Blog

Când vântul spiritului divin,

Peste bucata de lut, a suflat,

A impulsionat fluxul sangvin

Şi-n însufleţire ne-am aflat.

Ca o enigmă nepătrunsă,

În cuvinte, intraductibilă,

În şuvoiul sângelui ascunsă,

Viaţa-i o virtute ireductibilă.

Căutând sensul sub stel

Nu te surghiuni în acele locuri,

Nu irosi din viaţă o fărâmă,

Să vezi cum fericirea se dărâmă

Sub greul unor păcătoase jocuri.

Ţii bine strâns în mână o parâmă

Şi poţi de bunăstare să te bucuri;

Să navighezi spre alte orizonturi,

Corabia ta nicicând nu se

   Timpul. Timpul e la tine. Timpul meu. Tu vezi, simţi, auzi?

   Merg în ritmul unui ceasornic şi e noapte acum. Nu am timp să dorm.Se torc secundele. În zi, e noaptea mea de vise. Le scanez pe bandă rulantă. O mai curăţ din când în când, când se a

Treci la culcare, dezmățată mică de statură,

Ți-s zorii în ruină și degerate îți sunt aripile!

Te-aș lua lângă mine sub înflorata pătură

Dar mai întâi ar trebui să-ți schimbi hainele.

Ai rămas îngrozitor de amară, amară picătură

Sub ninsoare, îți străluc

Surâsul tău ademenitor dezbracă gânduri ascunse,
le lasă o pânză pe ochi în ciuda poftelor,
cine să le satisfacă?
E o întrebare fără răspuns venită din noapte
când luceafărul se îndepărta de lună
şi dimineaţa fura fructele dintre coapsele plăcerii
cu

Nu mă ademeni să mă gândesc la tine
cum rupi noaptea precum cuvintele-n silabe
şi calci pe ritmurile sonore,
de fiecare dată întorci drumurile înapoi
şi faci pietrele să tresară,
apoi ca o uşurare
mă duci la înserările tale voluptoase.

Întotdeauna am

Cu năluca ta...

Ion Vanghele

Cu năluca ta iubire, vreau acum a mă întrece,

Când cărarea de zăpadă tot încearcă să ne-nece,

Azvârlind în noi cu poftă, cu fulgi mari cu umbre fine,

Chiar de cerul e de sticlă şi căldura nu mai vine.

Ţine-mă un pic în braţe,

Respiră un aer cu sete sălbatică,
am auzit păsări cu cântecul grav
vestitoare de nefericite întâmplări
şi cineva înmi spunea
să nu le ascult,
pentru că ele-şi plâng nefericirea
ca şi cele din captivitate.

Fără să cred în toate zicerile
vine un moment

Să nu mai rătăcești pe drum pribeagă,

Nu te gândi că-i singur, bolnav și trist,

Căci încă n-a fost abandonat de Crist

Și mersul vieții o să-l înțeleagă.

Să nu crezi în miracol, îți spun, insist:

Discerne totul cu mintea întreagă,

Analizează ce de el te l

   Ninge. Se botează pământul şi Sufletul a zburat, s-a ascuns în Cer sau eu cu el, nu ştiu, cărările la locul nostru de-ntâlnire, le-am măturat şi banca...  

   Am dat neaua la o parte, m-am aşezat pe ea, cu gândul în braţe. Avea fruntea libera, (s

Azi a venit Alba-Neaua,

crivăţul a luat-o de mână şi-a ajutat-o
să-şi afle calea către noi,

nu ştiu cum a reuşit să se piardă

de Sărbători şi de Anul nou,

poate, din cauza fulgilor alintaţi

ce cad pe unde vor ei.

Dar nu ştiu cum

a-ntâlnit-o Boboteaza şi-a-nş

Sus pe bolta troienită,

Ochii verzi îţi strălucesc

Şi, în inima-mi rănită,

Amintiri îmi răscolesc.

..................................

În inimă-mi trăieşte

Un album ce-l ador

Şi,-n nopţile cu dor,

Gându′ mi-l răsfoieşte.

Toată viaţa mea,

Cu grijă, voi purta

Fot

Modelând cu nesaţiu

formele în spaţiu,

apă şi foc –

două emoţii vitale creative

şuşotind la urechea cerului,

urmând sfatul luminii,

sângerând căutări

să-şi dea mâna,

împreună,

să dureze cărare.

La capătul lor,

infinitul magic

pe care se proiectează curcubeul

cel

Pe lângă ochii mei, pustiu.

Mă-ncearcă un sentiment atât de straniu

iar lângă mine, nimeni. Nici tu, nici Dumnezeu

să îmi vorbească, să-mi spună abia trezită dimineața:

Până la nebunie te iubește lumina, ploaia, florile și viața,

dar cel mai mult, aproape

omoară-mă iubito dar să nu plângi

când licărul din pietre seacă

când pe la colțuri vezi

oameni cum în gunoaie caută

o zi mai bună

din câte-au mai rămas

și o sticlă de bere

să uite

că sunt de pripas

să uite inima le cere

și-i vezi la colțuri așteptând

o pâine

un

Singurătate, linişte durută
dor nesfârşit de chipul ce-am iubit
nu ştiu de cine-ai fost cerută
să mă-ntorci în lume dezrobit.

Când norii de ploi se dezbracă
şi plouă din gânduri, cuvinte
timpul face pauze să treacă
în pământ, urme de oseminte.

Oamenii

Ades îl văd cum stă cu mâna-ntinsă

În loc aglomerat, la colț de stradă

Cerșindu-ne un ban ca pe o pradă,

Sperând la vre-o inimă deschisă.

Mă-ntreb cum a putut ca să decadă

Această lume ce-i prosper pretinsă,

De ce îi este demnitatea-nvinsă,

Iar cei care c