum piatra-i șlefuită

 de neastâmpărul apelor

 așa și umbra

 pierde conturul

 când i se-arată paloșul luminii

2

mic dejun

 într-o formă de pasăre-

 câteva fructe  goji

 și-un freamăt căutător de răcoare

 în cio

De multe ori

fericirea e-amărâtă şi suspină

în centrul sufletului

se simte ca o pasăre împuşcată

de armele răutăţii şi-a invidiei

agitată şi însângerată de orbirea omului

ce-o priveşte ca pe-o iluzie

în preajma altor gânduri

ce se-mbulzesc ca roiul de albine

Proiectam profile pe nisipul irigat

De demonul ce punea mării cunună,

Când cineva, în treacăt, m-a strigat:

Vrei să le evidenţiem împreună?

Eu am făcut un cerc, iar El

Făcu ceva puţin mai mare.

I-am zis: Priveşte! Sunt la fel.

El a surâs zicându-mi: Oare?

   Nu. Nu (mai) am timp pentru mine în viaţa lumii de afară. Mă dezbar, dez_

leg de efectele de turmă zdruncinate de politica unuia sau altuia. Guvernul meu e înlăuntru şi ninge ca-n poveşti, la gura sobei. Nici răceala ce mă paşte pe la colţuri sa

                              Revista, acum 118 ani

Mai curând sau mai târziu tipăritura palpabilă, foşnitoare, cu miros de cerneală va dispare. Tehnologia schimbă totul, înlocuind o medie cu alta. La graniţa evoluţiei, consumatorul are dilema accept

Încă decuseară mă pregătesc de drum

încălţările să fie comode,
îmi verific toate obiectele necesare
iau pulsul vremii
şi plec.

Sunt stăpân pe situaţie,
în desfăşurarea de forţe lăuntrice
nu mă sustrag critic;
teama de neprevăzutul sălbatic,
nici îndoia

Pe nisipuri mişcătoare, cuvintele

se risipesc în memorie,
cad rostogolite în neant.

M-am grăbit să le opresc,
oamenii nu m-au lăsat;
spuneau că nu-i bine.

Un impuls necunoscut
mi-a trecut prin trup ca un fulger,
a urcat la gât
şi mi-a şoptit perceptibil

Peste sufletul desfrunzit, ninge apocaliptic,

Cerul cerne lumină cu favoruri de zăpadă,

Steluţă cu steluţă, învăluind orizontul eliptic,

Iar vântul ostenit îşi oftează soarta lui nomadă.

Din iarna sufletului, cugetarea viscoleşte,

Survolând ipoteze şi în

Îndeobşte,

mai devreme sau mai târziu,

orice corabie care se respectă

îşi face popasul de bun-rămas

pe valul (o)rânduit de mare(e).

În aceeaşi măsură,

viaţa e un naufragiu

ce nu poate fi controlat

– dacă te gândeşti la el, îl vei grăbi –

dar poate fi un timp

Cine-n viaţă nu simte dor

nu are niciun pic de spor

să trăiască pe-acest pământ

este ca o frunză în vânt.

Cine-n viaţă nu iubeşte,

degeaba se oboseşte

să facă rost de iubire,

are numai amăgire.

Cine-n viaţă nu urăşte

şi spune că nu greşeşte,

în minciună se îne

Oglinda cerului revarsă
în căuşul timpului,
piatra nemuririi îngreunată
de gânduri, gânduri, gânduri...

o flacară veşnic aprinsă
(dorinţa de a scrie o poezie)
îşi despleteşte lumina
în albul imaculat al inspiraţiei,
singura latură umană necontaminată
d

Clipa cât viața!

Stai în clipa ta
N-o ruga să plece
Vremea nu există
Și timpul nu trece

Ai o viață în tine
Ai cu ce petrece
Nimeni nu insistă
Și nu vrea să plece

Un prezent ți-e viața
Altul nu există
Nu fi o paiață
Care nu-i rezistă!

Toată felurimea lumii e bazată pe spirală,

de la ADN-ul, cu structura sa elicoidală,

până la Calea Lactee, cu spirala-i universală.

În marea eprubetă albastră,

timpul ne înscrie biochimic,

ne stabileşte programul genetic

(în care ne înregistrează păcatele

Încotro pornit-ați oase
așa dalbe, așa frumoase,
când pe jos e ud și moină
și un clopot zice a doină?
Presimțit-au păsările
și-au deschis aripile,
zbuciumate au dat de stire
și a jale latră-un câine,
că un somn e treaz și vine
să vă ia de lângă mine