Blog

                              lui Mihai Tomiţă

Cu susurul pădurii din izvoare, îmi îmbrac gândul,

niciodată domestic,

niciodată sălbatec.

(A)dorm în urma umbrei să simt gustul setei, un vis,

un abur, o trăire, o clipă de aşteptări, un spital e viaţa

câ

Ce lumină se poate întrupa
atât de frumos în femeie,
ce înger o păzeşte de la facerea lumii
să se umplă de rod,
de m-am făcut curcubeu al dimineţii
iar culoarea din ochii ei
mă judecă asemenea ţie, Doamne
când singur prânzesc.
Din muntele meu de sufl

Atât de puternică este iubirea adevărată

Încât ușa durerii nu se închide niciodată.

Fuga de iubire este o acrobație fără plasă

Încearcă! Niciodată nu știi ce te așteaptă.

GHIOCEI FĂRĂ SOARTĂ

Într-o zi mi-ai lăsat un semn în poartă,
ţi-am găsit ghioceii rămaşi fără soartă,
ştiiam că dorul nu va putea să reziste,
iar timpul hain macină doar, zile triste.

Dar se-ntâmplă să-mi rămâi prin gând,
atunci nostalgia se trezeşte filos

Noaptea a invadat din nou orașul zgribulit de frigul întors intempestiv dintr-o iarnă care n-a avut curaj anul acesta să vină. Oricum, nimeni nu pare să fi observat nici de data asta. Toți ne-am resemnat, ne-am ascuns în spatele ferestrelor, am tras

Mai mare uitare nu ştiu
decât să te uiţi pe tine afară din trup
ori să treci cu vederea orice suferinţă
care te sapă prin memorie şi face şanţuri
pe unde trec apele Acheronului.

Trupul în care mă zidesc acum
are un suflet asemeni zăpezii la soare
topi

Magnoliu zâmbeşte cu toate braţele întinse să prindă lumina. O

pogoare cerul pe pământ. Sunt lacrimile lui, de peste an. N-am ştiut,

n-am înţeles niciodată de ce-şi plezneşte mugurii, acum,

la început de drum. Doar mă bucur. Vezi tu

culoarea lor, a mag

CĂLĂTOR ÎN CARUSELUL DESTINULUI

,, La început soarta m-a ispitit să mă aducă unde dorea ea, trimițându-mi visuri roz cu iubiri de poveste, cu aventuri și călătorii nesfîrșite până la capătul pământului, în împărății unde laptele și mierea se revarsă î

CUVĂNTUL ŞI CREDINŢA

Renasc din anotimpul ce umple călimara,
şi la răscruce de gânduri adie primăvara,
tristeţile le-am presărat prin timpul trecut
şi-am refăcut drumul ce-mi părea pierdut.

Am păstrat speranţa izvorâtă din credinţă, 
că viaţa nu poate fi f

Fiecare noapte este o iluzie haşurată,
o vibraţie pusă de-a curmezişul trupului,
să nu se ridice nicio stâncă,
o stavilă în calea uitării ochilor tăi
care sfâşie întunericul ca o lumânare
şi-l topeşte ca pe o ceară în palmă.
Lumina lor o simt cum urcă pe

Viața-i un joc cu reguli complicate,

Care se schimbă când le-ai învățat,

Din tinerețe până-n senectute

Tot timpul ai ceva de reproșat

Destinului, sau poate întâmplării,

Ce te-a adus așa cum n-ai dorit,

Căci jocul vieții n-are nici fruntarii

Nici un arbitru

Sub aura unei meniri cu însemne păstrate-n timp
fac ecoul care-mi străbate prin sânge.

De după umbre răsucite-n coloane de frig
mă întreb cum o să trec mai departe.

Înfăşurată-n falduri de fluturi, ea se legăna ca o trestie
care iubeşte pescarii păcăli

Nicicând n-am fost mai tânăr, ca acum, tată. Nici

să plâng nu (mai) ştiu şi fluier la păsări sau mie

îmi cânt dorul uscat de urme.

Mă roade, macină răsăritul din apusul vremii de ieri

şi

gânduri, toate, dau năvală. Sunt slab, fără

putere, mă-ncearcă la

AVEAM ÎN MINE UN URÂT

Eram sunat la miezul nopții
De la etaju-ntâi, salonul șase;
Mi-era o teamă ca de hoții
Lui Ali Baba ... n-aveam șanse !

Mă deșteptam din somn buimac;
Puneam căștile-n urechi;
Pastilele mi-au fost de hac
Câteva luni; fără perechi.

L

Privesc cerul într-o noapte târzie,

Si întreb oare ce oră trebuie să fie ?

Alerg şi mă împiedic de o stâncă,

Ceasul îmi spune este întuneric încă.

Acum aştept zorii, scriu o altă poezie,

Vreau să-ţi fac numai ţie o bucurie

Au trecut multe ploi peste tâmpl

Bat, se lovesc zorii, pătrund lumina în spatele umbrei, oameni se agaţă

de pământ, se-nghesoaie toate, se urcă unul peste altul, păcate, într-un

drum să calce, să treacă Mirele spre Sus,

spre deal cu cerul clopot cântat de păsări

şi

priviri se nasc, pr

Tatăl nostru,

Cel mare şi atotputernic,

Cel care cuprinzi viaţa şi moartea,

Cel care înfăşori în braţele Tale

Pământul şi Universul,

Cel care ni L-ai Dat pe Fiul Tău

să ne mântuiască

şi

pe Ioan să ne boteze,

Cel care ne Dai bogăţie sau sărăcie,

sănătate sau bo

Gândeşte prin pielea transparentă de om luminos. Este un centru orfic,
trec prin ea semnale şi pe sub, nervi care simt tot ce înseamnă pericol
cu palmele sudez ţesuturi şi fac să existe scrisul pe faţa ei norocoasă,
orice întuneric se poate subţia şi

Cândva mă voi regăsi într-o ultimă rugăciune

am să-mi înmoi sufletul umil

în miezul iubirii sfinte

fericită poate

voi avea înaltul

fără să cunosc sfâşietoarea disperare

focul

înainte să mă rostesc

dincolo de beznă

Cândva am să mă aflu învingătoare

în toate