Blog

EMOŢIE DE PRIMĂVARĂ

Musteşte pământul, adie-a primăvară,
încă, simt încleştarea anotimpului dalb,
dar tot acest freamăt de viaţă primară,
încolţeşte-n gând şi scriu negru pe alb.

Emoţia mă strânge ca şi-o cingătoare,
fâlfăirea fluturilor nu se lasă aştepta

dor de primăvară

lanuri de vânt

 leagănă zări,

prin amintiri

 cad orele-n pustiu,

se-aud venind

 din muguri amintiri,

vecia naște

clip-a tot ce-i viu,

miroase-a primăvară

 dantelată

și sub zăpadă

 vegetează viața,

mi-e dor de-un golf

 cu apă ca o boare

din care-aș

Fericirea este rezultatul relativ al unor sentimente fireşti;

Toate principiile vieţii sunt contradictorii trebuinţelor instinctuale;

Noţiunea de absolut nu e decât o slăbiciune a judecăţii omeneşti;

Noţiunea de realtiv este apanajul absolutizării conşt

Năduful gerului furios

zgândăre aerul şi pământul

simţindu-se ameninţat

de apropierea lui martie

care-aduce în bagajul de mână

mărţişorul şi ziua femeii

şi le trage pe babe de mânecă

spunându-le:

haideţi, că-i timpul

să coborâm pe pământ!

Şi mai are gerul un m

Nu pot merge mai departe

rămân într-un fel de meditație
care nu mă recunoaște la prima vedere.

Mă împotrivesc,
dar nineni nu-mi face pe voie
lucrurile au mersul știut dinainte.

Ce se impune rămâne stabilit
nu are rost să încerc altceva potrivnic
rămân m

Timp nebun, unde zbori așa iute cu mine

Laolaltă prin vremuri și simțiri reci, străine?

Stai ușor, domolește-ți curgerea cea nebună,

Lasă-mi timp să mai merg cu iubita de mână;

Fii blajin, dă-mi răgaz să mai scriu un poem,

Despre-a noastră plimbare, de-a

desenez în palmă
fluturi cufundați în lumină

îngeri transparenți pe existența cenușie
cuvintele se târăsc din rigola uitării
se îndreaptă numai înspre mine

îmbrac fiecare gând în cuvinte
măsor fiecare clipă după lungimea silabelor
nu las timpul să curg

Rar vine acasă

nimeni nu știe când,
mă privește cu ochi de câine.

Nu spune mare lucru
tace ca o umbră fără contur,
împăturim timpul și-l folosim gol,
ne cunoaștem demult ca doi străini
care-și studiază gesturile și mimica
și se plictisesc reciproc.

Plec

Înfige cuţitul...             

Ion Vanghele

Înfige cuţitul acela de toamnă

Cu flori răvăşite de-atâta iubire

Când paşii au gustul miresmelor doamnă

Şi frunzele plâng peste noi în neştire.

Ne-ngroapă un mal de tăcere adâncă,

Noi suntem iubiții aceia, când

Îmi umplu libertatea cu frustrarea voastră

care nu se manifestă,
mă prefac în biruitor de ocazie.

Strigătele mele în portavoce
mă fac un om al străzii auzit,
dar am obosit la gândul inutilității
și tu devii nervoasă că te-am părăsit.

Am ieșit dintr-o cu

Amurgul vieţii

Să nu cumva să plângi

În ziua de pe urmă

Când clipele adânci

Durerea-ţi curmă

Ce trsit este amurgul

Pe adânca vieţii rană

Când Domnul, demiurgul

In ceruri ne tot cheamă

Cine ştie unde norii

Vor dori să-şi verse plânsul

În capcana disperării

Vra

Cu o aranjare a lucrurilor,

mereu amânată,

şi speranţa de a-mi lămuri,

pentru un zăstimp,

deconcertările,

am îndrăznit să decelez cu ochii mei

ceea ce doar am auzit.

Sensibil la ramplasările de lumină,

reflexul înnăscut se confruntă cu veritatea efectivă.

Pe

- Am lăsat doi sinucigaşi în urmă, zice Anuţa. Poate ar fi mai bine să anunţăm poliţia.

- Ne legăm la cap fără să ne doară. Ce-am putea să le spunem? Şi-apoi, le-am luat sculele.

- Chiar, trebuie să scăpăm de ele!

- În plus, unul e în comă alcoolică, ia

Lipsit de expierență

ascultam cu răbdare pe fiecare interlocutor
și-i analizam spusele la rece,

acasă în perioadele de meditație profundă
mă exceptam din subiectele discutate
c-un ochi dinafară.

Noaptea era un teren propice de aventură,
practic o plăcer

   Ştii, tată?

   Iarna e (ano)timpul în care Sufletul nu mai zboară, coboară pe pământ, dar nu în orişicare iarnă. Iarna aceea, de demult, când zăpada acoperă tot, când cerul e una cu pământul.

   Se apropie primăvara.

   O simţi?

   Zăpada se curge ş

Pășește iarna-ncet pe strada noastră,

Cu platină în plete și-n privire,

Sub prispa gheții, slabă-mpotrivire

Reginei cu pretenții de săiastră.

Coroana-i diafană adumbrește

Secundele cu tâmplele cărunte,

Ascunse, degerate, sub o punte,

Pe care lâncezeala fu

Anunț public .

Să nu mai îndrăznească cineva să mă ironizeze.  

Cei care  vor continua, vor afla că nu au lovit în omul Manuela Jerlăianu,

ci în Tatăl ceresc.  

Replică scrisă la poezia care mi-a parvenit printr-o etichetare

pe adresa personal a contului